Slujitorii Evangheliei
Nici un om să nu fie confesorul vostru
Fiecare are nevoie de o experiență practică în ce privește încrederea personală în Dumnezeu. Nici un om să nu devină confesorul vostru. Deschideți-vă inima înaintea lui Dumnezeu și spuneți-I Lui fiecare taină a sufletului. Aduceți la El dificultățile voastre, mari și mici, iar El vă va arăta cum să ieșiți din ele. Numai El știe cum să vă acorde exact ajutorul de care aveți nevoie. SEv 418.3
Iar când treceți printr-o perioadă de încercare, după ce ați primit ajutorul și după ce Duhul lui Dumnezeu a lucrat în mod vizibil pentru voi, ce experiență prețioasă ați câștigat! Astfel, dobândiți credința și iubirea, aurul pe care Martorul credincios vă sfătuiește să-l cumpărați de la El. Dacă mergeți la Dumnezeu cu toate necazurile voastre, pe măsură ce învățați lecțiile prețioase ale credinței, îi veți putea învăța și pe alții să procedeze la fel. În felul acesta, îi veți conduce pe oameni la un nivel tot mai înalt al experienței. SEv 419.1
Prin modul în care tratează lucrurile, președintele unei conferințe locale îi va educa pe pastorii aflați sub conducerea lui și, împreună, vor educa bisericile, așa încât să știe că nu va fi necesar să-i cheme pe pastorii aflați în misiune să reglementeze dificultățile și disensiunile din biserică. Dacă administratorii conferinței își vor îndeplini, ca niște ispravnici credincioși, îndatoririle rânduite de Dumnezeu, lucrarea din conferințe nu va ajunge să se împiedice de dificultățile care se ivesc. De asemenea, dacă vor proceda în acest fel, lucrătorii vor deveni oameni puternici și responsabili, care nu vor da greș și nu vor fi descurajați când se vor afla într-o situație dificilă. SEv 419.2
Există Unul care este puternic și capabil să-i mântuiască până la capăt pe toți cei ce vin la El. Nu este făgăduința Sa deplină și cuprinzătoare: “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”? (Matei 11, 28.) De ce suntem așa de puțin dispuși să apelăm direct la Izvorul puterii? Oare nu ar trebui ca pastorii și președinții conferințelor noastre să știe de unde vine ajutorul lor? SEv 419.3