Divina vindecare

Un test al caracterului

“Căci pe săraci îi aveți totdeauna cu voi”, a spus Hristos, “Și le puteți face bine oricând voiți.” (Marcu 14, 7.) “Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este: să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.” (Iacov 1, 27.) DV 205.1

Punându-i pe cei lipsiți de ajutor și pe cei săraci în mijlocul lor, pentru ca aceștia să depindă de grija lor, Hristos îi pune la probă pe cei care mărturisesc că sunt urmașii Săi. Prin iubirea și slujirea noastră îndreptate către copiii Săi nevoiași, dăm dovadă de o adevărată iubire față de El. A-i neglija înseamnă să ne declarăm ucenici mincinoși, străini de Hristos și de dragostea Sa. DV 205.2

Dacă s-ar face tot ce poate fi făcut pentru a găsi cămine pentru cei orfani în sânul unor familii, ar rămâne încă foarte mulți care au nevoie de îngrijire. Mulți dintre ei au primit o moștenire rea. Ei sunt nepromițători, neatrăgători și vicioși, dar sunt și ei răscumpărați prin sângele lui Hristos, iar înaintea Sa, ei sunt la fel de scumpi ca și micuții noștri. Dacă nu li se întinde o mână de ajutor, vor crește în neștiință și vor lua calea viciului și delincvenței. Mulți dintre acești copii ar putea fi salvați prin lucrarea în orfelinate. DV 205.3

Pentru a avea maximum de eficiență, asemenea instituții ar trebui să fie modelate cât mai mult cu putință după planul unui cămin creștin. În locul unor instituții mari, care să cuprindă un număr mare de persoane, să fie înființate instituții mici în locuri diferite. În loc să se afle în sau în apropierea vreunui oraș mai mic sau mai mare, acestea ar trebui să se afle la țară, unde poate fi găsit pământ arabil, unde copiii sunt aduși în contact cu natura și pot avea avantajele învățării unei îndeletniciri. DV 205.4

Cei care conduc un asemenea cămin ar trebui să fie toleranți, educați și altruiști, oameni care primesc această lucrare din iubire față de Hristos și care îi pregătesc pe copii pentru El. Sub o asemenea purtare de grijă, mulți dintre cei lipsiți de un cămin și neglijați pot fi pregătiți pentru a deveni membri folositori ai societății, onorându-L pe Hristos prin ei înșiși și ajutându-i pe alții la rândul lor. DV 206.1

Mulți disprețuiesc economia, confundând-o cu zgârcenia și îngustimea de caracter. Însă economia se armonizează cu cea mai mare generozitate. Într-adevăr, fără economie nu poate exista o dărnicie veritabilă. Avem datoria de a economisi pentru a putea dărui. DV 206.2

Nimeni nu poate da dovadă de o bunăvoință reală fără tăgăduire de sine. Numai printr-o viață caracterizată prin simplitate, tăgăduire de sine și economie strictă ne va fi cu putință să împlinim lucrarea ce ne-a fost încredințată, ca reprezentanți ai lui Hristos. Mândria și ambiția lumească trebuie alungate din inimile noastre. În toată lucrarea noastră, trebuie pus în practică principiul altruismului descoperit în viața lui Hristos. Pe pereții căminelor noastre, pe tablouri și pe mobilier, trebuie să citim: “Și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost.” (Isaia 58, 7.) Trebuie să vedem scris pe garderoba noastră, ca și cu degetul lui Dumnezeu, “îmbracă-i pe cei goi”. În camera de zi, pe masa încărcată cu mâncare îmbelșugată, ar trebui să vedem înscris: “Împarte-ți pâinea cu cel flămând!” (Isaia 58, 7.) DV 206.3

Înaintea noastră se află o mie de uși prin care putem fi de folos. Adesea, ne plângem de resursele sărace de care dispunem, dar, dacă ar fi cu adevărat sinceri, creștinii și-ar putea înmulți mijloacele de o mie de ori. Egoismul, îngăduința de sine sunt cele care stau în calea folosului pe care l-am putea aduce. DV 206.4

Cât de multe cheltuieli se fac pentru lucruri care nu sunt altceva decât idoli care ne acaparează gândurile, timpul și tăria ce ar trebui folosite pentru un scop mai înalt! Cât de mulți bani sunt irosiți pe case și mobilier scump, pe plăceri egoiste, pe o hrană sofisticată și dăunătoare, pe îngăduințe vătămătoare! Cât de mult se aruncă în vânt pe daruri care nu sunt de folos nimănui! Cei care mărturisesc că sunt creștini cheltuiesc pe lucruri inutile, adesea vătămătoare, mai mult, de multe ori mai mult decât cheltuiesc pentru salvarea de suflete din mâna ispititorului. DV 207.1

Mulți care mărturisesc că sunt creștini cheltuiesc atât de mult pe îmbrăcăminte, încât nu le mai rămâne nimic pentru nevoile altora. Ei cred că trebuie să aibă podoabe costisitoare, indiferent de nevoile acelora care-și pot procura cu greutate chiar și cea mai simplă îmbrăcăminte. DV 207.2

Surorile mele, dacă veți face în așa fel încât modul vostru de a vă îmbrăca să fie conform cu regulile date în Biblie, veți avea din belșug cu ce să le ajutați pe surorile voastre mai sărace. Nu veți avea numai mijloace, ci și timp. Adesea, acesta este cel mai necesar. Sunt mulți pe care i-ați putea ajuta cu sugestiile, tactul și priceperea voastră. Arătați-le cum să se îmbrace simplu și totuși cu gust. Multe femei nu calcă în casa lui Dumnezeu pentru că hainele lor sărăcăcioase, croite prost, sunt într-un contrast izbitor cu îmbrăcămintea altora. Multe suflete sensibile nutresc un simțământ de umilință amară și nedreptățire din pricina acestui contrast. Și din această cauză, mulți ajung să se îndoiască de adevărul religiei și să-și împietrească inimile față de Evanghelie. DV 207.3

Hristos ne îndeamnă: “Adunați firimiturile care rămân, ca să nu se piardă nimic.” În vreme ce mii de oameni pier în fiecare zi de foame, din pricina vărsării de sânge, incendiilor și molimelor, este potrivit ca oricine gândește la fel ca Isus să aibă grijă să nu se piardă nimic, să nu se cheltuiască nimic în mod inutil, nimic din ceea ce ar putea fi de folos unei ființe omenești. DV 207.4

“Adunați firimiturile care rămân, ca să nu se piardă nimic.”

Este rău să ne irosim timpul, este rău să ne irosim gândurile. Pierdut este fiecare moment pe care îl consacrăm lăcomiei. Dacă fiecare clipă ar fi prețuită și folosită corect, ar trebui să avem timp pentru tot ceea ce este nevoie să facem pentru noi sau pentru lume. Când cheltuiește bani, când folosește timpul, tăria, ocaziile, fiecare creștin să privească spre Dumnezeu după călăuzire. “Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.” (Iacov 1, 5.) DV 208.1