Gânduri despre cartea Apocalipsei

201/263

3. Amos 9, 13

“Cu cât ne apropiem de vremea în care guvernele și puterile spirituale imorale din locurile de răspundere vor fi aduse în război împotriva adevărului, când puterea înșelătoare a Satanei va fi atât de mare încât, dacă este posibil să înșele chiar și pe cei aleși, noi trebuie să avem discernământul ascuțit prin iluminare divină, pentru a nu fi neștiutori față de înșelăciunile lui. Efortul omenesc trebuie combinat cu puterea divină, ca să fim în stare să îndeplinim lucrarea de încheiere din această vreme. GA 234.2

Hristos folosește vântul, ca un simbol al Duhului lui Dumnezeu. Așa cum vântul suflă unde dorește și noi nu putem să spunem de unde vine și unde merge, la fel este cu Duhul lui Dumnezeu. Noi nu putem să știm prin cine se va manifesta. GA 234.3

Însă eu nu rostesc propriile mele cuvinte atunci când spun că Duhul lui Dumnezeu va trece pe lângă cei ce au avut ziua lor de încercare și ocazie, însă nu au distins vocea lui Dumnezeu și nu au apreciat îndemnurile Duhului Său. Atunci, în cel de-al unsprezecelea ceas, mii de oameni vor vedea și vor recunoaște adevărul. GA 235.1

‘Iată, vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător, și cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăștie sămânța.’ Amos 9, 13. GA 235.2

Aceste convertiri la adevăr vor fi făcute cu o rapiditate care va surprinde biserica, și doar Numele lui Dumnezeu va fi glorificat.” — (Selected Messages 2:15-16.) GA 235.3