Gânduri despre cartea Apocalipsei

111/263

Marele principiu al libertății religioase

“Totuși, așa cinstiți și temători de Dumnezeu cum erau, peregrinii nu înțelegeau încă marele principiu al libertății religioase. Libertatea, pentru asigurarea căreia jertfiseră atât de mult, n-au mai fost dispuși să o mai acorde și altora. ‘Foarte puțini, chiar și dintre gânditorii de frunte și moraliștii sec. al XVII-lea, aveau o concepție justă cu privire la acest important principiu, produs al Noului Testament, care recunoaște pe Dumnezeu ca singurul judecător al credinței omenești.’ — D. Neal, History of The Puritance, vol. 5, pag. 297. Învățătura că Dumnezeu a încredințat bisericii dreptul de a stăpâni conștiința, de a defini și a pedepsi erezia, este una dintre rătăcirile papalității cel mai adânc înrădăcinate. În timp ce reformatorii au lepădat crezul Romei, ei n-au fost cu totul eliberați de spiritul ei de intoleranță. Întunericul dens, în care învăluise papalitatea întreaga creștinătate de-a lungul veacurilor de stăpânire, nu fusese încă risipit cu totul. Unul dintre pastorii care conduceau colonia din Massachusetts Bay, spunea: ‘Toleranța a fost aceea care a făcut o lume anticreștină; iar Biserica niciodată n-a fost păgubită de pedepsirea ereticilor.’ — Idem, vol. 5, pag. 335. Coloniștii au adoptat o reglementare prin care numai membrii bisericii puteau avea un cuvânt în guvernarea civilă. S-a format un fel de biserică de stat, tuturor oamenilor cerându-li-se să contribuie la întreținerea clerului, iar magistrații au fost autorizați să suprime erezia. În felul acesta, puterea pământească era în mâinile bisericii. Astfel, n-a trecut mult timp până când aceste măsuri au dus la rezultatul inevitabil — persecuția.” — (The Great Controversy, 292-293.) GA 125.1