Gânduri despre cartea Apocalipsei

61/263

Capitolul 17 — Chipul fiarei

Primul pas către chipul fiarei: apostazia

“Dar ce este ‘chipul fiarei’? Și cum va fi realizat? Chipul este făcut de fiara cu două coarne și este un chip făcut fiarei, care se numește, de asemenea, chipul fiarei. Pentru a vedea cu ce se aseamănă chipul și cum va fi format, trebuie să studiem caracteristicile fiarei însăși, papalitatea. GA 77.1

Atunci când prima biserică a decăzut depărtându-se de simplitatea Evangheliei și a primit riturile și obiceiurile păgâne, a pierdut Spiritul și puterea lui Dumnezeu. Dar pentru a stăpâni totuși conștiințele oamenilor, a căutat sprijinul puterii pământești. Astfel a rezultat papalitatea, o biserică care a controlat chiar și puterea statului și a folosit-o pentru realizarea planurilor ei, îndeosebi pentru pedepsirea ‘ereziei’. Pentru ca Statele Unite să facă un chip fiarei, puterea religioasă trebuie să stăpânească asupra guvernului civil, astfel încât însăși autoritatea statului să fie folosită de biserică pentru a-și atinge scopurile ei. GA 77.2

Apostazia a fost aceea care a condus biserica primară să caute ajutor la conducerea civilă și aceasta a pregătit calea pentru dezvoltarea papalității — a fiarei. Pavel spunea: ‘Va veni lepădarea de credința și se va descoperi omul fărădelegii’. 2 Tesaloniceni 2, 3. În felul acesta apostazia în biserică va pregăti calea pentru chipul fiarei. GA 77.3

Biblia spune că înainte de venirea Domnului va exista o stare de decădere religioasă asemănătoare cu aceea din primele veacuri. ‘Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfați; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea.’ 2 Timotei 3, 1-5. ‘Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor.’ 1 Timotei 4, 1. Satana va lucra: ‘cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase, cu toate amăgirile nelegiuirii; și toți aceia care n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți, vor fi lăsați să primească o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună.’ 2 Tesaloniceni 2, 9-11.” — (The Great Controversy, 443.) GA 77.4