Minte Caracter şi Personalitate, vol. 2

10/55

Secțiunea 11 — Probleme emoționale

Capitolul 48 — Simțământul de vinovăție

Vinovăția afectează puterile vitale ale ființei — Teama, nemulțumirea, lamentarea, remușcarea, vinovăția și neîncrederea, toate tind să epuizeze puterile vitale ale ființei și să deschidă calea degradării și a morții. — The Ministry of Healing, 241 (1905). 2MCP 451.1

Cum poate fi obținută eliberarea de vinovăție — Acest simțământ al vinovăției trebuie așezat la piciorul crucii de pe Calvar. Simțul păcătoșeniei otrăvește izvoarele vieții și adevărata fericire. Isus ne invită acum: “Lasă-Mi Mie povara vinovăției tale; Eu voi lua asupra Mea păcatele tale, Eu îți voi da pace. Încetează să-ți distrugi respectul de sine, pentru că Eu te-am cumpărat cu prețul sângelui Meu. Tu ești al Meu; Eu voi da putere voinței tale neputincioase; Eu voi îndepărta remușcările tale datorate păcatului”. 2MCP 451.2

Deci, întoarceți-vă la El cu inimile pline de mulțumire, cu inimile voastre care tremură în nesiguranță și puneți-vă încrederea în nădejdea care v-a fost înfățișată. Dumnezeu acceptă inima voastră zdrobită și plină de remușcări. El vă dăruiește iertarea. El dorește să vă adopte în familia cerească, harul Său este gata să vină în ajutorul neputinței voastre, iar bunul Isus vă va călăuzi pas cu pas, dacă vă veți prinde de brațul Lui cu o deplină încredere în dragostea Sa. — Letter 38, 1887. 2MCP 451.3

Isus ne oferă iertarea — Satana se străduiește să ne abată mintea de la Cel ce este un Ajutor Puternic și caută să ne facă să privim doar la starea decăzută a sufletului nostru. În ciuda faptului că Isus cunoaște vinovăția trecutului nostru, El ne oferă iertarea. Iar noi nu avem voie să-l dezonorăm, îndoindu-ne cu privire la iubirea Sa. — Letter 2, 1914. (Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 518). 2MCP 451.4

Iubirea Lui ne eliberează de vinovăție — Iubirea pe care Hristos o transmite în întreaga noastră ființă constituie o putere de viață. Fiecare parte vitală a organismului — creierul, inima, nervii — este atinsă de mâna vindecătoare. Prin iubire, energiile cele mai înalte ale ființei sunt trezite la viață. Ea eliberează sufletul de vinovăția, de întristarea, de teama și de îngrijorarea care devastează puterile vieții. Această iubire aduce pacea, seninătatea și mulțumirea. Ea inspiră sufletului o bucurie pe care nimic din ceea ce este pământesc nu o poate nimici — bucuria în Duhul Sfânt — o bucurie dătătoare de sănătate și viață. — The Ministry of Healing, 115 (1905). 2MCP 452.1

Cel mai mare păcătos are nevoie de cel mai mare Mântuitor — Dacă ai simțământul că ești cel mai mare păcătos, Domnul Hristos este exact răspunsul de care ai nevoie; El este cel mai mare Mântuitor. Încetați să vă uitați la păcatul vostru și la voi înșivă; ridicați-vă capetele și priviți spre Mântuitorul înălțat. Încetați să vă mai gândiți la mușcăturile otrăvitoare ale șarpelui și priviți la Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. — Letter 98, 1893. 2MCP 452.2

El va oferi pacea — Domnul Isus a purtat povara vinovăției noastre. El va lua încărcătura care apasă pe umerii noștri obosiți și ne va oferi pacea. El va purta și povara îngrijorărilor și întristărilor noastre. Isus ne invită să așezăm pe umerii Lui toate grijile noastre, deoarece El ne poartă în inima Sa. — The Ministry of Healing, 71 (1905). 2MCP 452.3

Nu toate păcatele sunt la fel de grave — Dumnezeu nu consideră toate păcatele ca fiind la fel de grave; în aprecierea Sa, există diferite grade de vinovăție, așa cum sunt evaluate și în aprecierea oamenilor; dar oricât de nesemnificativă ar părea în ochii oamenilor o faptă sau o greșeală, nici un păcat nu este mic în ochii lui Dumnezeu. Judecata omenească este părtinitoare, imperfectă, dar Dumnezeu apreciază toate lucrurile la adevărata lor însemnătate. Bețivul este disprețuit și i se spune că păcatul lui îl va exclude din cer; în timp ce mândria, egoismul și bârfa sunt adesea trecute cu vederea. Dar aceste păcate sunt deosebit de ofensatoare la adresa lui Dumnezeu, deoarece reprezintă opusul bunătății caracterului Său și al iubirii neegoiste ce constituie însăși esența atmosferei universului necăzut. Poate că acela care cade în păcatele cele mai josnice își simte vinovăția și nevrednicia și înțelege nevoia de har din partea lui Hristos; dar mândria nu simte nici o nevoie și, prin aceasta, împietrește inima împotriva lui Hristos și a infinitelor binecuvântări pe care El a venit să le ofere. — Steps to Christ, 30 (1892). 2MCP 452.4

Vinovăția are nevoie de o abordare pozitivă — Nimeni nu a fost făcut vreodată mai bun prin denunțare și incriminare. Faptul că îi vorbești sufletului ispitit despre vinovăția lui nu îi va inspira, în nici un fel, dorința de a se purta mai bine. Conduceți sufletele descurajate și greșite la Acela care este în stare să-i salveze pe toți cei ce vin la El. Arătați-le ce ar putea deveni. Ajutați-i să înțeleagă că, deși în ei nu există nimic care să-i recomande înaintea lui Dumnezeu, Domnul Hristos a murit pentru ca ei să poată fi acceptați prin El. Inspirați-le speranță, spunându-le că, prin puterea lui Hristos, ei ar putea face ceva mai bun. Înfățișați-le posibilitățile de care dispun. Descrieți-le înălțimile la care pot ajunge. Ajutați-i să creadă în bunăvoința Domnului și să aibă încredere în puterea Sa iertătoare. Isus este în așteptare, pentru a prinde mâna lor șovăitoare și pentru a le oferi puterea de a trăi o viață nobilă și curată. — Manuscript 2, 1903. 2MCP 453.1

Satana ne inspiră în mod abuziv simțăminte de vinovăție — Aici [în Zaharia cap. 3], poporul lui Dumnezeu este reprezentat asemenea unui răufăcător aflat la judecată. Iosua, în calitate de mare preot, cere binecuvântarea asupra poporului său care trece printr-o mare întristare. În timp ce Iosua pledează înaintea lui Dumnezeu în favoarea poporului, Satana se află la dreapta sa ca acuzator și învinovățește pe copiii lui Dumnezeu, înfățișând cazul lor astfel, încât să pară cât mai disperat cu putință. El prezintă înaintea Domnului faptele lor rele și defectele lor, dovedind greșelile și eșecurile lor, în speranța că ei vor părea în ochii lui Dumnezeu atât de răi, încât Domnul să nu le mai ofere nici un ajutor pentru situația lor disperată. Iosua, ca reprezentant al poporului lui Dumnezeu, este îmbrăcat în haine murdare și așteaptă condamnarea meritată. Conștient de păcatele poporului său, el este doborât de descurajare. Satana îi inspiră în mod abuziv un simțământ de vinovăție, care îl face să cadă într-o deznădejde totală. Cu toate acestea, ca reprezentant al poporului, Iosua rezistă atacurilor lui Satana. — Christ's Object Lessons, 166, 167 (1900). 2MCP 453.2

Uitarea făgăduințelor lui Dumnezeu — De la acea dată, am înțeles că mulți pacienți ai azilelor de psihiatrie au ajuns acolo datorită unei experiențe asemănătoare cu cea trăită de mine. Conștiințele lor au fost copleșite de simțământul vinovăției, iar credința lor șovăitoare nu a îndrăznit să proclame iertarea făgăduită de Dumnezeu. Ei s-au gândit la descrierea ortodoxă a iadului, până când aceasta a invadat întreaga lor ființă, lăsând o impresie împovărătoare în mintea lor. Fie că dormeau, fie că erau treji, imaginea înspăimântătoare a iadului era fără încetare vie în fața ochilor lor, până ce simțul realității le-a fost absorbit total de imaginație, iar ei nu au mai văzut altceva decât flăcările înfiorătoare ale unui foc incredibil și nu au mai auzit altceva decât strigătele celor blestemați. Rațiunea le-a fost detronată, iar mintea le-a fost copleșită de acest coșmar teribil. Cei care prezintă doctrina iadului veșnic ar face bine să cerceteze mai serios sursele de autoritate pe care își întemeiază o concepție atât de crudă ca aceasta. — Testimonies for the Church 1:25, 26 (1855). 2MCP 454.1

Crizele ne îndrumă către Sursa puterii — Adesea, Dumnezeu îngăduie ca oamenii să treacă prin crize, pentru a le dovedi propria lor slăbiciune și pentru a-i îndruma către Sursa puterii. Dacă veghează în rugăciune, luptând cu curaj, punctele lor slabe vor deveni punctele lor tari. Experiența lui Iacov conține multe lecții valoroase. Dumnezeu l-a învățat pe Iacov că, prin propria lui putere, nu va câștiga niciodată biruința și că trebuie să lupte cu Dumnezeu, ca să primească putere de sus. — Manuscript 2, 1903. 2MCP 454.2

Amintește-ți de harul lui Hristos — Când fugea din casa tatălui său, după ce l-a înșelat pe Esau, Iacov era copleșit de simțământul vinovăției. Singur și alungat, despărțit de tot ce-i era drag, singurul gând ce apăsa sufletul lui era teama că păcatul l-a separat de Dumnezeu și că a fost părăsit de Cer. 2MCP 454.3

Plin de întristare, Iacov s-a așezat să se odihnească, întins pe pământul gol, înconjurat doar de stâncile golașe și străjuit deasupra de cerul luminat de stele. Îndată ce a adormit, o lumină ciudată i-a tulburat visul. Strălucind în întuneric, nenumărate stele păreau să alcătuiască o scară ce se sprijinea pe pământ și ducea în sus, până la porțile cerului; iar pe scară, îngerii lui Dumnezeu coborau și urcau, în timp ce, din slava cerească, auzea vocea divină rostind un mesaj de mângâiere și încurajare. 2MCP 455.1

În felul acesta, lui Iacov i s-a descoperit un Mântuitor care vine în întâmpinarea nevoii disperate a sufletului. El a înțeles, plin de bucurie și mulțumire, calea prin care un păcătos poate fi readus în comuniune cu Dumnezeu. Scara ciudată din visul lui Iacov îl reprezenta pe Isus, unicul mijloc de comunicare dintre Dumnezeu și om. — Steps to Christ, 19, 20 (1892). 2MCP 455.2

Povara vinovăției stă la originea multor boli — Omul paralizat a găsit în Domnul Hristos atât vindecarea trupului, cât și pe aceea a sufletului. Vindecarea spirituală a fost urmată de restabilirea sănătății fizice. Această lecție nu trebuie trecută cu vederea. În zilele noastre, există mii de oameni care suferă de boli fizice și care, asemenea paraliticului, tânjesc după mesajul divin prin care să li se spună: “Păcatele îți sunt iertate”. Povara păcatului, cu dorințele lui continue și nesatisfăcute, stă la originea bolilor lor. Ei nu vor găsi nici o cale de vindecare, până când nu vor veni la Cel ce este Vindecătorul sufletului. Pacea, pe care numai El o poate oferi sufletului, va aduce putere minții și sănătate trupului. — The Desire of Ages, 270 (1898). 2MCP 455.3

Ignoranța nu îndepărtează vinovăția — Dacă [cei ce L-au chinuit pe Isus] ar fi știut că Îl torturau chiar pe Acela care venise să salveze de la ruină veșnică neamul omenesc păcătos, ei ar fi fost copleșiți de remușcare și oroare. Dar ignoranța nu îi scutește de vinovăție, deoarece avuseseră deja suficiente ocazii de a-l cunoaște și de a-l primi pe Isus ca Mântuitor. — The Desire of Ages, 744 (1898). 2MCP 455.4

Nu diminua vinovăția prin scuzarea păcatului — Nu trebuie să ne diminuăm vinovăția scuzându-ne păcatul, ci să-i acceptăm gravitatea așa cum este privită de Dumnezeu, iar în ochii lui Dumnezeu, gravitatea păcatului este privită cu seriozitate. Numai Calvarul poate dezvălui enormitatea teribilă a păcatului. Dacă noi am fi fost nevoiți să purtăm povara propriei noastre vinovății, aceasta ne-ar fi doborât. Dar Cel fără de păcat a luat locul nostru; deși nu merita, El a purtat nelegiuirea noastră. “Dacă ne mărturisim păcatele”, Dumnezeu “este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire”. (1 Ioan 1, 9.) — Thoughts from the Mount of Blessing, 116 (1896). 2MCP 455.5

Sufletele umile înțeleg vinovăția păcatului — Cei care nu și-au umilit sufletele înaintea lui Dumnezeu, înțelegându-și propria vinovăție, nu au îndeplinit încă prima dintre condițiile acceptării lor. Dacă nu am experimentat acea pocăință care presupune mărturisirea păcatului cu o umilință adevărată a sufletului și cu un spirit zdrobit, plini de oroare față de păcat, noi nu am căutat niciodată cu adevărat iertarea și nu am descoperit încă pacea lui Dumnezeu. Singurul motiv pentru care este posibil să nu fi primit iertarea păcatelor din trecut este acela că nu am fost dispuși să ne umilim inimile noastre mândre și nu am dorit să respectăm condițiile cuvântului adevărului. 2MCP 456.1

Cu privire la acest subiect, există îndrumări explicite. Mărturisirea păcatului, indiferent dacă este particulară sau publică, trebuie să fie exprimată în mod deliberat și sincer. Mărturisirea nu îi este impusă păcătosului și nu trebuie realizată în mod superficial și neatent. Ea nu poate fi cerută în mod obligatoriu din partea acelora care nu înțeleg și nu simt caracterul respingător al păcatului. Numai mărturisirea scăldată în lacrimi și amărăciune, care izvorăște din adâncul sufletului, reușește să ajungă la Dumnezeul milei infinite. Psalmistul spune: “Domnul este lângă cel cu inima zdrobită; și mântuiește sufletul întristat”. — Testimonies for the Church 5:636, 637 (1889). 2MCP 456.2

Abandonarea păcatului este esențială — Motivul pentru care îți atragi condamnarea este acela că tu continui să păcătuiești. În puterea lui Hristos, încetează să păcătuiești. Au fost îndeplinite toate condițiile necesare pentru ca harul să fie cu tine, astfel încât păcatul să ți se pară întotdeauna atât de respingător, precum este în realitate. “Și dacă cineva a păcătuit”, nu trebuie să se lase pradă disperării, vorbind asemenea unuia care este pierdut pentru cauza lui Hristos. — Letter 41, 1893. 2MCP 456.3

Dumnezeu îi iartă pe toți cei ce vin la El — Dumnezeu îi condamnă, după dreptate, pe toți cei care nu Îl au pe Domnul Hristos ca Mântuitor personal, dar oferă iertare oricărui suflet care vine la El în credință și îl face capabil să înfăptuiască lucrările Lui și să fie, prin credință, una cu Hristos.... Domnul a pregătit toate căile prin care omul să poată primi, fără plată, o mântuire deplină și prin care să poată deveni desăvârșit în El. Planul lui Dumnezeu este ca toți copiii Săi să reflecte strălucirea razelor Soarelui neprihănirii, pentru ca toți oamenii să beneficieze de lumina adevărului. Pentru a oferi mântuire lumii, Dumnezeu a plătit un preț infinit, dăruind chiar pe unicul Său Fiu pentru aceasta. Apostolii întreabă: “El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8, 32.) Deci, dacă noi nu suntem mântuiți, Dumnezeu nu va avea nici o vină, ci noi vom fi vinovați, deoarece nu am folosit mijloacele pe care ni le-a oferit Dumnezeu. Alegerea noastră a fost diferită de dorința lui Dumnezeu. — The Review and Herald, 1 noiembrie, 1892. (Selected Messages 1:375). 2MCP 457.1

Speranță pentru toți [Vezi Calea către Hristos, “Pocăința”, “Mărturisirea păcatelor”, “Credința și acceptarea”] — Nimeni nu trebuie să se lase pradă descurajării și disperării. Satana poate veni la tine, încercând să-ți inspire gândul teribil că “situația ta este lipsită de speranță și că ești irecuperabil”. Dar, în Hristos, există speranță pentru tine. Dumnezeu nu ne cere să biruim prin propriile noastre puteri, ci ne invită să venim mai aproape de El, alăturându-ne cauzei Sale. Oricare ar fi dificultățile în care ne aflăm și care apasă trupul și sufletul nostru, El este gata să ne elibereze. — The Ministry of Healing, 249 (1905). 2MCP 457.2