Gânduri despre cartea Apocalipsei
Nu oricine vindecă este drept
“Prezicătorii păgâni își au corespondentul lor în mediumurile spiritiste, clarvăzătorii și ghicitorii de azi. Vocile misterioase care au vorbit la Ecron și Endor înșală încă pe fiii oamenilor prin cuvintele lor mincinoase. Prințul întunericului apare însă sub o mască nouă. Misterele închinării păgâne sunt înlocuite cu asociații și ședințe spiritiste secrete, cu obscuritățile și minunile vrăjitorilor timpului nostru. Prezicerile lor sunt primite cu interes de către miile ce refuză să accepte lumina din Cuvântul lui Dumnezeu sau de la Spiritul Sfânt. În timp ce ei vorbesc cu dispreț despre vrăjitorii din vechime, marele amăgitor râde triumfător când ei iau parte la vrăjitoriile lui, prezentate într-o formă diferită. GA 112.3
Agenții lui pretind că vindecă bolile. Ei atribuie puterea lor electricității, magnetismului sau așa numitelor ‘remedii simpatice’. De fapt, ei sunt doar canale pentru curenții electrici ai Satanei. Prin aceste metode, el își întinde vraja peste trupurile și sufletele oamenilor. GA 112.4
Din când în când, eu am primit scrisori atât de la pastori cât și de la membri laici ai Bisericii, care mă întrebau dacă cred că este o greșeală să consulte medici spiritiști sau clarvăzători. Din lipsă de timp, eu nu am răspuns acestor scrisori. Dar chiar acum, subiectul este din nou adus în atenția mea. Atât de numeroși devin acești agenți ai Satanei, și este atât de obișnuită practica de a cere sfatul lor, încât pare absolut necesar a spune cuvinte de avertizare. GA 113.1
Dumnezeu ne-a oferit posibilitatea de a cunoaște legile sănătății. EI ne-a dat datoria de a păstra puterile fizice în cele mai bune condiții posibile, pentru a-I putea aduce un serviciu acceptabil. Cei care refuză să-și îmbogățească lumina și cunoștința care le-a fost pusă cu atâta milă la îndemână, resping unul dintre mijloacele pe care Dumnezeu l-a încredințat pentru dezvoltarea atât a vieții spirituale, cât și fizice. Ei se așază singuri în locul în care vor fi expuși amăgirilor lui Satana.” — (Testimonies for the Church 5:193.) GA 113.2