Slujitorii Evangheliei
Secțiunea 11 — În legătură unii cu alții
Relația cu alții
Fiecare asociere din viața de zi cu zi necesită exercitarea stăpânirii de sine, a îndelungii răbdări și a simpatiei. Noi suntem așa de diferiți din punct de vedere al înclinațiilor, al obiceiurilor și al educației, încât modul nostru de a înțelege lucrurile diferă. Noi judecăm diferit. Felul în care înțelegem adevărul, ideile noastre cu privire la comportament nu sunt identice sub toate aspectele. Nu există două persoane a căror experiență să fie la fel din toate punctele de vedere. Încercările unuia nu sunt încercările altuia. Îndatoririle pe care unul le consideră ușoare, pentru altul, sunt cele mai dificile. SEv 473.1
Natura omenească este așa de fragilă, de ignorantă și de predispusă la o înțelegere greșită, încât fiecare trebuie să fie atent la felul în care îl apreciază pe celălalt. Noi nu cunoaștem ce înrâurire au faptele noastre asupra experienței altora. Ceea ce facem sau spunem poate să ni se pară de o mică importanță, dar, dacă ochii noștri s-ar deschide, am vedea că de aceasta depind rezultatele cele mai importante, în sens bun sau rău. SEv 473.2