Rugăciunea
“Sfințească-se numele tău” (Matei 6, 9)
Pentru a sfinți Numele lui Dumnezeu, cuvintele pe care le rostim la adresa Lui trebuie să fie caracterizate de respect și supunere. “Numele Lui este sfânt și înfricoșat”. (Psalmii 111, 9.) Niciodată și în niciun fel, să nu tratăm titlurile și numele Divinității cu lipsă de considerație. Când ne rugăm, noi intrăm în camera de audiență a Celui Preaînalt și trebuie să ne înfățișăm înaintea Lui cu un respect sfânt. În prezența Lui, îngerii își acoperă fața. Heruvimii și serafimii se apropie de tronul Său cu o venerație solemnă. Cu cât mai mult noi, niște ființe păcătoase și mărginite, ar trebui să venim înaintea Domnului, Creatorul nostru, plini de umilință și de respect! Rg 292.3
Dar a sfinți numele Domnului înseamnă mult mai mult decât aceasta. Asemenea iudeilor din zilele lui Hristos, putem să manifestăm cel mai mare respect exterior, și totuși să profanăm fără încetare Numele lui Dumnezeu. “Numele Domnului” este “plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie”, “care iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul”. (Exod 34, 5-7.) Despre biserica lui Hristos este scris: “Și iată cum Îl vor numi: ‘Domnul, Neprihănirea noastră’.” (Ieremia 33, 16.) Acest nume îi este atribuit fiecărui urmaș al lui Hristos. El este moștenirea copiilor lui Dumnezeu, Membrii familiei Sale poartă numele Tatălui. În timpul suferințelor apăsătoare și al necazului poporului Israel, profetul Ieremia s-a rugat astfel: “Numele Tău este chemat peste noi. De aceea, nu ne părăsi”. (Ieremia 14, 9.) Rg 292.4
Îngerii cerului și locuitorii lumilor fără păcat sfințesc acest Nume. Când te rogi: “Sfințească-se Numele Tău”, ceri ca Dumnezeu să fie sfințit în lumea aceasta și în viața ta. El te-a recunoscut, înaintea oamenilor și a îngerilor, ca fiind copilul Său. Roagă-te să nu dezonorezi “frumosul nume pe care îl porți”. (Iacov 2, 7.) Dumnezeu te face reprezentantul Său în lume. Fiecare faptă a vieții tale trebuie să fie demnă de Numele lui Dumnezeu. Această rugăciune îți impune să ai un caracter asemenea Lui. Nu poți sfinți Numele Lui, nu poți să-L reprezinți înaintea lumii, dacă viața și caracterul tău nu reprezintă Însăși viața și caracterul lui Dumnezeu. Dar, numai dacă accepți harul și neprihănirea Domnului Hristos, vei putea realiza lucrul acesta. Rg 293.1