Mărturii pentru comunitate, vol. 6

141/177

O nouă ocazie

Domnul este îndelung răbdător și plin de milă, iar celor care au făcut nelegiuirea aceasta El le dă o nouă ocazie: “Întoarceți-vă la Mine”, zice El, “și Mă voi întoarce la voi!” Dar ei zic: “În ce trebuie să ne întoarcem?” (Maleahi 3, 9.7.) Mijloacele lor au fost îndreptate pe căile servirii și proslăvirii de sine, ca și cum bunurilor lor ar fi fost ale lor, iar nu tezaure date lor cu împrumut. Conștiințele lor pervertite s-au înăsprit atât de mult și au ajuns atât de nesimțitoare, încât ei nu văd marea nelegiuire pe care au săvârșit-o, barând calea în așa fel, încât lucrarea adevărului nu poate să înainteze. 6M 387.3

Omul, ființă mărginită, deși folosește pentru sine talanții pe care Dumnezeu i-a rezervat pentru proclamarea mântuirii, pentru a duce vestea cea bună cu privire la iubirea Mântuitorului sufletelor ce pier, deși barează drumul prin egoismul său, întreabă: “Cu ce Te-am înșelat?” Dumnezeu răspunde: “Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să Mă înșelați tot poporul în întregime”. Toată lumea este angajată în jefuirea lui Dumnezeu. Cu banii pe care El i-a împrumutat, oamenii se dedau la risipă, amuzamente, beții, ospețe și satisfacții rușinoase. Dar Dumnezeu spune: “Mă voi apropia de voi pentru judecată”. (Ver 8.9.5.) Întreaga lume va avea de dat socoteală în ziua cea mare, când fiecare va primi osânda potrivit cu faptele sale. 6M 388.1