Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi

1/279

SP — Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi

Prefață

Încă din 1872, pana Ellenei White a început să adreseze adventiștilor de ziua a șaptea sfaturi și învățături referitoare la educația creștină. Intitulat “Proper Education” (O educație bună), primul articol consistent pe această temă, se găsește în Testimonies for the Church 3:131-160. În cele 30 de pagini ale acestui articol se găsește, în formă embrionară sau mai dezvoltată, orice principiu care ar trebui să guverneze pregătirea și instruirea copiilor și a tinerilor. Deși, la început, unele dintre ideile exprimate păreau revoluționare, azi ele sunt recunoscute și recomandate de ideologii educației. Adventiștii de ziua a șaptea se pot considera, pe bună dreptate, extrem de favorizați prin faptul că această schemă de principii a apărut atât de devreme în literatura lor. SP 5.1

Această scurtă, dar cuprinzătoare, schiță, menită să ne călăuzească pe cărările educației, a fost urmată, de-a lungul anilor, de sfaturi mai detaliate, reiterând principiile expuse inițial, extinzându-le aplicarea și recomandând adoptarea lor. Christian Education și Special Testimonies on Education, două lucrări mici, publicate între 1890-1900, au adresat lumii aceste solii. SP 5.2

În fine, în 1903, Education, o capodoperă în domeniul formării caracterului, a fost oferită publicului cititor de Ellen White și, prin numeroasele ei tipărituri și traduceri, și-a transmis ultimele solii miilor de oameni din America și din alte țări. Dar o învățătură special detaliată și adresată îndeosebi adventiștilor de ziua a șaptea nu putea fi destul de bine încorporată în această lucrare populară, destinată unei distribuiri mai generale; și, cum primele lucrări văzuseră deja lumina tiparului, noi puteam fi astfel lipsiți de bogăția valoroaselor sfaturi speciale pentru noi. De aceea, în 1913, a fost publicată această lucrare — Counsels to Parents, Teachers and Students — care, împreună cu alte scrieri mai recente și mai complete, tratează anumite aspecte ale subiectului. SP 5.3

În prezentul volum, sunt expuse principiile și metodele realizării unei educații ce “include nu numai disciplina minții, ci și acea pregătire care va asigura un moral neclintit și o conduită corectă”; “acea educație care-i va face pe oameni apți de slujire, dezvoltându-le și punându-le în exercițiu toate facultățile”. SP 6.1

Pe măsură ce subiectul este dezvoltat, reies clar responsabilitățile și îndatoririle părinților, sfaturile încurajatoare pentru călăuzirea profesorilor în lucrarea lor și învățăturile practice pentru cei care-și consacră anii tinereții în pregătirea pentru o viață de slujire. SP 6.2

La sfârșitul fiecărei secțiuni, sub titlul “Pentru studiu suplimentar”, sunt prezentate referințe din alte lucrări ale Ellenei White, conținând învățături asociate. Prin publicarea celor patru lucrări: Fundamentals of Christian Education (1923), Messages to Young People (1930), The Adventist Home (1952) și Child Guidance (1954), aria de materiale ale Ellenei White la acest subiect s-a extins în mare măsură. În prezenta ediție, paginile “Pentru studiu suplimentar au fost completate cu aceste surse ajutătoare. SP 6.3

Dorința sinceră a editorilor este ca acest volum să poată servi mai deplin drept un ghid pentru părinți și învățători, în avansarea celei mai delicate lucrări încredințate vreodată muritorilor, lucrarea de a readuce ‘omul în armonie cu Dumnezeu’”. SP 6.4

The Trustees of the

Ellen G. White Publications