Gânduri despre cartea Apocalipsei

Capitolul 11 — Apocalipsa 10

Experiența mișcării advente în perioada 1840-1844

“Îngerul puternic care l-a instruit pe Ioan n-a fost altcineva decât Isus Hristos. Punându-și piciorul Său drept pe mare și cel stâng pe uscat, El a arătat partea pe care o îndeplinește în scenele finale ale marei controverse cu Satana. Această poziție denotă puterea și autoritatea Sa asupra întregului pământ. Controversa a crescut din ce în ce mai mult, de la un veac la altul, și va continua să o facă până la scenele finale, când capodopera lucrării puterilor întunericului va atinge punctul ei culminant. Satana, în unire cu oamenii răzvrătiți, va înșela întreaga lume precum și bisericile care nu au primit dragostea de adevăr. Îngerul puternic pretinde atenție. El strigă cu o voce tare. Trebuie să-și arate puterea și autoritatea vocii Sale celor ce s-au unit cu Satana pentru a se opune adevărului. GA 58.1

După ce cele șapte tunete s-au făcut auzite, porunca ce i s-a dat lui Ioan, asemenea lui Daniel în legătură cu cărticica, a fost: ‘Sigilează aceste lucruri pe care le-au rostit cele șapte tunete’. Acestea arătau spre evenimente viitoare care vor fi descoperite în succesiunea lor. Daniel va sta în mormântul său până la sfârșitul zilelor. Ioan a văzut cărticica desigilată. Astfel profețiile lui Daniel au avut locul lor potrivit în primul, al doilea și al treilea mesaj îngeresc pentru a fi date lumii. Desigilarea cărții era un mesaj în legătură cu timpul. GA 58.2

Cărțile Daniel și Apocalipsa sunt una. Una este o profeție, cealaltă o descoperire; una o carte sigilată, cealaltă o carte deschisă. Ioan a auzit tainele rostite de tunete, dar i s-a poruncit să nu le scrie. GA 58.3

Lumina specială dată lui Ioan, care era exprimată în cele șapte tunete, conținea o descriere a evenimentelor ce s-au desfășurat sub prima și a doua solie îngerească. Nu era însă spre binele poporului să cunoască aceste evenimente, pentru că credința lor trebuia să fie testată. În planul lui Dumnezeu trebuiau să fie proclamate adevăruri cu mult mai minunate și pătrunzătoare. Urmau să fie proclamate soliile primului și celui de-al doilea înger și nu avea să se dea altă lumină înainte ca aceste mesaje să-și împlinească lucrarea lor specifică. Ea este reprezentată de îngerul care stă cu un picior pe mare, proclamând cu o solemnitate deosebită că nu va mai fi timp. GA 58.4

Acest timp, la care se referă îngerul în jurământul lui solemn, nu este timpul sfârșitului istoriei acestui pământ, nici a timpului de har, ci a timpului profetic, care trebuie să preceadă venirea Domnului nostru. Aceasta înseamnă că poporul nu va mai primi o altă solie care să se refere la o perioadă definită de timp. După această perioadă, ce se întinde de la 1842 până la 1844, nu mai există un timp profetic definit. Cea mai lungă perioadă profetică se întinde până în toamna anului 1844. GA 59.1

Poziția îngerului, cu un picior pe mare și altul pe uscat, simbolizează vastitatea proclamării mesajului. Ea va străbate oceanele și va fi vestită în alte țări, chiar până la marginile pământului. Înțelegerea adevărului, bucuria primirii mesajului, este simbolizată prin mâncarea cărțuliei. Adevărul cu privire la timpul venirii Domnului nostru a fost un mesaj prețios pentru sufletele noastre.” — (The S. D. A. Bible Commentary 7:971.) GA 59.2