Parabolele Domnului Hristos

O aplicație la națiunea iudaică

Când Domnul Hristos a rostit parabola bogatului și a săracului Lazăr, erau foarte mulți în națiunea iudaică ce se aflau în starea de plâns a celui bogat, folosind bunurile lui Dumnezeu pentru satisfacerea plăcerilor egoiste, pregătindu-se astfel de a auzi sentința: “Ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit ușor.” Daniel 5, 27. Bogatul a fost favorizat cu orice fel de binecuvântări materiale și spirituale, dar el a refuzat să coopereze cu Dumnezeu în folosirea acestor binecuvântări. Tot la fel era și cu națiunea iudaică. Dumnezeu a făcut pe iudei depozitarii adevărurilor sfinte. El i-a numit administratori ai harului Său. El le-a dat orice bunuri materiale și spirituale, și El i-a chemat să împartă și altora aceste binecuvântări. Le-au fost date îndrumări speciale, cu privire la felul cum să se poarte cu frații lor care se aflau în nevoi, sau cu străinii dinăuntrul porții lor, și cu săracii din mijlocul lor. Ei nu trebuia să caute să câștige numai pentru binele lor, ci trebuia să-și aducă aminte de aceia care erau în nevoie și să împartă cu aceștia binecuvântările ce le aveau. Și Dumnezeu a făgăduit să-i binecuvânteze după faptele lor de iubire și milă. Dar, ca și bogatul, ei n-au întins nici o mână de ajutor ca să ușureze nevoile materiale și spirituale ale celor suferinzi. Plin de mândrie, ei se considerau ca fiind poporul ales și favorizat al lui Dumnezeu; și totuși ei nu slujeau și nici nu se închinau lui Dumnezeu. Ei se încredeau în faptul că erau fiii lui Avraam. “Noi suntem sămânța lui Avraam” (Ioan 8, 33), spuneau ei plini de mândrie. Dar când a venit criza, le-a fost arătat faptul că ei se despărțiseră de Dumnezeu, și și-au pus toată încrederea în Avraam, ca și când el ar fi fost Dumnezeu. PDH 267.3

Domnul Hristos dorea să facă lumina să lumineze în întunericul minții poporului iudeu. El le-a spus: “Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam. Dar acum căutați să Mă omorâți pe Mine, ca om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva, Avraam n-a făcut.” Ioan 8, 39-40. PDH 268.1

Domnul Hristos n-a recunoscut în relațiile de rudenie nici o virtute mântuitoare. El a învățat că legăturile spirituale sunt mai presus de toate celelalte legături naturale. Iudeii pretindeau a fi descendenți ai lui Avraam; dar nefăcând faptele lui Avraam, ei au dovedit că nu sunt adevărații copii ai acestuia. Numai aceia care se dovedesc a fi, în mod spiritual, în armonie cu Avraam, prin ascultare de vocea lui Dumnezeu, sunt recunoscuți ca adevărați descendenți ai lui Avraam. Deși cerșetorul aparținea unei clase considerate de oameni ca fiind inferioară, Domnul Hristos l-a recunoscut ca pe unul pe care Avraam l-ar considera un prieten foarte apropiat. PDH 268.2

Bogatul, deși înconjurat de toate bunătățile vieții, era totuși atât de ignorant, încât el a pus pe Avraam acolo unde ar fi trebuit să fie Dumnezeu. Dacă el ar fi prețuit poziția sa privilegiată și ar fi îngăduit Duhului lui Dumnezeu să-i modeleze mintea și inima, el ar fi avut o poziție cu totul diferită. Tot la fel se prezentau lucrurile și cu națiunea pe care o reprezenta. Dacă ei ar fi răspuns chemării divine, atunci viitorul lor ar fi fost cu totul altul. Ei ar fi dat pe față un adevărat discernământ spiritual. Ei aveau mijloace pe care Dumnezeu le-ar fi înmulțit, făcându-le suficiente pentru binecuvântarea și iluminarea întregii lumi. Dar ei s-au depărtat atât de mult de planurile lui Dumnezeu, încât viața lor era în întregime pervertită. Ei n-au folosit darurile lor, ca niște administratori ai lui Dumnezeu, în conformitate cu adevărul și dreptatea. Veșnicia n-a intrat în socotelile lor, și rezultatul necredincioșii lor a fost ruina întregii națiuni. PDH 269.1

Domnul Hristos știa că la distrugerea Ierusalimului iudeii aveau să-și aducă aminte de avertizările Sale. Și lucrurile s-au petrecut întocmai. Când nenorocirea a venit asupra Ierusalimului, când foametea și suferințele de toate soiurile s-au abătut asupra poporului, ei și-au adus aminte de aceste cuvinte ale Domnului Hristos și au înțeles parabola. Ei au adus suferința asupra lor, datorită neglijenței lor de a face ca lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu să strălucească mai departe în lume. PDH 269.2