Parabolele Domnului Hristos

33/60

Capitolul 20 — Un câștig spre pagubă

Capitol bazat pe textele din Luca 12, 13-21.

Domnul Hristos învăța și, ca de obicei, în afară de ucenicii Săi s-au strâns și alții în jurul Său. El vorbea ucenicilor despre întâmplări în care, în curând, aveau să joace și ei partea lor. Ei aveau să vestească pretutindeni adevărurile pe care El li le-a încredințat, din care cauză aveau să ajungă în conflict cu mai marii acestei lumi. Pentru Numele Lui, ei aveau să fie duși în fața instanțelor judecătorești, în fața magistraților și a împăraților. El i-a asigurat de o înțelepciune, pe care nimeni n-o putea tăgădui. Propriile Lui cuvinte, care au mișcat inimile mulțimilor, și care au pus în încurcătură pe înrăiții Lui vrăjmași, au dat mărturie despre puterea Duhului ce se afla în ele, și pe care El a făgăduit-o urmașilor Săi. PDH 252.1

Dar erau mulți aceia care doreau harul cerului numai pentru a sluji scopurile lor egoiste. Ei au recunoscut puterea cea minunată a Domnului Hristos în prezentarea adevărului într-o lumină clară. Ei au auzit făgăduința făcută urmașilor Săi, de a le da înțelepciunea de a vorbi înaintea mai marilor și a magistraților. Oare nu va da El puterea Sa și pentru câștiguri lumești? PDH 252.2

“Unul din mulțime a zis lui Isus: ‘Învățătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moștenirea noastră.’” Luca 12, 13. Prin Moise, Dumnezeu a dat instrucțiuni privind împărțirea moștenirii. Fiul cel mai mare primea o îndoită parte din averea tatălui (Deuteronom 21, 17), în timp ce frații mai tineri primeau părți egale. Omul acesta gândea că fratele său l-a înșelat în partea de moștenire ce credea că-i revine. Eforturile depuse de el n-au reușit să obțină ceea ce el credea că i se cuvine, dar dacă Domnul Hristos va mijloci, în fine, cu siguranță că va câștiga. El auzise apelul mișcător al Domnului Hristos, cum și solemna denunțare a cărturarilor și Fariseilor. Dacă acestui frate i s-ar putea spune astfel de cuvinte poruncitoare, atunci, el n-ar îndrăzni să refuze să dea partea ce se cuvine fratelui nedreptățit. PDH 253.1

În mijlocul sfaturilor solemne pe care Domnul Hristos le-a dat, acest om a dat pe față caracterul său egoist. El a putut aprecia acea capacitate a Domnului Hristos care putea să lucreze pentru promovarea intereselor sale trecătoare; căci adevărurile spirituale nu-și găsiră locul în mintea și inima sa. Ceea ce-l preocupa cu totul era să pună mâna pe moștenire. Isus, împăratul slavei, care era bogat, dar care S-a făcut sărac pentru noi, i-a deschis comoara iubirii divine. Duhul Sfânt mijlocea pe lângă el, ca să devină un moștenitor al unei moșteniri nestricăcioase și neîntinate, care nu se poate veșteji. 1 Petru 1, 4. El a văzut dovada puterii Domnului Hristos. Acum avea ocazia să vorbească marelui Învățător, și să-și exprime dorința cea mai arzătoare a inimii lui. Dar asemenea omului cu grebla pentru gunoi din alegoria lui Bunyan, ochii săi erau ațintiți numai la cele pământești. El n-a văzut coroana de deasupra capului său. Asemenea lui Simon Magul el a prețuit darul lui Dumnezeu, dar numai ca un mijloc de câștig al celor lumești. PDH 253.2

Lucrarea Mântuitorului pe acest pământ se îndrepta cu repeziciune spre încheierea ei. Numai câteva luni îi mai rămăseseră pentru a termina ceea ce venise să facă, și anume, de a stabili Împărăția harului Său. Cu toate acestea, lăcomia omenească ar fi dorit să-l abată de la lucrarea Sa, pentru a se amesteca într-o ceartă privitoare la o bucată de pământ. Dar Domnul Hristos nu era Acela care să Se lase abătut de la lucrarea Sa. Răspunsul Său a fost: “Omule, cine m-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?” Luca 12, 14. PDH 253.3

Domnul Hristos ar fi putut spune acestui om tocmai ceea ce era drept să-i spună. El cunoștea realitatea lucrurilor în acest caz; frații erau în ceartă, pentru că amândoi erau lacomi. De fapt, Domnul Hristos le-a spus: “Nu este lucrarea Mea aceea de a da sentințe în neînțelegeri de acest fel.” El a venit pentru un alt scop, și anume de a vesti Evanghelia și a trezi astfel pe oameni la înțelegerea realității veșnice. PDH 254.1

Modul în care Domnul Hristos a tratat acest caz constituie o lecție pentru toți aceia care lucrează în numele Său. Când El a trimis pe cei doisprezece ucenici, le-a spus: “Și pe drum, propovăduiți și ziceți: ‘Împărăția cerurilor este aproape!’ Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți afară dracii. Fără plată ați primit, fără plată să dați.” Matei 10, 7.8. Ei n-au fost trimiși ca să rezolve problemele trecătoare ale oamenilor. Lucrarea lor era aceea de a convinge pe oameni să se împace cu Dumnezeu. În această lucrare stătea puterea lor de a aduce binecuvântare omenirii. Singurul remediu pentru păcatele și necazurile oamenilor este Domnul Hristos. Numai Evanghelia harului Său poate vindeca relele de care suferă omenirea. Nedreptatea celor bogați față de cei săraci, ura celor săraci față de cei bogați, își are, de asemenea, rădăcina în egoism, și aceasta poate fi dezrădăcinată numai printr-o supunere față de Domnul Hristos. PDH 254.2

Numai El poate da în locul unei inimi egoiste, pline de păcat, o nouă inimă, o inimă plină de iubire. Slujitorii Domnului Hristos să vestească Evanghelia în puterea Duhului Sfânt trimis din ceruri, și să lucreze așa cum a lucrat El spre binele oamenilor. Atunci, astfel de rezultate se vor manifesta în binecuvântarea și înălțarea omenirii, cum este imposibil a se înfăptui prin puterea omenească. PDH 254.3

Mântuitorul nostru a lovit la rădăcina răului care chinuia pe omul care a cerut Domnului să intervină, și în toate cazurile asemănătoare, spunând: “Vedeți și feriți-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.” Luca 12, 15. PDH 254.4

“Și le-a spus pilda aceasta: Țarina unui om bogat rodise mult. Și el se gândea în sine, și zicea: ‘Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.’ Iată, a zis, el, ce voi face; îmi voi strica grânarele, și voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele și toate bunătățile mele, și voi zice sufletului meu: ‘Suflete, ai multe bogății strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te!’ Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule, chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?’ Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el, și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.” Luca 12, 16-21. PDH 255.1

Prin parabola bogatului nesocotit, Domnul Hristos a înfățișat nebunia acelora care au făcut din lume totul. Acesta a primit tot ce dorea din partea lui Dumnezeu. Soarelui i s-a îngăduit să strălucească asupra ogorului său; căci razele lui cad asupra celor drepți și asupra celor nedrepți. Ploaia cerului a căzut asupra celui rău ca și asupra celui bun. Domnul a făcut ca plantele să crească, și ogoarele să aducă rod îmbelșugat. Bogatul era în încurcătură cu privire la ceea ce avea de făcut cu grânele lui. Hambarele îi erau pline până la refuz, și el nu mai avea unde să pună surplusul recoltei sale. El nu s-a gândit la Dumnezeu, de la care vin toate aceste binecuvântări. El n-a înțeles că Dumnezeu l-a făcut un administrator al bunurilor Sale, pentru ca el să poată ajuta pe cei în nevoie. El avea binecuvântata ocazie de a fi împărțitorul bunurilor lui Dumnezeu, dar el s-a gândit ca ele să servească numai spre propria lui bunăstare. PDH 256.1

Situația celor săraci, a orfanilor, a văduvelor, a suferinzilor și a celor în nenorocire, a fost adusă la cunoștința acestui bogat; erau multe locuri în care bunurile lui puteau fi de ajutor. El putea foarte ușor să se elibereze de o parte din prisosul ce-l avea, și multe căminuri ar fi fost scutite de nevoi, mulți, dintre cei care erau flămânzi, ar fi putut fi săturați, mulți dintre cei ce erau goi, îmbrăcați, multe inimi făcute fericite, și ar fi putut răspunde la multe rugăciuni înălțate pentru pâine și îmbrăcăminte, și un cânt de slavă s-ar fi înălțat la ceruri. Domnul a ascultat rugăciunile celor în nevoie și, în bunătatea Sa, El S-a îngrijit de cei săraci. Psalmii 68, 10. O abundență de provizii pentru îndestularea nevoilor multora, au fost date ca o binecuvântare acestui bogat. Dar el și-a închis inima față de strigătul celui în nevoie și a spus slujitorilor săi: “Iată ce voi face: îmi voi strica grânarele, și voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele și toate bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: ‘Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te.’” PDH 256.2

Scopurile urmărite de acest om nu erau mai înalte ca acelea ale animalelor care pier. El trăise ca și când n-ar fi nici un Dumnezeu, nici cer și nici viață viitoare; ca și când tot ceea ce avea erau numai al său, și nu datora nimic nici față de Dumnezeu și nici față de om. Psalmistul descria pe acest bogat atunci când scria: “Nebunul zice în inima lui: ‘Nu este Dumnezeu.’” Psalmii 14, 1. PDH 257.1

Acest om a trăit și a plănuit numai pentru el. El vedea acum că viitorul îi era asigurat cu îmbelșugare; pentru el nu mai conta nimic acum decât să strângă recolta și să se bucure de roadele muncii lui. El se considera ca fiind favorizat în comparație cu alții, și se felicita pentru o așa înțeleaptă administrare a bunurilor sale. El se vedea onorat de concetățenii săi, ca fiind un om cu o bună judecată, un cetățean prosper. Căci oamenii te vor lăuda “cu bucuriile pe care și le fac.” Psalmii 49, 18. PDH 258.1

Dar “înțelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 3, 19. În timp ce bogatul privea în viitor la anii de bucurii și plăceri, Domnul avea cu totul alte planuri. Solia veni la acest administrator necredincios; “Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi viața.” Iată o cerere pe care banii nu o pot satisface. Bogăția pe care el a strâns-o nu poate aduce nici măcar o amânare. Ceea ce el s-a străduit ca să adune o viață întreagă, într-un moment s-a dovedit a fi fără de valoare pentru el. “Și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” Întinsele lui ogoare și grânarele pline până la refuz îi vor fi luate din mână. El “strânge la comori, și nu știe cine le va lua.” Psalmii 39, 6. PDH 258.2

Singurul lucru care i-ar fi acum de folos, nu și l-a asigurat. Trăind numai pentru sine, el a respins acea iubire divină care s-ar fi revărsat în fapte de milă față de oameni. Prin aceasta, el a respins viața. Căci Dumnezeu este iubire și iubirea este viață. Acest om a ales mai degrabă cele pământești, decât cele spirituale, și el trebuia să piară împreună cu cele pământești. “Omul pus în cinste, și fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai.” Psalmii 49, 20. PDH 258.3

“Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el, și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.” Tabloul este valabil pentru toate timpurile. Putem face planuri pentru binele nostru egoist, putem să adunăm comori, putem construi comori mari și înalte, așa cum au făcut constructorii anticului Babilon; dar nu putem construi un zid atât de înalt, sau o poartă atât de puternică, încât să împiedice pe vestitorii nimicirii. Împăratul Belșațar “a dat un ospăț mare în palatul său”, și “au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fier, de lemn și de piatră.” Dar mâna Celui nevăzut a scris pe pereții palatului cuvintele nimicirii, și pașii armatelor vrăjmașe s-au auzit la porțile palatului. “Chiar în noaptea aceea, Belșațar, împăratul Haldeilor, a fost omorât.” Daniel 5, 30. PDH 258.4

A trăi numai pentru sine, înseamnă a pieri. Lăcomia, dorința de a câștiga numai pentru folos propriu, egoist, desparte sufletul de viață. Este spiritul lui Satana acela de a lua, a acapara, de a strânge pentru sine. Spiritul Domnului Hristos dă, sacrifică totul pentru binele altora! “Și mărturisirea este aceasta: ‘Dumnezeu ne-a dat viață veșnică, și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viață; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viață’.” 1 Ioan 5, 11-12. PDH 259.1

De aceea, El a spus: “Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.” Luca 12, 15. PDH 259.2