Profeţi şi regi

Capitolul 28 — Ezechia

În contrast izbitor cu conducerea nesăbuită a lui Ahaz, a fost reforma îndeplinită în timpul domniei prospere a fiului său. Ezechia a venit la tron hotărât să facă tot ce-i stă în putere pentru a salva pe Iuda de soarta de care avusese parte împărăția din nord. Soliile proorocilor nu ofereau nici o încurajare pentru jumătățile de măsură. Numai prin cea mai hotărâtă reformă puteau fi evitate judecățile amenințătoare. PR 331.1

În situații de criză Ezechia s-a dovedit a fi un bărbat al ocaziei. Abia a venit la tron că a și început să plănuiască și să aducă la îndeplinire. Mai întâi și-a îndreptat atenția spre restaurarea slujbelor templului, atâta vreme neglijate; și în această lucrare a solicitat colaborarea unei grupe de preoți și leviți care rămăseseră credincioși chemării lor sfinte. Încrezător în sprijinul lor loial a vorbit cu ei deschis cu privire la dorința lui de a institui reforme imediate și larg cuprinzătoare. “Părinții noștri au păcătuit”, a mărturisit el, “au făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului nostru. L-au părăsit, și-au abătut privirile de la cortul Domnului, și i-au întors spatele. Am de gând dar să fac legământ cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la noi”. (2 Cronici 29, 6.10.) PR 331.2

În cuvinte puține și bine alese, împăratul a revăzut situația cu care erau confruntați — templul închis și încetarea tuturor slujbelor în curțile lui; idolatria flagrantă, practicată pe străzile cetății și în toată împărăția; apostazia multora care ar fi putut rămâne credincioși lui Dumnezeu dacă conducătorii lui Iuda le-ar fi dat un exemplu bun; decăderea împărăției cu pierderea prestigiului în fața popoarelor înconjurătoare. Împărăția din nord se prăbușea cu repeziciune; mulți piereau de sabie; o altă mare mulțime fusese dusă în robie; în curând Israel urma să cadă cu totul în mâinile asirienilor și avea să fie complet distrus; și această soartă urma să fie cu siguranță și partea lui Iuda, dacă Dumnezeu nu avea să lucreze cu putere prin reprezentanții Săi aleși. PR 332.1

Ezechia a făcut apel la preoți direct ca să se unească cu el în realizarea reformelor necesare: “Acum, fiilor, nu mai stați nepăsători”, i-a îndemnat el, “căci voi ați fost aleși, de Domnul ca să stați în slujbă înaintea Lui, să fiți slujitorii Lui și să-I aduceți tămâie.” Și le-a zis: “Ascultați-mă, leviților! Acum, sfințiți casa Domnului, Dumnezeului părinților voștri, și scoateți afară din sfântul locaș ce este necurat”. (Versetul 11.5.) PR 332.2

Era timpul pentru o acțiune rapidă. Preoții au început îndată. Adăugând și colaborarea altora din numărul celor care nu fuseseră prezenți la această întâlnire, toți s-au angajat din toată inima în lucrarea de curățire și sfințire a templului. Datorită anilor de pângărire și neglijare, acest lucru s-a făcut cu multe greutăți; dar preoții și leviții lucrau neobosiți și într-un timp foarte scurt au putut să raporteze sarcina lor îndeplinită. Porțile templului fuseseră reparate și deschise; vasele sfinte fuseseră adunate și puse la locul lor; totul era gata pentru restabilirea serviciilor sanctuarului. PR 332.3

La primul serviciu ținut, conducătorii cetății s-au unit cu împăratul Ezechia și cu preoții și leviții cerând iertare pentru păcatele poporului. Pe altar au fost așezate jertfele pentru păcat, “ca ispășire pentru păcatele întregului Israel”. “Și când au isprăvit de adus arderea de tot, împăratul și toți cei ce erau cu el au îngenuncheat și s-au închinat”. Încă o dată curțile templului “răsunau de cuvinte de laudă și adorare”. Cântările lui David și ale lui Asaf erau cântate cu bucurie, când închinătorii și-au dat seama că sunt eliberați din robia păcatului și a apostaziei. “Ezechia și tot poporul s-au bucurat că Dumnezeu făcuse pe popor cu voie bună, căci lucrul s-a făcut pe neașteptate”. (Versetele 24.29.36.) PR 333.1

Dumnezeu într-adevăr pregătise căpeteniilor lui Iuda să pornească la o mișcare de reformă hotărâtă, pentru ca valul de apostazie să poată fi oprit. Prin proorocii Săi, trimisese poporului ales solie după solie de îndemnare stăruitoare — solii care fuseseră disprețuite și lepădate de cele zece seminții ale împărăției lui Israel, acum cucerite de vrăjmaș. Dar în Iuda mai era o rămășiță credincioasă și proorocii continuau să se adreseze acesteia. Ascultați pe Isaia îndemnând: “Întoarceți-vă la Acela de la care v-ați abătut mult, copii ai lui Israel”. (Isaia 31, 6.) Ascultați pe Mica spunând cu încredere: “Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta. Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși, chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea! Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui — până ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină și voi privi dreptatea (neprihănirea - după tr. engl.) Lui”. (Mica 7, 7-9.) PR 333.2

Acestea și alte solii asemănătoare, care descopereau bunăvoința lui Dumnezeu de a ierta și de a-i primi pe aceia care se întorceau la El din toată inima, aduseseră nădejde multor suflete slăbite în anii întunecați, când porțile templului erau închise; iar acum, când conducătorii au început reforma, mulți din popor, obosiți de robia păcatului, erau gata să răspundă. PR 334.1

Aceia care au intrat în curțile templului să caute iertare și să-și reînnoiască votul de ascultare față de Iehova, aveau o încurajare minunată dată în porțiunile profetice ale Scripturii. Avertizările solemne împotriva idolatriei rostite prin Moise în auzul întregului Israel fuseseră însoțite de proorociile despre bunăvoința lui Dumnezeu de a-i asculta și ierta pe aceia care în vreme de apostazie aveau să-L caute cu toată inima. “Dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, și vei asculta glasul Lui; căci, Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi și nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinții tăi”. (Deuteronom 4, 30.31.) PR 334.2

Iar în rugăciunea profetică înălțată la consacrarea templului; ale cărui slujbe le restatorniciseră Ezechia și tovarășii săi, Solomon se rugase: “Când poporul tău Israel va fi bătut de vrăjmași pentru că a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la tine și vor da slavă Numelui Tău, dacă Îți vor face rugăciuni și cereri în casa aceasta, ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel”. (1 Împărați 8, 33.34.) Sigiliul aprobării divine fusese pus pe această rugăciune, deoarece la încheierea ei căzuse foc din cer, care mistuise arderea de tot și jertfele, iar slava Domnului umpluse templul. (vezi 2 Cronici 7, 1.) Noaptea, Domnul Se arătase lui Solomon pentru a-i spune că rugăciunea îi fusese ascultată și mila va fi manifestată față de aceia care se vor închina acolo. A fost dată asigurarea plină de îndurare: “Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga și va căuta Fața Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui țara”. (Versetul 14.) PR 335.1

Aceste făgăduințe și-au găsit o împlinire deplină în timpul reformei sub conducerea lui Ezechia. PR 335.2

Începutul cel bun făcut la curățirea templului a fost urmat de o mișcare mai mare, la care participa Israel și Iuda. În râvna lui de a face slujbele templului o adevărată binecuvântare pentru popor, Ezechia s-a hotărât să reînvie vechiul obicei de a-l aduna pe Israel laolaltă pentru sărbătorirea praznicului Paștelui. PR 335.3

Timp de mulți ani, Paștele nu mai fusese respectat ca sărbătoare națională. Despărțirea împărăției după încheierea domniei lui Solomon făcuse ca acest lucru să pară cu neputință de realizat. Dar judecățile grozave care căzuseră peste cele zece seminții au trezit în inimile multora dorința după lucruri mai bune, iar soliile cercetătoare ale proorocilor își făcuseră efectul. Prin curieri regali, invitația la sărbătoarea Paștelui la Ierusalim fusese răspândită pretutindeni, din cetate în cetate în țara lui Efraim și Manase și chiar până la Zabulon. Purtătorii binevoitoarei invitații erau de obicei respinși. Cei nepocăiți le-au întors spatele; cu toate acestea, unii, gata să-L caute pe Dumnezeu pentru o cunoaștere mai clară a voinței Sale, “s-au umilit și au venit la Ierusalim”. (2 Cronici 30, 10.11.) PR 335.4

În țara lui Iuda, răspunsul a fost unanim; “căci mâna lui Dumnezeu a lucrat și le-a dat o singură inimă ca să-i facă să împlinească porunca împăratului și a căpeteniilor” (Versetul 12), o poruncă după voia lui Dumnezeu, așa cum era descoperită prin proorocii Săi. PR 337.1

Ocazia aceasta a fost de mai mare folos pentru mulțimile adunate. Străzile pângărite ale cetății au fost curățite de altarele idolatre clădite în timpul domniei lui Ahaz. În ziua rânduită a fost sărbătorit Paștele; iar săptămâna aceea a fost folosită de popor pentru jertfe de pace și pentru a învăța ce așteaptă Dumnezeu de la ei. În fiecare zi, leviții “arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului” ; iar aceia care-și pregătiseră inimile ca să-L caute pe Domnul au găsit iertate. O mare bucurie a pus stăpânire pe mulțimea de închinători; “leviții și preoții lăudau pe Domnul în fiecare zi cu instrumentele care răsunau în cinstea Lui”. (Versetul 22.21.) Toți erau uniți în dorința de a-L lăuda pe Acela care Se dovedise atât de îndurător și milos. PR 337.2

Cele șapte zile rânduite de obicei pentru sărbătoarea Paștelui au trecut prea repede, și închinătorii s-au hotărât să petreacă încă șapte zile pentru a înțelege mai deplin calea Domnului. Preoții învățători și-au continuat lucrarea de îndrumare din cartea legii; zilnic poporul se aduna la templu ca să-și aducă tributul de laudă și mulțumire; iar când adunarea cea mare se apropia de încheiere, era clar faptul că Domnul lucrase în mod minunat pentru convertirea lui Iuda cel apostaziat și în oprirea valului de idolatrie care amenința să înlăture totul în calea lui. Avertismentele solemne ale proorocilor nu fuseseră rostite în zadar. “A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim așa ceva”. (Versetul 26.) PR 337.3

Sosise timpul ca închinătorii să se întoarcă la casele lor. “Preoții și leviții s-au sculat și au binecuvântat poporul. Glasul lor a fost auzit și rugăciunile lor au ajuns până la ceruri, până la locuința sfântă a Domnului”. (Versetul 27.) Dumnezeu primise pe aceia care cu inima zdrobită își mărturisiseră la El păcatele și care se întorseseră la El cu hotărâre pentru iertare și ajutor. PR 338.1

Mai rămăsese acum o lucrare importantă la care aceia care se întorceau la casele lor trebuia să ia parte activă; și împlinirea acestei lucrări dădea dovada sincerității reformei aduse la îndeplinire. Raportul glăsuiește: “Când s-au isprăvit toate acestea, toți cei din Israel care erau de față au plecat în cetățile lui Iuda, și au sfărâmat stâlpii idolești, au tăiat Astarteele, și au surpat de tot înălțimile și altarele din tot Iuda și Beniamin și din Efraim și Manase. Apoi toți copiii lui Israel s-au întors în cetățile lor, fiecare la moșia lui”. (2 Cronici 31, 1.) PR 338.2

Ezechiel și colaboratorii lui au instituit diferite reforme pentru consolidarea intereselor spirituale și vremelnice ale împărăției. “În tot Iuda ”, împăratul a adus la îndeplinire ceea “ce este bine, ce este drept, ce este adevărat înaintea Domnului, Dumnezeului lui ... a izbutit în tot ce a făcut....” “El și-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel ... nu s-a abătut de la El și a păzit poruncile pe care i le dăduse lui Moise Domnul. Și Domnul a fost cu Ezechia, care a izbutit în tot ce a făcut”. (Versetele 20.21; 2 Împărați 18, 5-7.) PR 338.3

Domnia lui Ezechia a fost caracterizată printr-o serie de providențe remarcabile, care au descoperit popoarelor din jur că Dumnezeul lui Israel era poporul Său. Reușita asirienilor în cucerirea Samariei și în răspândirea rămășițelor sfărâmate ale celor zece seminții printre popoare, în timpul primei părți a domniei lui, a condus pe mulți să pună la îndoială puterea Dumnezeului evreilor. Încurajați de succesele lor, ninivenii lepădaseră de multă vreme solia lui Iona și deveniseră sfidători în împotrivirea lor față de planurile cerului. La câțiva ani după căderea Samariei, armatele victorioase au apărut din nou în Palestina, de data aceasta îndreptându-și forțele împotriva cetăților întărite ale lui Iuda, cu un oarecare succes; dar s-au retras pentru o vreme din cauza greutăților care s-au ridicat în alte părți ale împărăției lor. Numai peste câțiva ani, spre încheierea domniei lui Ezechia, urma să se demonstreze înaintea popoarelor lumii dacă zeii păgânilor vor învinge până la urmă. PR 339.1