Gânduri despre cartea Apocalipsei
Isus a fost umplut cu Duhul Sfânt în același fel cum putem fi și noi
“Subiectele mântuirii sunt subiecte importante și numai aceia care sunt pregătiți spiritual pot discerne adâncimea și semnificația lor. Este siguranța și bucuria noastră să medităm la adevărurile planului de mântuire. Credința și rugăciunea sunt necesare pentru a putea vedea adâncimea lucrurilor lui Dumnezeu. GA 261.1
Mințile noastre sunt atât de legate de idei înguste, încât prindem doar vederi limitate ale experienței pe care am avea privilegiul să o avem. Cât de puțin cuprindem noi din ceea ce se înțelege prin cuvintele apostolului Pavel: ‘Iată de ce zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos ... și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru.’ Care este motivul pentru care așa de mulți din cei ce mărturisesc că au credință în Hristos nu au putere să stea împotriva ispitelor vrăjmașului? Din cauză că ei nu s-au întărit prin Duhul în omul dinăuntru. Apostolul se roagă ca ei, ‘fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste, să poată fi în stare să înțeleagă împreună cu toți sfinții care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu’. Dacă am avea această experiență, am cunoaște ceva din crucea Golgotei. Am ști ce înseamnă a fi părtași cu Hristos în suferințele Sale. Dragostea lui Hristos ne-ar constrânge și, cu toate că nu am putea explica cum dragostea Lui ne încălzește inimile, am manifesta dragostea în devoțiune înflăcărată pentru cauza Sa. GA 261.2
Pavel deschide înaintea bisericii din Efes, în limbajul cel mai cuprinzător, minunata putere și cunoștință pe care o pot deține ei ca fii și fiice ale Celui Prea înalt. Era privilegiul lor de a fi întăriți, cu toată puterea, prin Duhul Său, în omul din lăuntru, de a fi înrădăcinați și întemeiați în dragoste, pentru a ‘pricepe cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos care întrece orice cunoștință’. Dar rugăciunea apostolului atinge punctul culminant când se roagă ca ei să poată fi umpluți cu toată plinătatea lui Dumnezeu. GA 261.3
Aici sunt descoperite înălțimile cunoștințelor pe care le putem atinge prin credința în făgăduințele Tatălui nostru ceresc, când împlinim cerințele Lui. Prin meritele lui Hristos noi avem acces la tronul puterii infinite. El, care n-a cruțat nici pe propriul Lui Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da împreună cu El, fără plată, toate lucrurile? Tatăl a dat Duhul Său, fără măsură, Fiului, și noi putem fi de asemenea părtași ai plinătății Lui. Isus spune: ‘Dacă voi care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer?’ GA 262.1
Domnul s-a arătat în vechime lui Avraam și i-a zis: ‘Eu sunt scutul tău, și răsplata ta va fi imensă’. Aceasta este răsplata tuturor celor ce urmează pe Hristos. Iehova Emanuel, ‘În care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și cunoștinței’, trebuie să fie adus în legătură cu el, să-l aibă pe el, așa încât inima lui să se deschidă tot mai mult și mai mult pentru a primi atributele Sale; să cunoască iubirea și puterea Sa, să posede bogățiile neînchipuite ale lui Hristos, spre a înțelege tot mai mult care este lățimea, lungimea, adâncimea și înălțimea; și să cunoască dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință pentru ca voi să puteți fi umpluți cu toată plinătatea lui Dumnezeu. ‘Aceasta este moștenirea servilor Domnului și neprihănirea lor sunt Eu, zice Domnul’. GA 262.2
Inima care a gustat odată dragostea lui Hristos cere continuu o înțelegere mai profundă; și, pe măsură ce tu o împărți, o vei primi într-o măsură mai bogată. Orice descoperire a lui Dumnezeu pentru suflet sporește capacitatea de a cunoaște și a iubi. Strigătul continuu al inimii este ‘mai mult din Tine’ iar răspunsul Duhului este mereu ‘mult mai mult’, pentru că Dumnezeului nostru îi place să facă infinit mai mult decât putem cere sau gândi. Lui Isus, care s-a golit pe Sine pentru salvarea omenirii pierdute, Duhul Sfânt I-a fost dat fără măsură. La fel îi va fi dat fiecărui urmaș al lui Hristos, când întreaga inimă este predată pentru ca El să locuiască în ea. Însuși Domnul nostru a dat porunca ‘Luați Duh Sfânt’, iar porunca Sa este totodată o făgăduință a împlinirii ei.” — (The Review and Herald, 5 noiembrie, 1908.) GA 262.3