Gânduri despre cartea Apocalipsei
Pietrele de hotar ale bisericii rămășiței luate una câte una
1. Curățirea Sanctuarului, care se îndeplinește în ceruri, are o legătură hotărâtoare cu poporul lui Dumnezeu de pe pământ
A. Ploaia timpurie a Duhului Sfânt a fost un indiciu al începerii preoției lui Hristos. După înălțare, întronarea Sa a fost marcată de revărsarea Duhului Sfânt — (Christ Object's Lessons, 120)
“Când Hristos a intrat pe porțile cerești, a fost condus cu urale de către îngeri până la tronul Tatălui. După terminarea acestei sărbători. Spiritul Sfânt s-a coborât asupra ucenicilor în torente bogate; iar Hristos a fost preamărit, într-adevăr, cu mărirea pe care o avusese la Tatăl din veșnicii. Revărsarea Duhului în Ziua Cincizecimii era solia lui Dumnezeu că lucrarea Mântuitorului fusese îndeplinită. Conform făgăduințelor Sale, El trimisese urmașilor Săi Spiritul Sfânt din cer, ca semn că a primit toată puterea în cer și pe pământ ca Preot și împărat, și că El era Unsul pentru poporul Său.” — (The Acts of the Apostles, 38-39.) GA 193.2