Gânduri despre cartea Apocalipsei
Reforma sanitară și procesul de testare
“Dumnezeu conduce poporul Său pas cu pas. Îi aduce în diferite situații rânduite de El pentru a da pe față ce se află în inima lor. Unii biruiesc într-un punct, dar cad în altul. Cu fiecare punct de înaintare, inima este tot mai sever încercată. Dacă pretinsul popor al lui Dumnezeu își va găsi inimile în opoziție cu această lucrare dreaptă, atunci acest lucru trebuie să-i convingă că ei au de făcut o lucrare pentru a birui, dacă doresc să nu fie vărsați din gura Domnului. Îngerul a zis: Dumnezeu va supune lucrarea Sa la o încercare tot mai grea pentru a testa pe fiecare din copiii Săi. Unii sunt dispuși să primească un punct; dar când Dumnezeu îi aduce la un alt punct de încercare, ei dau înapoi înspăimântați, pentru că descoperă că acesta lovește direct în unii dintre idolii lor iubiți. Aici însă ei au ocazia să vadă ce este în inimile lor, care exclude pe Isus din ele. Ei prețuiesc ceva mai presus de adevăr și inimile lor nu sunt pregătite să-L primească pe Isus. Ei sunt încercați și puși la probă individual un timp îndelungat, pentru a se vedea dacă vreau să-și jertfească idolii și să asculte de sfatul Martorului Credincios. Dacă cineva nu vrea să fie curățit prin ascultare de adevăr și nu biruie egoismul, mândria și patimile lui rele, atunci îngerii lui Dumnezeu dau sentința: ‘Ei sunt una cu idolii lor, lăsați-i în pace!’, și merg mai departe la lucrarea lor, părăsind aceste suflete cu trăsăturile lor păcătoase nebiruite și lăsându-le în stăpânirea îngerilor răi. Aceia care urcă în orice punct, rezistă la orice încercare și biruiesc, coste aceasta oricât ar costa, au urmat sfatul Martorului Credincios, vor primi ploaia târzie și în felul acesta vor fi gata pentru înălțare.” — (Testimonies for the Church 1:187.) GA 190.3