Slujitorii Evangheliei
Atitudinea noastră cu privire la politică
Către profesorii și administratorii școlilor noastre: Cei care conduc instituțiile și școlile noastre să vegheze asupra lor înșiși cu atenție, ca nu cumva, prin cuvintele și părerile lor, să-i conducă pe elevi pe căi greșite. Cei care predau Biblia în bisericile și în școlile noastre nu au dreptul de a se asocia în scopul de a-și expune vizibil prejudecățile în favoarea sau împotriva unor oameni politici sau unor acțiuni politice, deoarece, procedând astfel, ei tulbură mintea altora și determină pe fiecare să-și susțină teoria proprie. În felul acesta, unii dintre cei care mărturisesc a crede adevărul prezent vor fi instigați să-și exprime opiniile și preferințele politice, așa încât în biserică se va produce dezbinare. SEv 391.1
Domnul dorește ca poporul Său să se abțină de la discutarea oricărui subiect de natură politică. Cu privire la aceste subiecte, tăcerea este elocvență. Domnul Hristos îi cheamă pe urmașii Săi să ajungă la unitate în ce privește principiile Evangheliei curate, care sunt descoperite cu claritate în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu putem fi în siguranță, votând pentru partidele politice, deoarece nu știm pe cine votăm. De asemenea, nu putem fi în siguranță, luând parte la vreo strategie politică. Nu putem să lucrăm pentru a fi pe placul unor oameni care își vor folosi influența pentru a restrânge libertatea religioasă și pentru a pune în aplicare măsuri opresive de a-i determina sau de a-i constrânge pe semenii lor să păzească duminica drept zi de Sabat. Prima zi a săptămânii nu este o zi care trebuie respectată. Ea este un sabat fals, iar membrii familiei Domnului nu se pot asocia cu oamenii care înalță această zi și încalcă Legea lui Dumnezeu prin desconsiderarea Sabatului Său. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să voteze numirea în funcții a unor astfel de oameni, deoarece, când fac acest lucru, sunt părtași cu ei la păcatele pe care le comit în perioada în care ocupă funcțiile pentru care au fost votați. SEv 391.2
Noi nu trebuie să facem compromis în privința nici unui principiu, susținând opiniile și prejudecățile pe care poate că le-am încurajat înainte de intra în rândurile poporului păzitor al poruncilor lui Dumnezeu. Noi ne-am înrolat în armata Domnului și nu trebuie să luptăm de partea vrăjmașului, ci de partea lui Hristos, acolo unde putem să fim într-o unitate deplină, în opinii, în acțiune, în spirit și în părtășie. Cei care sunt cu adevărat creștini vor fi niște mlădițe ale viței și vor aduce aceleași roade ca vița. Ei vor acționa în armonie și într-un spirit de părtășie creștină. Ei nu vor purta insigne politice, ci insigna lui Hristos. SEv 392.1
Prin urmare, ce trebuie să facem? Să nu ne ocupăm de probleme politice. “Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” (2 Corinteni 6, 14.15.) Ce pot avea în comun aceste două părți? Între ele nu poate fi nici părtășie, nici comuniune. SEv 392.2
Cuvântul “părtășie” înseamnă participare, parteneriat. Dumnezeu folosește simboluri puternice pentru a arăta că nu trebuie să existe nici o unire între partidele lumești și cei care caută neprihănirea lui Hristos. Cum pot sta împreună lumina și întunericul, adevărul și nelegiuirea? Nu pot, orice ar fi. Lumina reprezintă neprihănirea, întunericul reprezintă nelegiuirea. Creștinii au ieșit din întuneric la lumină. Ei s-au îmbrăcat cu Hristos și poartă insigna adevărului și a ascultării. Ei sunt conduși de principiile înalte și sfinte, pe care Domnul Hristos le-a exprimat în viața Sa…. SEv 392.3
Acei învățători, din biserică sau din școală, care se evidențiază prin zelul lor față de politică ar trebui să fie îndepărtați din lucrare și eliberați de răspunderile lor fără nici o întârziere, deoarece Domnul nu va coopera cu ei. Zecimea nu trebuie să fie folosită pentru a plăti pe cineva care ține discursuri pe teme politice. Fiecare profesor, pastor sau conducător din rândurile noastre care simte dorința de a-și răspândi opiniile personale asupra unor subiecte politice trebuie fie să se convertească la credința în adevăr, fie să renunțe la lucrarea sa. Influența lui să arate că este un conlucrător cu Dumnezeu în vederea câștigării de suflete la Hristos, altfel acreditarea trebuie să-i fie retrasă. Dacă nu se va schimba, el va face numai rău…. SEv 393.1