Divina vindecare

Vindecarea sufletului

“Ca să știți că fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele.”

Mulți dintre cei care au venit la Hristos pentru a fi ajutați își provocaseră singuri boala; totuși, El nu a refuzat să-i vindece. Iar când puterea din El a pătruns în aceste suflete, ei au fost convinși de păcatul lor și mulți au fost vindecați atât de boala spirituală, cât și de cea fizică. DV 73.1

Printre aceștia, era și paraliticul din Capernaum. Asemenea leprosului, acest paralitic își pierduse orice nădejde de vindecare. Boala lui era urmarea unei vieți păcătoase, iar suferințele sale erau și mai amare din pricina remușcărilor. Degeaba apelase el la farisei și la doctori după ajutor; ei l-au declarat incurabil, l-au numit păcătos și au susținut că va muri sub mânia lui Dumnezeu. DV 73.2

Cel paralizat se cufundase în deznădejde. Apoi a auzit despre lucrările lui Isus. Alții, la fel de păcătoși și neajutorați ca și el, fuseseră vindecați, iar el prinse curaj să creadă că și el ar putea fi tămăduit dacă ar fi dus la Mântuitorul. Speranța începu să i se năruie când își aminti cauza bolii sale, dar totuși nu putu să înlăture posibilitatea vindecării. DV 73.3

Marea sa dorință era ușurarea de povara păcatului. El voia mult să-L vadă pe Isus și să primească asigurarea iertării și a împăcării cu cerul. Atunci ar fi fost mulțumit să trăiască sau să moară, după voia lui Dumnezeu. DV 74.1

Nu era timp de pierdut; carnea sa flască purta deja semnele morții. El îi imploră pe prietenii săi să îl ducă cu patul său la Isus, iar ei s-au învoit să facă aceasta cu bucurie. Mulțimea care se adunase în interiorul și împrejurul casei în care Se afla Mântuitorul era însă atât de înghesuită, încât celui bolnav și prietenilor lui le era imposibil să ajungă la El sau măcar să se apropie într-atât, încât să-I audă glasul. Isus dădea învățătură în casa lui Petru. După cum era obiceiul lor, ucenicii Săi stăteau aproape de El și “niște Farisei și învățători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii și Iudeii și din Ierusalim, stăteau acolo.” (Luca 5, 17.) Mulți dintre aceștia veniseră ca iscoade, căutând motive să-L acuze pe Isus. Dincolo de aceștia, se înghesuiau o mulțime de oameni care formau o masă haotică, cei dornici, cei cuviincioși, cei curioși și cei necredincioși. Erau reprezentate acolo diferite naționalități și toate păturile sociale. “Iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.” (Luca 5, 17.) Duhul vieții plutea deasupra celor adunați acolo, dar fariseii și învățătorii nu erau conștienți de prezența Sa. Ei nu erau încercați de nici un simțământ al vreunei nevoi, iar vindecarea nu era pentru ei. “Și îndată și-a ridicat patul și a ieșit afară în fața tuturor.” “Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale.” (Luca 1, 53.) DV 74.2

Din nou și din nou, cei ce-l duceau pe paralitic încercară să-și facă drum împingând prin mulțime, dar în zadar. Bolnavul se uita împrejur, pradă unui chin de nespus. Cum să-și piardă nădejdea când ajutorul mult dorit era atât de aproape? La sugestia lui, prietenii îl purtară până sus pe casă și, desfăcând acoperișul, îl coborâră la picioarele lui Isus. DV 75.1

Cuvântarea a fost întreruptă. Mântuitorul privi înfățișarea îndurerată și văzu ochii rugători fixați asupra Sa. Cunoștea bine dorința fierbinte a acelui suflet împovărat. Hristos fusese Cel care adusese convingerea de păcat în conștiința lui, pe când era încă acasă. Când s-a căit de păcatele lui și a crezut în puterea lui Isus de a-l face bine, îndurarea Mântuitorului îi binecuvântase deja inima. Isus privise cum prima licărire de credință crește, transformându-se în convingerea că El era singurul ajutor al păcătosului, și văzuse cum se întărea cu fiecare efort de a veni în prezența Sa. Hristos îl atrăsese pe suferind la Sine. Acum, în cuvinte ce atinseră urechea ascultătorului asemenea unui cânt, Mântuitorul zise: “Îndrăznește, fiule. Păcatele îți sunt iertate”. (Matei 9, 2.) DV 75.2

Povara vinei se rostogoli de pe sufletul bolnavului. El nu se poate îndoi. Cuvintele lui Hristos dau pe față puterea Sa de a citi inima. Cine poate tăgădui puterea Sa de a ierta păcatele? Speranța ia locul disperării și bucuria, locul tristeții apăsătoare. Durerea fizică a omului a dispărut și întreaga sa făptură este schimbată. Fără să mai ceară vreun alt lucru, stă întins, cufundat într-o tăcere plină de pace, prea fericit să mai scoată vreun cuvânt. DV 76.1

Mulți priveau cu un interes care îi lăsase fără răsuflare, pentru a prinde fiecare gest în această comunicare ciudată. Mulți simțeau că spusele lui Hristos erau un îndemn pentru ei — oare nu aveau ei sufletele bolnave din pricina păcatului? Nu erau ei înșiși dornici să fie eliberați de această povară? Însă fariseii, temându-se să nu-și piardă influența asupra mulțimii, își ziseră în inimile lor: “Hulește! Cine poate să ierte păcatele, decât numai Dumnezeu?” (Marcu 2, 7.) DV 76.2

Fixându-și privirea asupra lor, sub apăsarea căreia se ascunseră și se traseră înapoi, Isus zise: “Pentru ce aveți gânduri rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne? A zice: ‘Iertate îți sunt păcatele’ sau a zice: ‘Scoală-te și umblă’? Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, ‘Scoală-te’, a zis El slăbănogului, ‘ridică-ți patul și du-te acasă.’” (Matei 9, 4-6.) DV 76.3

Atunci, cel care fusese adus pe o targă la Isus se ridică în picioare cu elasticitatea și tăria tinereții. Și îndată “și-a ridicat patul și a ieșit afară în fața tuturor; așa că toți au rămas uimiți și slăveau pe Dumnezeu, și ziceau: ‘Niciodată n-am văzut așa ceva!’” (Marcu 2, 12.) DV 77.1

În afară de puterea creatoare, nimic altceva nu ar fi putut restabili sănătatea acelui trup degenerat. Același glas care, vorbind, a insuflat viață omului creat din țărâna pământului vorbise insuflând viață paraliticului muribund. Și aceeași putere care a dat viață trupului reînnoise și inima. El, care la creațiune “a zis și s-a făcut”, care “a poruncit și a luat ființă” (Psalmii 33, 9), vorbise insuflând viață sufletului mort în păcate și nelegiuiri. Vindecarea trupului era o dovadă a puterii care reînnoise inima. Hristos i-a poruncit paraliticului să se ridice și să umble, “ca să știți”, a zis El “că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele”. DV 77.2

Paraliticul a găsit în Hristos vindecare atât pentru suflet, cât și pentru trup. El avea nevoie de sănătate sufletească înainte să se poată bucura de sănătate trupească. Înainte ca tulburarea fizică să poată fi vindecată, Hristos trebuie să despovăreze mintea și să curețe sufletul de păcat. Această lecție nu ar trebui trecută cu vederea. Astăzi există mii de oameni care suferă de boli fizice și care, asemenea paraliticului, tânjesc după cuvintele: “Păcatele îți sunt iertate”. Povara păcatului, cu dorințele lui neliniștite și nemulțumite, este temelia bolilor lor. Ei nu pot găsi ușurare până nu vin la Vindecătorul sufletului. Pacea, pe care numai El poate s-o dea, ar reda vigoare minții și sănătate corpului. DV 77.3

Un asemenea efect a avut asupra poporului vindecarea paraliticului, de parcă s-ar fi deschis cerul și ar fi descoperit strălucirile unei lumi mai bune. În timp ce omul care fusese vindecat trecea prin mulțime, binecuvântând pe Dumnezeu la fiecare pas și ducându-și povara de parcă era un fulg, oamenii se trăgeau înapoi ca să-i facă loc și îl priveau având pe fețe o expresie de teamă amestecată cu respect, șoptind încet între ei: “Ciudate¹ lucruri am văzut astăzi.” (Luca 5, 26.) DV 78.1

În căminul paraliticului a fost mare bucurie când acesta s-a întors în familie, ducând cu ușurință patul pe care fusese luat cu grijă dinaintea lor numai cu puțin timp în urmă. Se strânseseră împreună cu lacrimi de bucurie, abia venindu-le să-și creadă ochilor. El stătea înaintea lor în toată puterea bărbăției. Brațele, pe care ei se obișnuiseră să le vadă lipsite de viață, acum erau gata să se supună voinței lui. Carnea, care fusese smochinită și care avea o culoare plumburie, era acum vie și roșie. Umbla cu pași siguri, sănătoși. Bucuria și speranța se citeau pe fiecare trăsătură a feței sale; iar în locul semnelor păcatului și suferinței, era acum o expresie de curățenie și pace. Lauda plină de recunoștință se înălța din mijlocul acelui cămin, iar Dumnezeu era slăvit prin Fiul Său, care redase nădejdea celui deznădăjduit și tăria celui lovit. Acest bărbat și familia sa erau gata să-și dea viețile pentru Isus. Nici o îndoială nu umbrea credința lor, nici o nehotărâre nu tulbura loialitatea lor față de Acela care adusese lumina în căminul lor întunecat. DV 79.1

“Binecuvântează, suflete, pe Domnul
Și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt.
Binecuvântează, suflete, pe Domnul
Și nu uita nici una din binefacerile Lui!
El îți iartă toate fărădelegile tale;
El îți vindecă toate bolile tale;
El îți izbăvește viața din groapă; ...
Și te face să întinerești iarăși ca vulturul.
Domnul face dreptate și judecată tuturor celor asupriți....
Nu ne face după păcatele noastre,
Nu ne pedepsește după fărădelegile noastre....
Cum se îndură un tată de copiii lui,
Așa Se îndură Domnul de cei care se tem de El.
Căci El știe din ce suntem făcuți;
Își aduce aminte că suntem țărână.” (Psalmii 103, 1-14.) DV 79.2