Gânduri despre cartea Apocalipsei

237/263

Numai Duhul Sfânt poate birui păcatul

“Descriind ucenicilor lucrarea Duhului Sfânt, Hristos a căutat să le insufle aceeași bucurie și nădejde care se afla în inima Sa. El Se bucura că putea să dea bisericii Sale un ajutor atât de îmbelșugat. Duhul Sfânt era cel mai de seamă dar pe care-L putea cere de la Tatăl pentru înălțarea poporului Său. Duhul avea să fie dat ca agent regenerant, și fără acesta, jertfa lui Hristos n-ar fi folosit la nimic. În decursul veacurilor puterea răului se întărise, iar supunerea oamenilor față de această putere satanică era îngrozitoare. Păcatul nu putea să fie oprit și înfrânt decât prin mijlocirea celei de a treia persoane a Dumnezeirii, care nu avea să vină cu o altă putere ci cu plinătatea puterii dumnezeiești. Duhul face să aibă efect cele săvârșite de Mântuitorul lumii. Prin Duhul ajunge inima curată. Prin Duhul ajunge credinciosul părtaș de natura dumnezeiască. Hristos a dat Duhul Său care este o putere divină pentru a birui toate înclinațiile spre rău moștenite și cultivate și pentru a întipări propriul Său caracter în biserică.” — (The Desire of Ages, 671.) GA 268.1