Gânduri despre cartea Apocalipsei
Sigiliul celor 144.000 este strâns legat de desăvârșirea caracterului și plinătatea Spiritului (ploaia târzie)
“Noi putem să vorbim despre binecuvântările Spiritului Sfânt, însă de ce folos ne sunt faptele dacă nu ne pregătim pentru primirea Lui? Ne luptăm noi cu toată puterea noastră pentru a ajunge la statura de bărbați și femei în Hristos? Căutăm noi plinătatea Sa, țintind mereu spre idealul așezat înaintea noastră — desăvârșirea caracterului Său? Când poporul lui Dumnezeu va atinge această țintă, atunci credincioșii vor fi sigilați pe frunțile lor. Plini de Spirit, ei vor fi desăvârșiți în Hristos, și îngerul raportor va declara: S-a sfârșit.” (The Review and Herald, 10 iunie, 1900; The S. D. A. Bible Commentary 6:1118.) GA 47.3
“Ce faceți voi fraților în marea lucrare de pregătire? Cei ce se unesc cu lumea primesc pecetea lumii și se pregătesc pentru semnul fiarei. Cei care nu se încred în ei înșiși, care se umilesc înaintea lui Dumnezeu și-și curăță sufletele prin ascultarea de adevăr — aceștia primesc pecetea cerească și se pregătesc pentru sigiliul lui Dumnezeu pe frunțile lor. Când se va da decretul și se va pune pecetea, caracterele lor vor rămâne curate și nepătate pentru veșnicie. GA 47.4
Acum este timpul de pregătire. Sigiliul lui Dumnezeu nu va fi niciodată pus pe frunțile femeilor și bărbaților întinați. Nu va fi pus niciodată pe frunțile femeilor și bărbaților ambițioși, iubitori de lume. Niciodată nu va fi așezat pe frunțile bărbaților sau femeilor cu limbi mincinoase sau inimi înșelătoare. Toți acei care primesc sigiliul trebuie să fie fără pată înaintea lui Dumnezeu, — candidați pentru cer. Mergeți înainte, fraților și surorilor! Despre aceste aspecte, eu nu vă pot scrie decât pe scurt în acest timp, atrăgându-vă atenția la necesitatea pregătirii. Cercetați Scripturile pentru voi înșivă, ca să puteți înțelege solemnitatea înfricoșată a timpului prezent.” — (Testimonies for the Church 5:216.) GA 47.5
“Când va veni Hristos, trupurile noastre degenerate vor fi schimbate și făcute asemenea trupului Său glorios; dar caracterele stricate nu vor fi făcute sfinte atunci. Schimbarea caracterelor trebuie să aibă loc înainte de venirea Sa. Caracterele noastre trebuie să fie curate și sfinte; noi trebuie să avem gândul lui Hristos ca El să poată vedea cu plăcere Chipul Său reflectat în sufletele noastre. Niciunul dintre noi nu suntem așa cum vrea Dumnezeu să fim, și ce putem să fim, și ce ne cere Cuvântul să fim. Necredința noastră este cea care ne ține departe de Dumnezeu. Iosif și-a păstrat integritatea atunci când a fost înconjurat de păgâni în Egipt, în mijlocul păcatului, a blasfemiei și a influențelor corupte. Când a fost ispitit să părăsească drumul virtuții, răspunsul său a fost: ‘Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?’ Enoh, Iosif și Daniel au depins de o putere nemărginită. Aceasta este singura cale sigură care poate fi urmată de creștini, în zilele noastre. Cei ce îl mărturisesc pe Hristos sunt prea leneși în viața lor de credință pentru a învinge obstacolele și pentru a fi răbdători, blânzi și cumpătați. GA 48.1
Viețile acestor oameni deosebiți au fost ascunse cu Hristos în Dumnezeu. Ei au fost loiali lui Dumnezeu în mijlocul infidelității, curați în mijlocul depravării, devotați și zeloși când au fost aduși în contact cu ateismul și idolatria. Prin credință ei au strâns doar acele proprietăți care sunt importante pentru a dezvolta caractere curate și sfinte. La fel putem face și noi. Indiferent de poziția noastră, oricât de respingătoare sau fascinante sunt cele ce ne înconjură, credința poate să treacă dincolo de toate acestea și să găsească Spiritul Sfânt.” — (Our High Calling, 278; The Review and Herald, 1 septembrie, 1885.) GA 48.2
“Noi nu trebuie să păstrăm nici o înclinație spre păcat.... (Efeseni 2, 1-6) ... Când ne împărtășim de natura divină, tendințele spre rău — creditare sau cultivate — sunt îndepărtate din caracter, și noi devenim o putere vie spre bine.” — (The Review and Herald, 24 aprilie, 1900; The S. D. A. Bible Commentary 7:943.) GA 49.1
“Însuși Domnul Hristos a declarat: ‘Vine stăpânitorul lumii acesteia; el n-are nimic în Mine.’ Ioan 14, 30. Satana n-a găsit nimic în Fiul lui Dumnezeu care să-i permită să câștige victoria. El a ținut poruncile Tatălui Său și în El n-a fost nici un păcat pe care Satana să-l poată folosi în avantajul său. Aceasta este condiția în care trebuie găsiți aceia ce vor sta în timpul strâmtorării.” — (The Great Controversy, 623.) GA 49.2
“Hristos n-a păcătuit căci în El n-a existat păcat.” (Special Testimonies, Seria B 2:17.) GA 49.3
“Atunci când poporul lui Dumnezeu va fi sigilat — acesta nu va fi un sigiliu sau un semn care să poată fi văzut, ci o întărire în adevăr, atât intelectual cât și spiritual, așa încât ei să nu poată fi clintiți — când ei vor fi sigilați și gata pentru zguduire, ea va veni, într-adevăr, a început deja; judecățile lui Dumnezeu sunt acum asupra pământului pentru a ne avertiza, ca noi să știm ce va urma.” — (The S. D. A. Bible Commentary 4:1161.) GA 49.4
“Cei pe care Mielul îi va conduce la izvoare de apă vie, și din a căror ochi va șterge orice lacrimă, sunt cei care primesc acum cunoștința și înțelegerea descoperite în Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu. GA 49.5
Noi nu trebuie să copiem vreo ființă umană. Nu există o ființă umană suficient de înțeleaptă pentru a fi modelul nostru. Noi trebuie să privim la Omul Isus Hristos, care este desăvârșit în neprihănire și sfințenie. El este autorul și desăvârșitorul credinței noastre. El este modelul omului. Experiența Lui este măsura experienței pe care trebuie s-o câștigăm noi. Caracterul Său este modelul nostru. Să lăsăm deci la o parte nedumeririle și dificultățile acestei vieți și să ne îndreptăm sufletele spre El, pentru ca privind să putem fi schimbați asemenea Lui. Putem privi la Hristos pentru scopuri bune. Suntem în siguranță când privim spre El, pentru că este Atotștiutor. Când privim și ne gândim la El, suntem transformați asemenea Lui în nădejdea slavei. Să ne luptăm cu toată puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru a fi printre cei 144.000.” — (The Review and Herald, 9 martie, 1905; The S. D. A. Bible Commentary 7:970.) GA 49.6