TV — Tragedia veacurilor

Introducere

Înainte de intrarea păcatului în lume, Adam se bucura de o comuniune liberă cu Făcătorul său, dar după ce omul s-a despărțit de Dumnezeu prin păcătuire, neamul omenesc a pierdut acest înalt privilegiu. Însă, prin Planul de Mântuire, a fost deschisă o cale prin care locuitorii pământului să poată avea iarăși legătură cu cerul. Dumnezeu a comunicat cu oamenii prin Duhul Său, iar prin descoperirile date slujitorilor Săi aleși, a fost dată lumii lumina divină. “Oamenii au vorbit de la Dumnezeu mânați de Duhul Sfânt”. (2 Petru 1, 21.) TV 5.1

În primii două mii cinci sute de ani din istoria omenirii, n-a existat nici o revelație scrisă. Aceia care fuseseră învățați de Dumnezeu transmiteau cunoștința lor altora, și aceasta era transmisă din tată în fiu, de la o generație la alta. Pregătirea Cuvântului scris a început pe timpul lui Moise. Revelațiile inspirate au constituit atunci o carte inspirată. Această lucrare a continuat într-o lungă perioadă de șaisprezece veacuri — de la Moise, istoricul creațiunii și al Legii, până la Ioan, raportorul celor mai sublime adevăruri ale Evangheliei. TV 5.2

Biblia arată către Dumnezeu ca autor al ei; cu toate acestea, a fost scrisă de mâini omenești și, în variatele stiluri ale diferitelor ei cărți, ea prezintă caracteristicile numeroșilor ei scriitori. Adevărurile descoperite sunt toate “insuflate de Dumnezeu” (2 Timotei 3, 16); cu toate acestea, sunt exprimate în cuvinte omenești. Cel Infinit, prin Duhul Său cel Sfânt, a revărsat lumina în mințile și inimile slujitorilor Săi. El a dat vise, vedenii, simboluri și înfățișări; iar aceia cărora adevărul le-a fost astfel descoperit au îmbrăcat gândul în limbaj omenesc. TV 5.3

Cele Zece Porunci au fost rostite de Însuși Dumnezeu și au fost scrise cu mâna Sa. Ele sunt o alcătuire divină și nu omenească. Dar Biblia, cu adevărurile ei date de Dumnezeu și exprimate în limbajul oamenilor, ne prezintă o unire a divinului cu omenescul. O astfel de unire a existat în natura Domnului Hristos, care era Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului. Acest lucru este adevărat cu privire la Biblie, tot așa cum a fost adevărat și cu Hristos, căci “Cuvântul s-a făcut trup și a locuit printre noi”. (Ioan 1, 14.) TV 5.4

Scrise în veacuri diferite, de oameni care se deosebeau foarte mult în ceea ce privește rangul și ocupația, în înzestrarea intelectuală și spirituală, cărțile Bibliei prezintă un contrast izbitor în ceea ce privește stilul, ca și o diversitate în natura subiectelor descoperite. Sunt folosite diverse forme de exprimare de către diferiții ei scriitori; adesea, același adevăr este mai izbitor prezentat de unul decât de altul. Deoarece mai mulți scriitori prezintă un subiect sub diferite aspecte și relații, pentru cititorul superficial, neglijent sau cu prejudecăți, poate apărea o nepotrivire sau o contradicție, acolo unde cercetătorul evlavios, cu o pătrundere mai clară, vede armonia care există în profunzime. TV 6.1

Fiind prezentat prin persoane diferite, adevărul este descoperit în variatele lui forme. Un scriitor este mai puternic impresionat de o anumită fază a subiectului; el prinde acele puncte care se armonizează cu experiența lui sau cu puterea lui de înțelegere și de apreciere; altul prinde o altă fază; și fiecare dintre ei, sub călăuzirea Duhului Sfânt, prezintă ceea ce i-a impresionat mai puternic mintea — un aspect diferit al adevărului în fiecare carte, dar o armonie desăvârșită în toate. Iar adevărurile revelate în felul acesta se unesc pentru a forma un întreg desăvârșit, adaptat pentru a face față nevoilor oamenilor în toate împrejurările și experiențele vieții. TV 6.2

Lui Dumnezeu I-a plăcut să facă cunoscut lumii adevărul Său prin instrumente omenești și El Însuși, prin Duhul Său cel Sfânt, i-a pregătit pe oameni și i-a făcut în stare să facă lucrarea aceasta. El le-a călăuzit mintea ca să aleagă ce să vorbească și ce să scrie. Comoara a fost încredințată vaselor de lut și, cu toate acestea, nu este mai puțin din ceruri. Mărturia este transmisă prin exprimarea nedesăvârșită a limbajului omenesc, dar este mărturia lui Dumnezeu; iar copilul lui Dumnezeu, ascultător și credincios, vede în ea slava unei puteri divine, pline de har și de adevăr. TV 6.3

În Cuvântul Său, Dumnezeu a încredințat oamenilor cunoștința necesară pentru mântuire. Sfintele Scripturi trebuie să fie primite ca o descoperire autoritară, infailibilă a voinței Sale. Ele sunt măsura caracterului, descoperitorul doctrinelor și dovada experienței. “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3, 16.17.) TV 7.1

Cu toate acestea, faptul că Dumnezeu a descoperit voia Sa oamenilor prin Cuvântul Său n-a făcut inutilă prezența și călăuzirea continuă a Duhului Sfânt. Din contră, Duhul a fost făgăduit de Mântuitorul nostru ca să descopere Cuvântul slujitorilor Săi, să lumineze și să aplice învățăturile Lui. Și pentru că Duhul lui Dumnezeu a fost Acela care a inspirat Biblia, este cu neputință ca învățătura Duhului să fie vreodată contrară aceleia a Cuvântului. TV 7.2

Duhul n-a fost dat — și nici nu va fi revărsat vreodată — pentru a da la o parte Biblia, căci Scripturile declară lămurit: Cuvântul lui Dumnezeu este măsura prin care trebuie să fie pusă la probă toată învățătura și experiența. Apostolul Ioan spune: “Prea iubiților, să nu dați crezare oricărui duh; ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți prooroci mincinoși.” (1 Ioan 4, 1.) Iar Isaia declară: “La lege și la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” (Isaia 8, 20.) TV 7.3

O mare ocară a fost aruncată asupra lucrării Duhului Sfânt, prin rătăcirile acelei categorii de oameni care, pretinzând că sunt iluminați de El, declară că nu mai au nevoie de călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Ei se lasă conduși de impresii pe care le socotesc ca fiind glasul lui Dumnezeu în suflet. Dar duhul care îi stăpânește nu este Duhul lui Dumnezeu. Această urmare a impresiilor, cu neglijarea Scripturilor, poate duce numai la confuzie, la amăgire și ruină. Ea slujește numai pentru a promova scopurile celui rău. Deoarece lucrarea Duhului Sfânt este de o importanță vitală pentru biserica lui Hristos, unul dintre planurile lui Satana este ca, prin rătăcirile extremiștilor și ale fanaticilor, să arunce ocară asupra lucrării Duhului și să-l facă pe poporul lui Dumnezeu să neglijeze acest izvor al puterii pe care Însuși Domnul l-a prevăzut. TV 7.4

În armonie cu sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, Duhul Său avea să-Și continue lucrarea în tot cursul dispensațiunii Evangheliei. De-a lungul veacurilor, în timp ce erau date Scripturile Noului și Vechiului Testament, Duhul Sfânt n-a încetat să transmită lumină unor persoane individuale, în afara descoperirilor care aveau să fie încorporate în Canonul sacru. Însăși Biblia descrie cum, prin Duhul Sfânt, oamenii au primit avertizări, mustrări, sfaturi și îndrumări în probleme care nu aveau nici o legătură cu darea Scripturilor. Se menționează prooroci din diferite veacuri, ale căror rostiri n-au fost scrise niciodată. În același fel, după încheierea canonului Scripturii, Duhul Sfânt avea să-Și continue lucrarea Sa, să-i ilumineze, să-i avertizeze și să-i mângâie pe copiii lui Dumnezeu. TV 8.1

Isus a făgăduit ucenicilor Săi: “Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile, și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”.... “Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, și vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 14, 26; 16, 13.) Scriptura învață lămurit că aceste făgăduințe, departe de a fi limitate la zilele apostolilor, se extind asupra bisericii lui Hristos din toate veacurile. Mântuitorul îi asigură pe urmașii Săi: “Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin!” (Matei 28, 20.) Iar Pavel declară că darurile și manifestările Duhului au fost așezate în biserică “pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos”. (Efeseni 4, 12.13.) TV 8.2

Pentru credincioșii din Efes apostolul Pavel se ruga: “Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire, în cunoașterea Lui, și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți, și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui”. (Efeseni 1, 17-19.) Lucrarea Duhului divin, pentru luminarea înțelegerii și pentru deschiderea minții față de lucrurile adânci ale Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, era binecuvântarea pe care Pavel o cerea în favoarea bisericii din Efes. TV 9.1

După manifestarea minunată a Duhului Sfânt, în Ziua Cincizecimii, Petru i-a îndemnat pe oameni la pocăință și la botez în numele lui Hristos, pentru iertarea păcatelor; și el a spus: “Veți primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri, și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Faptele Apostolilor 2, 38.39.) TV 9.2

În legătură imediată cu scenele marii zile a lui Dumnezeu, Domnul, prin proorocul Ioel, a făgăduit o manifestare deosebită a Duhului Său. (Ioel 2, 28.) Această profeție s-a împlinit parțial în revărsarea Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii; dar va ajunge la o împlinire deplină în manifestarea harului divin care va însoți încheierea lucrării Evangheliei. TV 9.3

Marea luptă dintre bine și rău va crește în intensitate aproape de încheierea timpului. În toate veacurile, mânia lui Satana s-a manifestat împotriva bisericii lui Hristos; și Dumnezeu Și-a revărsat harul și Spiritul asupra poporului Său pentru a-l întări, ca să se împotrivească puterii celui rău. Când apostolii lui Hristos aveau să ducă lumii Evanghelia Sa și să o scrie pentru toate veacurile viitoare, ei aveau să fie în mod special înzestrați cu iluminarea Duhului. Dar, pe măsură ce biserica se apropie de eliberarea ei finală, Satana va lucra cu o putere din ce în ce mai mare. El s-a coborât “cuprins de o mânie mare, știind că are puțină vreme”. (Apocalipsa 12, 12.) El va lucra “cu toată puterea, cu semne și minuni mincinoase”. (2 Tesaloniceni 2, 9.) Timp de șase mii de ani această inteligență deosebită, care odinioară fusese cea mai înălțată printre îngerii lui Dumnezeu, s-a dedat cu totul lucrării de amăgire și ruinare. Și toată profunzimea iscusinței satanice și a subtilității dobândite, toată cruzimea la care s-a ajuns în decursul acestor veacuri de luptă vor fi îndreptate împotriva poporului lui Dumnezeu în conflictul final. Și în această vreme de primejdie, urmașii lui Hristos trebuie să avertizeze lumea cu privire la a doua venire a Domnului; un popor trebuie pregătit să stea înaintea Lui, la venirea Sa, “fără pată și fără zbârcitură”. (2 Petru 3, 14.) În acest timp, înzestrarea deosebită a harului și a puterii divine nu este mai puțin necesară pentru biserică decât a fost în zilele apostolilor. TV 9.4

Prin iluminarea Duhului Sfânt, scenele luptei îndelungate dintre bine și rău au fost descoperite scriitoarei acestor pagini. Din timp în timp, mi s-a îngăduit să privesc lucrarea, în diferite veacuri, a marii lupte dintre Hristos, Prințul vieții, autorul mântuirii noastre, și Satana, prințul răului, autorul păcatului, primul călcător al sfintei Legi a lui Dumnezeu. Vrăjmășia lui Satana împotriva lui Hristos s-a manifestat și împotriva urmașilor Săi. Aceeași ură față de principiile Legii lui Dumnezeu, aceeași lucrare de amăgire, prin care rătăcirea este făcută să apară ca fiind adevăr, prin care legile omenești sunt puse în locul Legii lui Dumnezeu, iar oamenii sunt conduși să se închine mai degrabă creaturii decât Creatorului, pot fi urmărite în toată istoria trecutului. Eforturile lui Satana de a reprezenta greșit caracterul lui Dumnezeu, de a-i face pe oameni să cultive o concepție falsă despre Creator și în felul acesta să-L privească mai degrabă cu teamă și ură, decât cu iubire; încercările lui de a da la o parte Legea lui Dumnezeu, conducându-i pe oameni să se considere liberi față de cerințele ei și prigonirea acelora care au îndrăznit să se împotrivească amăgirilor lui, au fost urmărite continuu în toate veacurile. Toate acestea se pot vedea în istoria patriarhilor, profeților, apostolilor, a martirilor și a reformatorilor. TV 10.1

În marea luptă finală, Satana va folosi aceleași procedee, va manifesta același spirit și va lucra în același scop ca și în veacurile precedente. Cele petrecute în trecut se vor repeta, cu excepția faptului că lupta viitoare va fi marcată de o așa intensitate cum lumea n-a mai văzut niciodată. Amăgirile lui Satana vor fi mai subtile, atacurile lui vor fi mai hotărâte. Dacă va fi cu putință va amăgi chiar și pe cei aleși. (Marcu 13, 22.) TV 11.1

Când Duhul lui Dumnezeu a descoperit minții mele marile adevăruri ale Cuvântului Său, cum și scenele trecutului și ale viitorului, am fost îndemnată să fac cunoscut și altora ceea ce îmi fusese descoperit — anume, să urmăresc istoria luptei din veacurile trecute și îndeosebi să o prezint astfel, încât să arunce o lumină asupra luptei viitoare, care se apropie cu grăbire. Pentru realizarea acestui scop, am căutat să selectez și să adun laolaltă evenimentele din istoria bisericii în așa fel, încât să subliniez descoperirea marilor adevăruri probatoare, care au fost date lumii în diferite perioade și care au provocat mânia lui Satana și vrăjmășia unei biserici iubitoare de lume, adevăruri susținute de acei martori care “nu și-au iubit viața până la moarte”. TV 11.2

În aceste rapoarte, putem vedea o prefigurare a luptei care ne stă înainte. Privindu-le în lumina Cuvântului lui Dumnezeu și prin iluminarea Duhului Său, putem vedea descoperite planurile celui rău și primejdiile pe care vor trebui să le ocolească aceia care vor fi găsiți “fără pată” înaintea Domnului, la venirea Sa. TV 11.3

Marile evenimente care au marcat progresul Reformei în veacurile trecute sunt fapte istorice bine cunoscute și unanim recunoscute de lumea protestantă; ele sunt fapte pe care nimeni nu le poate ignora. Istoria aceasta am prezentat-o pe scurt în armonie cu scopul cărții, fapt ce s-a impus neapărat, faptele fiind condensate într-un spațiu restrâns, cum s-a găsit potrivit, și care să dea o înțelegere corectă a aplicării ei. În unele cazuri, acolo unde istoricul a grupat evenimentele, pentru ca să îngăduie pe scurt o vedere cuprinzătoare a subiectului, sau a rezumat amănuntele într-un mod potrivit, cuvintele lui au fost citate; dar în unele cazuri, nu s-a indicat sursa, deoarece citările nu sunt făcute cu scopul de a acorda autorului o autoritate, ci pentru că declarația lui permite o prezentare ușoară și convingătoare a subiectului. Relatând experiența și vederile acelora care au promovat lucrarea de reformă din zilele noastre, s-au folosit în același fel lucrările lor publicate. TV 11.4

Cartea aceasta nu are scopul de a prezenta adevăruri noi cu privire la luptele din vremurile de demult, ci de a extrage faptele și principiile care au o importanță pentru evenimentele viitoare. Totuși, privite ca o parte a luptei dintre forțele luminii și ale întunericului, toate aceste rapoarte ale trecutului sunt văzute ca având o nouă însemnătate; prin ele se aruncă o lumină asupra viitorului, luminând calea acelora care, asemenea reformatorilor din veacurile trecute, vor fi chemați, chiar cu primejdia pierderii tuturor bunurilor pământești, să mărturisească “pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia lui Isus Hristos”. TV 12.1

Scopul acestei cărți este acela de a înfățișa scenele marii lupte dintre adevăr și rătăcire; de a descoperi cursele lui Satana și mijlocul prin care i se poate împotrivi cu succes; de a prezenta o soluție satisfăcătoare a marii probleme a răului, aruncând o astfel de lumină asupra originii și a sorții finale a păcatului, încât să descopere dreptatea și mila, manifestate de Dumnezeu față de creaturile Sale; precum și acela de a arăta natura sfântă, neschimbătoare, a Legii Sale. Rugăciunea sinceră a scriitoarei este ca, prin influența ei, oamenii să fie eliberați de puterea întunericului și să devină “părtași la moștenirea sfinților în lumină”, pentru slava Aceluia care ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi. TV 12.2