Tragedia veacurilor

40/44

Capitolul 39 — Timpul strâmtorării

“În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile și până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, și anume oricine va fi găsit scris în carte. ” (Daniel 12:1). TV 613.1

Când se încheie solia îngerului al treilea, harul nu mai mijlocește pentru locuitorii vinovați ai pământului. Oamenii lui Dumnezeu și-au îndeplinit lucrarea. Ei au primit “ploaia târzie”, “înviorarea de la fața Domnului”, și sunt pregătiți pentru ceasul încercării care le stă înainte. Îngerii se grăbesc încoace și încolo, în ceruri. Un înger care vine de pe pământ anunță că și-a terminat lucrarea; încercarea finală a fost adusă asupra lumii, și toți aceia care s-au dovedit credincioși față de preceptele divine au primit “sigiliul viului Dumnezeu”. Atunci Isus Își încetează mijlocirea în Sanctuarul de sus. El Își ridică mâinile și cu un glas puternic spune: “S-a sfârșit”, și toată oastea îngerească își scoate coroanele când El face acest anunț solemn: “Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este întinat, să se întineze și mai departe; cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe!” (Apocalipsa 22, 11). Fiecare caz a fost hotărât pentru viață sau pentru moarte. Hristos a făcut ispășire pentru poporul Său și i-a șters păcatele. Numărul supușilor Săi este hotărât; “împărăția, stăpânirea, măreția și domnia de sub cerul întreg” sunt gata să fie date moștenitorilor mântuirii, iar Isus va domni ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. TV 613.2

Când El părăsește Sanctuarul, întunericul îi acoperă pe locuitorii pământului. În acest timp grozav, cel neprihănit trebuie să trăiască înaintea unui Dumnezeu sfânt, fără mijlocire. Frâul care a fost pus celor nelegiuiți este îndepărtat și Satana are stăpânire deplină peste cel care a rămas până la urmă nepocăit. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu s-a sfârșit. Lumea a lepădat harul Său, a disprețuit iubirea Sa și a călcat în picioare Legea Sa. Nelegiuiții au trecut hotarul punerii lor la probă; Duhul lui Dumnezeu căruia i-au rezistat cu încăpățânare a fost până la urmă retras. Neocrotiți de harul divin, ei nu au nici o apărare de cel rău. Satana îi va arunca atunci pe locuitorii pământului într-o mare și finală strâmtorare. Când îngerii lui Dumnezeu încetează să mai țină în frâu vânturile sălbatice ale patimii omenești, toate elementele de discordie și luptă vor fi lăsate libere. Pământul întreg va fi adus într-o ruină mai grozavă decât aceea care a venit peste Ierusalimul din vechime. TV 614.1

Un singur înger i-a nimicit pe toți întâii născuți ai egiptenilor și a umplut țara de jale. Când David a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, prin numărarea poporului, un înger a făcut o distrugere mare, prin care i-a fost pedepsit păcatul. Aceeași putere de distrugere, pe care au arătat-o îngerii sfinți la porunca lui Dumnezeu, va fi manifestată de îngerii răi atunci când El le îngăduie. Sunt gata acum forțe și așteaptă doar îngăduința divină, ca să răspândească pustiirea pretutindeni. TV 614.2

Aceia care cinstesc Legea lui Dumnezeu au fost acuzați că au adus nenorocirile peste lume și vor fi priviți ca fiind cauza convulsiilor îngrozitoare ale naturii, a discordiei și a vărsării de sânge dintre popoare, care umplu pământul de durere. Puterea care a însoțit ultima avertizare i-a umplut de mânie pe nelegiuiți, mânia lor s-a aprins împotriva tuturor acelora care au primit solia, iar Satana va provoca spiritul de ură și de persecuție cu o și mai mare intensitate. TV 614.3

Când prezența lui Dumnezeu a fost retrasă în cele din urmă de la națiunea iudeilor, preoții și poporul n-au știut lucrul acesta. Cu toate că erau sub stăpânirea lui Satana și erau mânați de patimile cele mai îngrozitoare și mai nelegiuite, ei încă se socoteau ca fiind aleși de Dumnezeu. Slujba de la templu continua; jertfele erau aduse pe altarele mânjite și în fiecare zi era cerută binecuvântarea divină asupra unui popor vinovat de sângele scumpului Fiu al lui Dumnezeu, care căuta să-i ucidă pe slujitorii și pe apostolii Săi. Tot astfel, locuitorii pământului nu vor ști atunci când hotărârea irevocabilă a Sanctuarului a fost pronunțată și soarta lumii a fost stabilită pentru totdeauna. Formele religiei vor fi continuate de către un popor de la care a fost retras, în cele din urmă, Duhul lui Dumnezeu; iar zelul satanic cu care prințul răului îi va inspira pentru împlinirea planurilor lui răutăcioase va fi asemenea zelului pentru Dumnezeu. TV 615.1

Pentru că Sabatul a devenit punctul deosebit de discuție în creștinătate, iar autoritățile religioase și pământești s-au unit pentru a impune păzirea duminicii, refuzul stăruitor al unei minorități de a se supune cerinței generale va face din ei obiectul unui blestem general. Se va cere ca acei oameni puțini, care stau în opoziție cu o instituție a bisericii și cu legea statului, să nu mai fie tolerați; că este mai bine să sufere ei decât națiuni întregi să fie aruncate în confuzie și nelegiuire. Același argument a fost adus acum optsprezece veacuri împotriva lui Hristos de către “conducătorii poporului”. “Oare nu vă gândiți că este în folosul nostru”, spunea Caiafa cel nelegiuit, “să moară un singur om pentru norod și să nu piară tot neamul?” (Ioan 11, 50). Acest argument va părea convingător; și, în cele din urmă, se va da un decret împotriva acelora care sfințesc Sabatul poruncii a patra, denunțându-i ca meritând pedeapsa cea mai aspră și dând poporului libertatea ca, după un anumit timp, să-i dea la moarte. Romanismul din lumea veche și protestantismul apostaziat din lumea nouă vor lua o atitudine asemănătoare față de aceia care cinstesc toate învățăturile divine. TV 615.2

Poporul lui Dumnezeu va fi atunci cufundat în acele scene de necaz și de suferință, descrise de profet ca fiind timpul strâmtorării lui Iacov. “Așa vorbește Domnul: ‘Auzim strigăte de groază; spaimă, nu este pace! S-au îngălbenit toate fețele. Vai! Căci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea. Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea’” (Ieremia 30, 5-7). TV 616.1

Noaptea de groază a lui Iacov, atunci când s-a luptat în rugăciune pentru eliberarea din mâna lui Esau (Geneza 32, 24-30), reprezintă experiența poporului lui Dumnezeu în ultimul timp de strâmtorare. Din cauza înșelăciunii practicate pentru a-și asigura binecuvântarea tatălui, care voia să i-o dea lui Esau, Iacov fugise ca să-și scape viața, înspăimântat de amenințările groaznice ale fratelui său. După ce rămăsese timp de mulți ani în exil, se hotărâse, la porunca lui Dumnezeu, să se întoarcă în țara lui natală cu soțiile și copiii, cu turmele și cirezile. Ajungând la hotarele țării, s-a umplut de frică la vestea apropierii lui Esau în fruntea unei cete de luptători, fără îndoială puși pe răzbunare. Ceata lui Iacov, neînarmată și fără apărare, părea să cadă victimă neajutorată violenței și măcelului. Și, pe lângă povara temerii și neliniștii, se mai adăuga și povara apăsătoare a remușcării, că păcatul lui fusese acela care adusese această primejdie. Singura lui nădejde era în harul lui Dumnezeu; singura lui apărare trebuia să fie rugăciunea. Cu toate acestea, n-a lăsat nimic nefăcut din partea lui pentru a ispăși răul făcut fratelui și pentru a îndepărta primejdia care-l amenința. Tot astfel și urmașii lui Hristos, când se apropie timpul strâmtorării, fac toate demersurile pentru a fi priviți într-o lumină potrivită de oameni, pentru a dezarma prejudecata și pentru a îndepărta primejdia care amenință libertatea de conștiință. TV 616.2

Trimițându-și familia mai departe, ca să nu mai fie martora suferinței lui, Iacov a rămas singur pentru a se lupta cu Dumnezeu. El și-a mărturisit păcatul și a recunoscut mila lui Dumnezeu față de el, în timp ce, cu umilință adâncă, a făcut apel la legământul încheiat cu părinții lui și făgăduințele date lui în viziunea de noapte de la Betel, în țara exilului său. Criza din viața lui Iacov sosise; totul era în joc. În întuneric și în singurătate, el continua să se roage și să se umilească înaintea lui Dumnezeu. Deodată, o mână i se așeză pe umăr. Crezând că un vrăjmaș caută să-i ia viața, se luptă cu atacatorul cu toată puterea și disperarea. Când s-a crăpat de ziuă, străinul și-a folosit puterea supranaturală; la atingerea lui, bărbatul cel puternic cade neajutorat și rugător pe grumazul misteriosului său adversar. Iacov știe acum că s-a luptat cu Îngerul legământului. Cu toate că a fost lovit și a suferit o durere ascuțită, nu s-a abătut de la țintă. Timp îndelungat, suferise remușcări, apăsare și necaz pentru păcatul lui; acum trebuia să primească asigurarea că este iertat. Vizitatorul divin a părut că vrea să plece; dar Iacov se prinse de El, cerând binecuvântarea. Îngerul îl zori: “Lasă-Mă să plec, căci se apropie ziua”; dar patriarhul exclamă: “Nu Te las până nu mă vei binecuvânta”. Câtă încredere, câtă hotărâre și stăruință sunt manifestate aici! Dacă aceasta ar fi fost o cerere îndrăzneață, îngâmfată, Iacov ar fi fost nimicit pe loc; însă el pusese stăpânire pe asigurarea dată aceluia care-și mărturisește slăbiciunea și nevrednicia și se încrede în mila unui Dumnezeu care-Și ține legământul. TV 616.3

“El a avut putere asupra îngerului și a biruit” (Osea 12, 4). Prin umilință, pocăință și predare de sine, această ființă păcătoasă, supusă greșelii, L-a învins pe Maiestatea cerului. El și-a prins brațul său nesigur de făgăduințele lui Dumnezeu, iar inima Iubirii Infinite n-a putut lepăda cererea unui păcătos. Ca o dovadă a biruinței lui și ca o încurajare pentru alții de a imita exemplul său, numele i-a fost schimbat dintr-unul care-i reamintea păcatul în altul care comemora biruința. Și faptul că Iacov a ieșit biruitor în lupta cu Dumnezeu era o asigurare că avea să biruie și în luptele cu oamenii. El nu s-a temut, apoi, să întâlnească mânia fratelui său, pentru că Domnul îi era apărătorul. TV 617.1

Satana îl acuzase pe Iacov în fața îngerilor lui Dumnezeu, pretinzând dreptul de a-l distruge din cauza păcatului său; el îi dăduse ideea lui Esau să meargă împotriva lui; și, în lunga noapte de luptă a patriarhului, Satana a încercat să pună asupra lui simțul vinovăției, pentru a-l descuraja și pentru a-i rupe legătura cu Dumnezeu. Iacov a ajuns aproape de disperare, dar știa că fără ajutor din cer trebuia să piară. El s-a pocăit sincer de păcatul lui cel mare și a apelat la mila lui Dumnezeu. N-a putut fi abătut de la ținta lui, ci s-a ținut tare de înger și a stăruit în cererea lui cu strigăte stăruitoare, disperate, până când a biruit. TV 618.1

Așa cum Satana l-a influențat pe Esau să meargă împotriva lui Iacov, tot astfel el îi va provoca pe cei nelegiuiți să distrugă poporul lui Dumnezeu în timpul strâmtorării. Și, așa cum l-a acuzat pe Iacov, el își va ridica acuzațiile împotriva poporului lui Dumnezeu. El consideră lumea ca fiind supusă lui; dar grupa aceea mică, a celor care păzesc poruncile lui Dumnezeu, se împotrivește supremației lui. Dacă ar putea să-i șteargă de pe pământ, biruința lui ar fi deplină. El vede că îngerii sfinți îi păzesc și își dă seama că păcatele le-au fost iertate; dar nu știe că situația lor a fost hotărâtă în Sanctuarul de sus. El are o cunoaștere deplină a păcatelor pe care chiar el i-a ispitit să le comită și le prezintă înaintea lui Dumnezeu într-o lumină exagerată, prezentând acest popor ca meritând exact ca și el să fie exclus din favoarea lui Dumnezeu. El declară că Domnul nu poate să le ierte pe drept păcatele și, cu toate acestea, să-i distrugă pe el și pe îngerii lui. El îi pretinde ca pradă a lui și cere să-i fie dați pe mână ca să-i distrugă. TV 618.2

Când Satana îi acuză pe copiii lui Dumnezeu pentru păcatele lor, Domnul îi îngăduie să-i încerce până la extrem. Încrederea lor în Dumnezeu, credința și hotărârea lor vor fi aspru încercate. Când trec în revistă trecutul lor, nădejdile lor se topesc, deoarece în toată viața lor pot vedea prea puțin bine. Sunt pe deplin conștienți de slăbiciunea și nevrednicia lor. Satana caută să-i îngrozească la gândul că si-tuația lor este fără nădejde, că ocara lor nu va putea fi ștearsă niciodată. El nădăjduiește în felul acesta să le distrugă credința, pentru ca ei să cedeze acestor ispite și să-i abată de la credincioșia față de Dumnezeu. TV 618.3

Deși copiii lui Dumnezeu sunt înconjurați de vrăjmași, care sunt hotărâți să-i distrugă, chinul de care suferă ei nu este teama de persecuție pentru adevăr; ei se tem că nu s-au pocăit de toate păcatele și că, prin vreo greșeală, vor pierde împlinirea făgăduinței Mântuitorului: “Te voi păzi de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă” (Apocalipsa 3, 10). Dacă ar avea asigurarea iertării, nu s-ar da înapoi de la chinuri sau de la moarte; dar, dacă s-ar dovedi nevrednici și și-ar pierde viața din cauza propriilor defecte de caracter, atunci Numele sfânt al lui Dumnezeu ar fi batjocorit. TV 619.1

Din toate părțile ei aud comploturi de trădare și văd lucrarea activă a răzvrătirii, iar în inima lor se ridică o dorință puternică, o sete sinceră a sufletului ca această mare apostazie să se termine, iar nelegiuirea celor răi să aibă un sfârșit. Dar, în timp ce se roagă lui Dumnezeu să oprească lucrarea răzvrătirii, ei sunt stăpâniți de un simț profund de regret, că nu mai au putere să reziste pentru a da înapoi valul puternic al păcatului. Ei simt că, dacă totdeauna și-ar fi folosit priceperea în slujba lui Hristos, mergând din putere în putere, forțele lui Satana ar fi avut mai puțină forță să se ridice împotriva lor. TV 619.2

Ei își amărăsc sufletele înaintea lui Dumnezeu, arătând către pocăința din trecut pentru multele păcate și aducând în favoarea lor făgăduința Mântuitorului: “Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine” (Isaia 27, 5). Credința nu slăbește din cauză că rugăciunile lor nu sunt ascultate imediat. Cu toate că suferă cea mai intensă neliniște, groază și amărăciune, ei nu-și încetează stăruințele. Ei se prind de puterea lui Dumnezeu așa cum Iacov s-a apucat de Înger; iar rostirea sufletului lor este: “Nu Te las până nu mă vei binecuvânta”. TV 619.3

Dacă Iacov nu s-ar fi pocăit mai înainte de păcatul lui, prin care a primit dreptul de întâi născut prin înșelăciune, Dumnezeu nu i-ar fi ascultat rugăciunea și nu i-ar fi păstrat viața. Tot astfel, în timpul strâmtorării, dacă poporul lui Dumnezeu ar mai avea păcate nemărturisite, care să le vină în minte, pe când sunt chinuiți de groază și teamă, ar fi copleșiți; disperarea le-ar nimici credința și n-ar mai avea încredere în a lupta cu Dumnezeu pentru eliberare. Dar, în timp ce au un simț adânc al nevredniciei, ei nu au păcate ascunse pe care să le descopere. Păcatele lor au mers înainte la judecată și au fost șterse, iar ei nu și le mai pot reaminti. TV 620.1

Satana îi face pe mulți să creadă că Dumnezeu va trece cu vederea necredincioșia lor în lucrurile mărunte ale vieții; dar Domnul ne arată în procedeele Sale cu Iacov că El în nici un fel nu va aproba și nu va îngădui păcatul. Toți aceia care încearcă să-și scuze sau să-și ascundă păcatele și le îngăduie astfel să rămână în cărțile din cer, nemărturisite și neiertate vor fi biruiți de Satana. Cu cât este mai înflăcărată mărturisirea lor de credință și cu cât mai onorabilă este poziția pe care o ocupă, cu atât mai întristătoare este calea lor în fața lui Dumnezeu și cu atât mai sigură este victoria marelui lor împotrivitor. Aceia care amână pregătirea pentru ziua lui Dumnezeu nu o pot câștiga în timpul de strâmtorare sau în oricare alt timp după acesta. Cazul tuturor acestora este fără nădejde. TV 620.2

Acei creștini cu numele care ajung la această ultimă și grozavă luptă nepregătiți, în disperarea lor, își mărturisesc păcatele în cuvinte de groază teribilă, pe când cei nelegiuiți se bucură de nenorocirea lor. Aceste mărturisiri au același caracter ca al lui Esau sau al lui Iuda. Cei care le fac deplâng urmările neascultării, dar nu vinovăția ei. Ei nu simt o mâhnire adevărată, nici o scârbă de păcat. Își recunosc păcatul de teama pedepsei; dar, ca și faraonii din vechime, s-ar întoarce de la sfidarea cerului, dacă judecățile ar fi îndepărtate. TV 620.3

Istoria lui Iacov este, în același timp, și o asigurare că Dumnezeu nu-i va lepăda pe aceia care au fost amăgiți, ispitiți și duși în păcat, dar care s-au întors la El cu o pocăință adevărată. Când Satana caută să distrugă această grupă de oameni, Dumnezeu Își trimite îngerii să-i încurajeze și să-i ocrotească în vreme de primejdie. Asalturile lui Satana sunt furibunde și hotărâte, amăgirile sunt teribile; dar ochiul Domnului este asupra copiilor Săi, iar urechea Lui aude strigătele lor. Necazul lor este mare, flăcările cuptorului par gata să-i mistuie; dar Maestrul topitor îi va scoate ca pe aurul curățit în foc. Iubirea lui Dumnezeu pentru copiii Săi, în timpul acestei perioade de încercare cruntă, este tot atât de puternică și delicată ca în zilele prosperității lor celei mai strălucite; dar este necesar pentru ei să fie puși în cuptorul de foc; firea lor pământească trebuie să fie mistuită, astfel încât chipul lui Hristos să poată fi reflectat pe deplin. TV 621.1

Timpul de încercare și de groază din fața noastră va cere o credință care să suporte oboseala, amânarea și foamea — o credință care nu va slăbi, chiar dacă va fi aspru încercată. Tuturor le este oferit timpul de har pentru a se pregăti pentru vremea aceea. Iacov a biruit pentru că a fost stăruitor și hotărât. Biruința lui este o dovadă a puterii rugăciunii stăruitoare. Toți aceia care se vor prinde de făgăduințele lui Dumnezeu așa cum a făcut el și vor fi sinceri și stăruitori așa cum a fost el vor reuși asemenea lui. Aceia care nu sunt gata să se lepede de sine, să se lupte înaintea lui Dumnezeu, să se roage mult și stăruitor pentru binecuvântarea Sa nu o vor primi. A te lupta cu Dumnezeu — cât de puțini știu ce înseamnă lucrul acesta! Cât de puțini sunt aceia care și-au înălțat sufletul către Dumnezeu cu o dorință atât de puternică, până când toată puterea a ajuns la limită. Când valurile disperării, pe care nici o limbă nu o poate exprima, se revarsă peste cel care se roagă, cât de puțini se prind cu credință statornică de făgăduințele lui Dumnezeu! TV 621.2

Aceia care acum pun la lucru puțină credință sunt în cea mai mare primejdie de a cădea sub puterea amăgirilor satanice și a decretului de constrângere a conștiinței. Chiar dacă vor rezista încercării, vor fi aruncați într-o groază și într-un chin mai adânc în timpul de strâmtorare, pentru că niciodată nu și-au făcut obiceiul să se încreadă în Dumnezeu. Lecțiile de credință pe care ei le-au neglijat vor fi siliți să le învețe sub apăsare și descurajare grozavă. TV 622.1

Trebuie ca acum să facem cunoștință cu Dumnezeu, punând la încercare făgăduințele Sale. Îngerii înregistrează orice rugăciune sinceră și stăruitoare. Trebuie ca mai degrabă să ne lipsim de îngăduințe egoiste decât să neglijăm comuniunea cu Dumnezeu. Mai bine cea mai neagră sărăcie, cea mai mare lepădare de sine, cu aprobarea Sa, decât bogăție, onoruri, confort și prietenie, dar fără ea. Trebuie să ne luăm timp de rugăciune. Dacă îngăduim ca mințile noastre să fie năpădite de interese pământești, Domnul ne poate da timp pentru a ne despărți de idolii noștri de aur, de case sau de țarini fertile. TV 622.2

Tânărul n-ar fi amăgit de păcat, dacă ar refuza să meargă pe o altă cale decât aceea pe care o poate cere binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă solii care duc lumii ultima avertizare solemnă s-ar ruga pentru binecuvântarea lui Dumnezeu nu într-un mod rece, leneș și nepăsător, ci cu ardoare și credință, așa cum a făcut Iacov, ar găsi multe locuri unde ar putea spune: “Am văzut pe Dumnezeu față către față și viața mi-a fost păstrată” (Geneza 32, 30). Ei ar fi socotiți de cer ca prinți, având putere să biruie în lupta cu Dumnezeu și cu oamenii. TV 622.3

“Timpul de încercare cum n-a mai fost niciodată” se va dezlănțui în curând peste noi; și vom avea nevoie de o experiență pe care acum nu o avem și pe care mulți sunt prea nepăsători să o câștige. Adesea, se întâmplă că încercarea se arată dinainte mai mare decât în realitate; dar acest lucru nu este adevărat cu privire la criza din fața noastră. Imaginația cea mai vie nu poate cuprinde mărimea ei. În acest timp de încercare, orice suflet trebuie să stea pentru sine înaintea lui Dumnezeu. “Chiar dacă ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel și Iov, pe viața Mea — zice Domnul Dumnezeu — că n-ar scăpa nici fii, nici fiice, ci numai ei și-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor” (Ezechiel 14, 20). TV 622.4

Acum, când Marele nostru Preot face ispășire pentru noi, trebuie să căutăm să devenim desăvârșiți în Hristos. Nici măcar printr-un gând Mântuitorul nostru n-a putut fi adus să Se supună puterii ispitei. Satana găsește în inimile omenești un loc unde-și poate câștiga un punct de sprijin; o dorință păcătoasă este nutrită, prin care ispitele lui își manifestă puterea. Dar Hristos a declarat despre sine: “Vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic cu Mine” (Ioan 14, 30). Satana n-a putut găsi nimic în Fiul lui Dumnezeu care să-i fi oferit posibilitatea biruinței. El păzise poruncile Tatălui Său și în El nu era nici un păcat pe care Satana să-l poată exploata spre folosul lui. Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiți aceia care vor sta în timpul strâmtorării. TV 623.1

În viața aceasta, trebuie să îndepărtăm păcatul de la noi prin credința în sângele ispășitor al lui Hristos. Mântuitorul nostru scump ne invită să ne unim cu El, să unim slăbiciunea noastră cu puterea Lui, neștiința noastră cu înțelepciunea Lui, nevrednicia noastră cu meritele Sale. Providența lui Dumnezeu este școala în care trebuie să învățăm blândețea și umilința lui Isus. Domnul ne pune mereu înainte nu calea pe care am ales-o și care ni se pare mai ușoară și mai plăcută, ci adevăratele ținte ale vieții. Ne rămâne să colaborăm cu mijloacele pe care le folosește cerul în lucrarea de a aduce caracterele noastre în asemănare cu Modelul divin. Nimeni nu poate neglija sau amâna această lucrare decât cu periclitarea cea mai înfricoșată a sufletului. TV 623.2

Apostolul Ioan a auzit în viziune un glas tare în cer, zicând: “Vai de voi, pământ și mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme” (Apocalipsa 12, 12). Teribile sunt scenele care provoacă această exclamație din partea glasului ceresc. Mânia lui Satana crește pe măsură ce timpul i se scurtează, iar lucrarea lui de amăgire și de distrugere va atinge apogeul în timpul strâmtorării. TV 623.3

Semne îngrozitoare, cu un caracter supranatural, se vor descoperi în curând în ceruri, ca dovadă a puterii făcătoare de minuni a demonilor. Duhuri de demoni vor merge la împărații pământului și în lumea întreagă, pentru a-i întări în amăgire și pentru a-i îndemna să se alieze cu Satana în lupta lui împotriva conducerii cerului. Prin aceste mijloace, vor fi amăgiți deopotrivă conducătorii și supușii. Se vor ridica persoane care vor pretinde că sunt chiar hristoși și vor pretinde titlul și închinarea care aparțin Răscumpărătorului lumii. Ei vor face minuni uimitoare de vindecare și vor declara că au descoperiri din cer care vor contrazice mărturia Scripturilor. TV 624.1

Ca o încoronare a marii drame de amăgire, însuși Satana va lua chipul lui Hristos. Biserica a mărturisit timp îndelungat că așteaptă venirea Mântuitorului ca împlinire a nădejdii ei. Acum, marele amăgitor va face să se arate ca și când Hristos ar fi venit. În diferite părți ale pământului, Satana se va prezenta, între oameni, ca o ființă maiestuoasă, de o strălucire orbitoare, care se aseamănă cu descrierea Fiului lui Dumnezeu dată de Ioan în Apocalipsa (Apocalipsa 1, 13.15). Slava care-l înconjoară nu este întrecută cu nimic de ceea ce ochii omenești au văzut vreodată. În văzduh răsună strigătul de biruință: “A venit Hristos! A venit Hristos!” Oamenii se aruncă la pământ în adorare înaintea lui, în timp ce el își ridică mâinile și pronunță asupra lor o binecuvântare, așa cum Hristos îi binecuvânta pe ucenicii Săi când era pe pământ. Glasul lui este plăcut, mieros și melodios. Într-un ton amabil și plin de simpatie, el prezintă unele dintre adevărurile cerești pline de har, pe care Mântuitorul le-a rostit; vindecă bolile din popor și apoi, în asemănarea caracterului lui Hristos pe care și-a asumat-o, pretinde că a schimbat Sabatul în duminică și poruncește tuturor să sfințească ziua pe care el a binecuvântat-o. El declară că aceia care stăruie să sfințească ziua a șaptea hulesc numele lui, refuzând să asculte de îngerii trimiși la ei cu lumină și adevăr. Aceasta este amăgirea cea mai puternică, aproape copleșitoare. Ca și samaritenii care au fost amăgiți de Simon Magul, mulțimile, de la cel mai mic până la cel mai mare, vor da atenție acestor vrăjitorii, zicând: “Aceasta este ‘puterea cea mare a lui Dumnezeu’” (Faptele Apostolilor 8, 10). TV 624.2

Dar poporul lui Dumnezeu nu va fi indus în eroare. Învățăturile acestui hristos fals nu sunt în armonie cu Scripturile. Binecuvântarea lui este pronunțată asupra închinătorilor fiarei și ai chipului ei, chiar asupra acelei categorii de oameni peste care se va revărsa mânia neamestecată a lui Dumnezeu, așa cum declară Biblia. TV 625.1

Cel mai important este faptul că lui Satana nu-i este îngăduit să contrafacă felul venirii lui Hristos. Mântuitorul l-a avertizat pe poporul Său împotriva amăgirii din acest punct de vedere și a prevestit cu claritate modul revenirii Sale. “Se vor scula hristoși mincinoși și prooroci mincinoși; vor face semne mari și minuni, până acolo încât să înșele, dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși.... Deci, dacă vă vor zice: ‘Iată-L în pustie’, să nu vă duceți acolo! ‘Iată-L în odăițe ascunse’, să nu credeți. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, așa va fi și venirea Fiului omului” (Matei 24, 24-27; 25, 31; Apocalipsa 1, 7; 1 Tesaloniceni 4, 16.17). Nu este posibilă contrafacerea acestei veniri. Ea va fi universal cunoscută și văzută de toată lumea. TV 625.2

Numai aceia care au fost cercetători sârguincioși ai Scripturilor și care au primit dragostea de adevăr vor fi ocrotiți de amăgirea puternică ce ia lumea în stăpânire. Prin mărturia dată de Biblie, aceștia îl vor depista pe amăgitor în prefăcătoria lui. Timpul de încercare va veni peste toți. Prin cernerea ispitei se vor descoperi creștinii adevărați. Sunt copiii lui Dumnezeu atât de solid întemeiați pe Cuvântul Său, încât să nu urmeze dovada dată de simțurile lor? Se vor prinde ei de Biblie și numai de Biblie într-o astfel de criză? Satana îi va împiedica, dacă va putea, să-și asigure pregătirea pentru a rezista în ziua aceea. El va pregăti lucrurile în așa fel, încât să le îngrădească drumul, să-i atragă cu bogății pământești, să-i facă să ducă poveri grele și apăsătoare, pentru ca inimile să le fie supraîmpovărate de grijile vieții acesteia, iar ziua încercării să vină peste ei ca un hoț. TV 625.3

Când decretul dat de diferiți conducători ai creștinătății împotriva păzitorilor poruncii va retrage ocrotirea conducerii și-i va lăsa la dispoziția acelora care le doresc distrugerea, copiii lui Dumnezeu vor fugi din orașe și sate, se vor întovărăși în grupe, locuind în cele mai pustii și mai singuratice locuri. Mulți își vor găsi scăparea în întăriturile munților. Asemenea creștinilor din văile Piemontului, ei vor face din înălțimile pământului sanctuarele lor și vor mulțumi lui Dumnezeu pentru “întăriturile stâncilor” (Isaia 33, 16). Dar mulți din toate popoarele și din toate clasele, de sus și de jos, bogați și săraci, negri și albi, vor fi aruncați în robia cea mai nedreaptă și mai crudă. Cei iubiți ai lui Dumnezeu vor trece prin zile grele, legați în lanțuri, închiși după gratiile închisorilor, condamnați la moarte, iar alții, în mod vădit, vor fi lăsați să moară de foame, în temnițele întunecoase și dezgustătoare. Nici o ureche omenească nu este deschisă să audă gemetele lor; nici o mână omenească nu este gata să le dea ajutor. TV 626.1

Îl va uita oare Dumnezeu pe poporul Său în acest ceas al încercării? L-a uitat El pe Noe cel credincios, atunci când judecățile lui Dumnezeu au fost dezlănțuite peste lumea antediluviană? L-a uitat El pe Lot atunci când a căzut foc din cer pentru a nimici cetățile câmpiei? L-a uitat El pe Iosif, înconjurat de idolatri în Egipt? L-a uitat El pe Ilie când jurământul Izabelei îl amenința cu aceeași soartă ca a preoților lui Baal? L-a uitat El pe Ieremia în groapa cea mai întunecoasă și dezgustătoare a închisorii? I-a uitat El pe cei trei demnitari în cuptorul de foc? Sau pe Daniel în groapa leilor? TV 626.2

“Sionul zicea: ‘M-a părăsit Domnul și m-a uitat Domnul!’ Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecului ei? Chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu nici un chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele” (Isaia 49, 14-16). “Căci așa vorbește Domnul oștirilor: ‘Cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor lui’” (Zaharia 2, 8). TV 626.3

Cu toate că vrăjmașii îi pot arunca în închisoare, pereții celulei nu pot întrerupe legătura dintre sufletele lor și Hristos. Acela care vede toate slăbiciunile lor, care cunoaște toate încercările este mai presus de puterile pământului; și îngerii vor veni la ei, în celulele singuratice, aducându-le lumină și pace din cer. Temnița va fi ca un palat, căci acolo locuiesc cei bogați în credință, iar zidurile întunecate vor fi luminate de lumina cerească, la fel ca atunci când Pavel și Sila se rugau și cântau laude la miezul nopții, în temnița din Filipi. TV 627.1

Judecățile lui Dumnezeu vor veni peste aceia care caută să prigonească și să distrugă pe poporul Său. Îndelunga Sa îngăduință cu cei răi îi încurajează pe oameni în neascultare, dar pedeapsa lor nu este mai puțin sigură și teribilă din cauză că este mult amânată. “Căci Domnul Se va scula ca la muntele Perațim, și Se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-Și facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Și împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit” (Isaia 28, 21). Pentru Dumnezeul nostru cel milostiv, pedeapsa este un act ciudat. “Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului” (Ezechiel 33, 11). “Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat!” “Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; și nu lasă nepedepsit pe cel rău” (Exod 34, 6.7; Naum 1, 3). Prin lucruri grozave în neprihănire, El va reface autoritatea Legii Sale călcate în picioare. Asprimea pedepsei care îl așteaptă pe cel nelegiuit poate fi înțeleasă după neplăcerea Domnului de a aduce la îndeplinire judecata. Națiunea cu care El are o îndelungă răbdare și pe care nu o va lovi, până când nu va umple măsura nelegiuirii ei în cărțile lui Dumnezeu, va bea până la urmă din cupa mâniei neamestecate cu milă. TV 627.2

Când Hristos Își încetează mijlocirea în Sanctuar, mânia Sa neamestecată cu milă va fi dezlănțuită împotriva tuturor acelora care se închină fiarei și icoanei ei și primesc semnul ei (Apocalipsa 14, 9.10). Plăgile care au căzut asupra Egiptului atunci când Dumnezeu a fost pe punctul de a-l elibera pe Israel au fost asemănătoare în caracter cu acele judecăți mai teribile și mai întinse, care urmează să cadă peste lume chiar înainte de eliberarea finală a poporului lui Dumnezeu. Descriind aceste lovituri îngrozitoare, scriitorul Apocalipsei spune: “O rană rea și dureroasă i-a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei și care se închinau icoanei ei. Marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare. Apele s-au făcut sânge”. “Drept ești Tu, Doamne.... pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al proorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge. Și sunt vrednici” (Apocalipsa 16, 2-6). Condamnând pe poporul lui Dumnezeu la moarte, ei și-au atras vinovăția sânge lui lor ca și când ar fi fost vărsat de propria mână. În același fel, Hristos i-a declarat pe iudeii din vremea Sa vinovați de tot sângele sfinților care fusese vărsat din zilele lui Abel; căci ei erau mânați de același duh și căutau să facă aceeași lucrare ca aceea a ucigașilor proorocilor. TV 627.3

În plaga care urmează, este dată soarelui puterea “să dogorească pe oameni cu focul lui. Și oamenii au fost dogorâți de o arșiță mare” (Ver 8.9). Profeții au descris astfel starea pământului în acest timp înspăimântător: “Pământul este întristat, căci bucatele de pe câmp sunt pierdute. Toți pomii de pe câmp s-au uscat ... și s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!” “S-au uscat semințele sub bulgări, grânarele stau goale! Cum gem vitele! Cirezile de boi sunt buimace, căci nu mai au pășune; căci au secat pâraiele și a mâncat focul izlazurile pustiei.” “În ziua aceea, cântecele Templului se vor preface în gemete, zice Domnul Dumnezeu, pretutindeni vor arunca în tăcere o mulțime de trupuri moarte” (Ioel 1, 17-20; 1, 10-12; Amos 8, 3). TV 628.1

Aceste plăgi nu sunt generale, căci locuitorii pământului ar fi nimiciți cu totul. Totuși, vor fi cele mai îngrozitoare calamități care au fost cunoscute vreodată de muritori. Toate judecățile care au venit peste oameni până la încheierea timpul de har au fost amestecate cu milă. Sângele mijlocitor al lui Hristos îl ferise pe cel păcătos să primească măsura deplină pentru vinovăția lui; dar, în judecata finală, mânia este revărsată neamestecată cu milă. TV 628.2

În ziua aceea, mulțimile vor dori scutul milei lui Dumnezeu pe care l-au disprețuit atâta vreme. “Iată vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în țară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame și sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviți încoace și încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, și tot nu-l vor găsi” (Amos 8, 11.12). TV 629.1

Poporul lui Dumnezeu nu va fi scutit de suferință; dar când este persecutat și chinuit, când suferă lipsuri și nu are hrană, nu va fi lăsat să piară. Dumnezeul acela care a avut grijă de Ilie nu va trece pe lângă nici unul dintre copiii Săi care au dat dovadă de sacrificiu de sine. El, care numără perii capului, va avea grijă de ei și, în timp de foamete, vor fi săturați. În timp ce nelegiuiții mor de foame și de boli, îngerii îi vor ocroti pe cei neprihăniți și le vor împlini nevoile. Pentru cei care “umblă în neprihănire”, făgăduința este: “I se va da pâine și apa nu-i va lipsi”. “Cei nenorociți și cei lipsiți caută apă și nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi” (Isaia 33, 15.16; Isaia 41, 17). TV 629.2

“Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!” (Habacuc 3, 17-18). TV 629.3

“Domnul este Păstorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îți va păzi sufletul.” “Da, El te scapă de lațul vânătorului, de ciumă și de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui și te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut și pavăză este credincioșia Lui! Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de molima care bântuie ziua-n amiaza mare. O mie să cadă alături de tine și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia. Doar vei privi cu ochii și vei vedea răsplătirea celor răi. Pentru că zici: ‘Domnul este locul meu de adăpost!’ Și faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău” (Psalmii 121, 5-7; 91, 3-10). TV 629.4

Cu toate acestea, pentru ochiul omenesc s-ar părea că poporul lui Dumnezeu trebuie să-și sigileze în scurtă vreme mărturia cu sânge, așa cum au făcut martirii de dinainte. Chiar și ei încep să se teamă că Domnul i-a lăsat să cadă în mâna vrăjmașilor. Acesta este timpul unei agonii teribile. Zi și noapte, ei strigă către Dumnezeu pentru liberare. Nelegiuiții tresaltă și se aude un strigăt batjocoritor: “Unde este credința voastră? De ce nu vă eliberează Dumnezeu din mâinile noastre, dacă sunteți într-adevăr poporul Său?” Dar cei care așteaptă își amintesc de Isus murind pe crucea de pe Calvar și de marii preoți și conducători strigând în batjocură: “Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă El este împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce și vom crede în El!” (Matei 27, 42). Toți se luptă cu Dumnezeu asemenea lui Iacov. Fețele lor exprimă lupta lăuntrică. Pe toate fețele se așează paloarea morții. Cu toate acestea, nu-și întrerup mijlocirea stăruitoare. TV 630.1

Dacă ar putea privi cu ochi cerești, oamenii ar vedea legiuni de îngeri care excelează în putere, stând în jurul acelora care au păzit cuvântul răbdării lui Hristos. Cu o dragoste plină de simpatie, acești îngeri au fost martorii chinului lor și le-au auzit rugăciunile. Ei așteaptă cuvântul Comandantului lor ca să-i smulgă din primejdie. Dar trebuie să mai aștepte puțin. Poporul lui Dumnezeu trebuie să bea paharul și să fie botezat cu botezul. Chiar această amânare, atât de dureroasă pentru ei, este cel mai bun răspuns la cererea lor. În timp ce se străduiesc să aștepte cu încredere ca Domnul să lucreze, ei sunt aduși să-și exercite credința, nădejdea și răbdarea, pe care le-au practicat prea puțin în timpul experienței lor religioase. Totuși, din cauza celor aleși, timpul de încercare va fi scurtat. “Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El? Vă spun că le va face dreptate în curând” (Luca 18, 7.8). Sfârșitul va veni mai repede decât se așteaptă oamenii. Grâul va fi adunat și legat în snopi pentru grânarul lui Dumnezeu; neghina va fi legată în snopi pentru focul distrugerii. TV 630.2

Santinelele cerești, credincioase însărcinării lor, își continuă veghea. Cu toate că decretul general a stabilit data când păzitorii poruncii pot să fie dați la moarte, vrăjmașii lor vor anticipa în unele cazuri decretul și, înainte de timpul stabilit, vor încerca să le ia viața. Dar nimeni nu poate trece peste păzitorii cei puternici, care stau aproape de fiecare suflet credincios. Unii sunt atacați în fuga lor din orașe și sate; dar săbiile ridicate împotriva lor se frâng și cad fără putere, ca un pai. Alții sunt apărați de îngeri sub formă de luptători. TV 631.1

În toate veacurile, Dumnezeu a lucrat prin îngerii sfinți pentru ajutorarea și eliberarea poporului Său. Ființele cerești s-au implicat activ în problemele oamenilor. Ele au apărut îmbrăcate în haine strălucitoare ca fulgerul; au venit la oameni în haine de călători. Îngerii au apărut în chip omenesc înaintea oamenilor lui Dumnezeu. Ei s-au odihnit sub stejar la miezul zilei, ca și cum ar fi fost obosiți. Au primit ospitalitate în casele oamenilor. Au acționat ca niște călăuze pentru călătorii rătăciți. Au aprins cu mâinile lor focul pe altare. Au deschis ușile închisorilor și i-au eliberat pe slujitorii lui Dumnezeu. Îmbrăcați cu armura cerului, au venit să dea la o parte piatra de pe mormântul Mântuitorului. TV 631.2

În chip de oameni, îngerii sunt adesea prezenți în adunările celor neprihăniți; ei vizitează adunările celor nelegiuiți, așa cum au fost la Sodoma, pentru a aduce un raport despre faptele lor, pentru a stabili dacă au trecut hotarul răbdării lui Dumnezeu. Domnul găsește plăcere în milă; și, de dragul acelora puțini care Îi slujesc cu adevărat, reține calamitățile și prelungește calmul mulțimilor. Prea puțin își dau seama cei care păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu cât de mult datorează pentru viața lor celor credincioși pe care îi batjocoresc și-i prigonesc cu plăcere. TV 631.3

Deși conducătorii lumii nu știu, adesea, în sfaturile lor, îngerii au fost purtători de cuvânt. Ochi omenești i-au văzut; urechi omenești au ascultat apelurile lor; buzele omenești s-au împotrivit propunerilor lor și le-au luat în râs sfaturile; mâini omenești i-au întâmpinat cu insulte și abuzuri. În sălile de consiliu și în tribunale, acești soli cerești au demonstrat o cunoaștere temeinică a istoriei omenești; ei s-au dovedit mai capabili să apere cauza celor apăsați decât ar fi fost cel mai priceput și mai elocvent dintre apărători. Ei au înfrânt planuri și au împiedicat nenorocirile care ar fi întârziat într-o mare măsură lucrarea lui Dumnezeu și ar fi provocat o mare suferință poporului Său. În ceasul primejdiei și al necazului, “Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El, și-i scapă din primejdie” (Psalmii 34, 7). TV 632.1

Cu o dorință arzătoare, copiii lui Dumnezeu așteaptă semnele venirii Împăratului lor. Când sunt întrebați: “Cât mai este din noapte?”, străjerii răspund neîntârziat: “Vine dimineața și este tot noapte” (Isaia 21, 11.12). Lumina strălucește prin nori deasupra vârfurilor munților. În curând se va descoperi slava Sa. Soarele Neprihănirii este gata să strălucească. Atât dimineața, cât și noaptea sunt la ușă — începutul unei zile nesfârșite pentru cel neprihănit și coborârea unei nopți veșnice peste cel nelegiuit. TV 632.2

Pe când cei care se luptă își îndreaptă cererile către Dumnezeu, vălul care îi desparte de lumea nevăzută pare să se dea la o parte. Cerurile strălucesc ca zorii unei zile veșnice și asemenea melodiei cântărilor îngerilor răsună în urechi cuvintele: “Stați tari în devotamentul vostru, vine ajutorul”. Hristos, Biruitorul Cel puternic, păstrează pentru luptătorii Săi obosiți o comoară de slavă nemuritoare; iar glasul Lui vine prin porțile deschise: “Iată, Eu sunt cu voi. Nu vă temeți. Știu toate durerile voastre; am purtat poverile voastre; nu vă luptați împotriva unor dușmani care n-au fost puși la probă. Am dus lupta în favoarea voastră și în Numele Meu sunteți mai mult decât biruitori”. TV 632.3

Scumpul nostru Mântuitor ne va trimite ajutorul chiar atunci când avem nevoie de el. Calea spre ceruri este sfințită de urmele Sale. Orice spin care ne rănește picioarele le-a rănit pe ale Sale. Orice cruce, pe care suntem chemați să o purtăm, El a purtat-o înaintea noastră. Domnul îngăduie lupta pentru a pregăti sufletul pentru pace. Timpul strâmtorării este o grea încercare și de temut pentru poporul lui Dumnezeu; dar este un timp când fiecare credincios adevărat să privească în sus și, prin credință, să poată vedea curcubeul făgăduinței care îl înconjoară. TV 633.1

“Astfel, cei răscumpărați de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruință, și o bucurie veșnică le va încununa capul; îi va apuca veselia și bucuria, iar durerea și gemetele vor fugi. ‘Eu, Eu vă mângâi. Dar cine ești tu, ca să te temi de omul muritor, și de fiul omului, care trece ca iarba, și să uiți pe Domnul, care te-a făcut? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului? În curând cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă și nu va duce lipsă de pâine. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care stârnesc marea și fac să-i urle valurile și al cărui Nume este Domnul oștirilor. Eu pun cuvintele Mele în gura ta, și te acopăr cu umbra mâinii Mele’” (Isaia 51, 11-16). TV 633.2

“De aceea, nenorocitule, beat ce ești, dar nu de vin, ascultă: ‘Așa vorbește Domnul tău, Domnul, Dumnezeul tău, care apără pe poporul Lui: Iată că îți iau din mână potirul amețelii, potirul mâniei Mele, ca să nu mai bei din el! Și îl voi pune în mâna asupritorilor tăi, care îți ziceau: Îndoaie-te, ca să trecem peste tine! Îți făceai atunci spinarea ca un pământ, și ca o uliță pentru trecători’” (Isaia 51, 21-23). TV 633.3

Ochiul Domnului, privind de-a lungul veacurilor, s-a oprit asupra crizei pe care o avea de întâmpinat poporul Său, atunci când puterile pământești se vor alinia împotriva lui. Asemenea robilor captivi, copiii lui Dumnezeu se vor teme de moartea prin înfometare sau prin violență. Dar Cel Sfânt, care a despărțit Marea Roșie înaintea lui Israel, Își va manifesta marea Sa putere și va pune capăt robiei lor. “Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujește” (Maleahi 3, 17). Dacă sângele martorilor credincioși ai lui Hristos ar fi vărsat în vremea aceasta, n-ar mai fi ca sângele martirilor, o sămânță semănată pentru a aduce un seceriș pentru Dumnezeu. Credincioșia lor n-ar mai fi o mărturie pentru a-i convinge pe alții despre adevăr; căci inima împietrită a respins atât de mult valurile de milă, până când ele nu se mai întorc. Dacă cei neprihăniți ar fi lăsați acum să cadă ca o pradă în mâna vrăjmașilor, aceasta ar fi o biruință pentru prințul întunericului. Psalmistul spune: “Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui” (Psalmii 27, 5). Hristos a spus: “Du-te, poporul Meu, intră în odaia ta, și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din Locuința Lui să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului” (Isaia 26, 20.21). Glorioasă va fi eliberarea acelora care au așteptat cu răbdare venirea Sa și ale căror nume sunt scrise în cartea vieții. TV 634.1