Mărturii pentru comunitate, vol. 6

134/177

Predicatorii să învețe reforma sanitară

Predicatorii noștri ar trebui să devină pricepuți în ce privește reforma sanitară. Ei au nevoie să cunoască fiziologia și igiena; ei ar trebui să înțeleagă legile care guvernează viața și influența lor asupra sănătății minții și sufletului. 6M 376.1

Mii și mii de oameni cunosc prea puțin cu privire la corpul minunat pe care Dumnezeu li l-a dat sau cu privire la îngrijirea de care trebuie să aibă parte; ei socotesc că e de mai mare importanță să studieze subiecte de mult mai mică însemnătate. Slujitorii Evangheliei au aici o lucrare de făcut. Atunci când vor lua o poziție dreaptă față de acest subiect, se va câștiga mult. În propria lor viață și familie, ei ar trebui să asculte de legile vieții, practicând principii drepte și trăind în mod sănătos. Atunci vor fi în stare să vorbească corect cu privire la subiectul acesta, conducându-i pe oameni mai sus și tot mai sus în lucrarea de reformă. Trăind ei înșiși în lumină, ei pot să prezinte o solie de mare valoare acelora care au nevoie chiar de o astfel de mărturie. 6M 376.2

Sunt de câștigat valoroase binecuvântări și o bogată experiență, dacă slujitorii Evangheliei vor combina prezentarea problemei sănătății cu toate lucrările lor din comunități. Oamenii trebuie să aibă lumina cu privire la reforma sanitară. Lucrarea aceasta a fost neglijată și mulți sunt gata să moară, deoarece au nevoie de lumina pe care ar fi trebuit să o aibă și pe care trebuie să o aibă înainte de a se lăsa de patimile lor egoiste. 6M 376.3

Președinții conferințelor noastre ar trebui să-și dea seama că este timpul cel mai potrivit de a se așeza de partea cea dreaptă a acestei probleme. Predicatorii și învățătorii trebuie să dea altora lumina pe care au primit-o. Lucrarea lor e necesară în toate direcțiile. Dumnezeu îi va întări. El îi va împuternici pe servii Săi care stau tari și nu vor fi abătuți de la adevăr și neprihănire, pentru a se acomoda cu satisfacerea plăcerilor personale. 6M 376.4

În diverse ramuri ale lucrării misionare medicale, lucrarea de educare este un pas de înaintare de mare însemnătate pentru trezirea omului la răspunderile lui morale. Dacă predicatorii s-ar fi apucat de lucrarea aceasta, cu diferitele ei ramuri, potrivit cu lumina pe care a dat-o Dumnezeu, ar fi avut loc cea mai hotărâtă reformă în mâncare, băutură și îmbrăcăminte. Dar unii au stat de-a dreptul în calea înaintării reformei sanitare. Ei i-au ținut pe oameni pe loc prin observațiile lor nepăsătoare sau acuzatoare, sau prin glume și luare în râs. Atât aceștia, personal, cât și mulți alții au suferit de moarte, dar nici unul nu a învățat înțelepciunea. 6M 377.1

Numai prin lupta cea mai agresivă s-a putut face o oarecare înaintare. Oamenii au fost lipsiți de bunăvoința de a se lepăda de sine, de a-și supune mintea și viața voinței lui Dumnezeu; iar în propriile lor suferințe și în influența lor asupra altora, ei au văzut rezultatul sigur al unei astfel de purtări. 6M 377.2

*****

Biserica își face istoria. În fiecare zi este o bătălie și un marș. Din fiecare parte suntem atacați de vrăjmași nevăzuți și, biruim prin harul dat nouă de Dumnezeu, sau suntem biruiți. Îi îndemn pe aceia care iau o poziție neutră față de reforma sanitară să se convertească. Lumina aceasta este prețioasă și Domnul îmi dă solia de a-i îndemna pe toți cei care poartă răspunderi în vreo ramură a lucrării lui Dumnezeu să ia seama ca adevărul să ajungă să le fie în inimă și viață. Numai în felul acesta oricine poate să întâmpine ispitele cu care, desigur, va avea să dea piept în lume. 6M 377.3

Pentru ce unii dintre frații noștri slujitori ai Evangheliei manifestă un atât de slab interes față de reforma sanitară? Pentru că învățătura cu privire la cumpătare în toate lucrurile este opusă obiceiurilor și plăcerilor lor. În unele locuri, aceasta a fost marea piatră de poticnire în calea determinării poporului de a cerceta, și practica și promova reforma sanitară. Nici un om nu ar trebui să fie pus deoparte ca învățător al poporului atâta vreme cât învățătura sau exemplul lui contrazice mărturia pe care Dumnezeu a dat-o slujitorilor Săi să o ducă cu privire la dietă, deoarece lucrul acesta va aduce confuzie. Nepăsarea lui față de reforma sanitară îl face nevrednic de a sta ca sol al Domnului. 6M 378.1

Lumina pe care Domnul a dat-o în Cuvântul Său cu privire la subiectul acesta este lămurită, iar oamenii vor fi puși la probă și vor fi încercați în multe feluri pentru a vedea dacă ei iau seama la ea. Fiecare comunitate, fiecare familie are nevoie să fie instruită cu privire la cumpătarea creștină. Toți ar trebui să știe cum trebuie să mănânce și cum trebuie să bea pentru a-și păstra sănătatea. Ne aflăm în mijlocul scenelor de încheiere a istoriei acestei lumi și ar trebui să existe o acțiune armonioasă în rândurile celor care țin Sabatul. Aceia care se țin deoparte de marea lucrare de instruire a oamenilor asupra acestei probleme nu merg pe acolo pe unde Marele Medic deschide calea. “Dacă voiește cineva să vină după Mine”, a zis Hristos, “să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”. (Matei 16, 24.) 6M 378.2

*****

Domnul mi-a arătat că mulți, foarte mulți vor fi scăpați de la degenerarea fizică, mintală și morală prin influența practică a reformei sanitare. Se vor ține cuvântări despre sănătate și se vor tipări publicații. Principiile reformei sanitare vor fi primite favorabil și mulți vor fi iluminați. Influențele care însoțesc reforma sanitară va fi recomandată judecății tuturor celor care doresc lumină; și ei vor înainta pas cu pas pentru a primi adevărurile speciale ale acestui timp. Astfel, adevărul și neprihănirea se vor întâlni. 6M 378.3

*****

Viața este o sarcină sfântă, pe care numai Dumnezeu ne poate face în stare să o putem păstra și folosi spre slava Sa. Dar Cel care a alcătuit corpul acesta minunat Se va îngriji să-l păstreze în bună rânduială, dacă oamenii nu lucrează cumva în scopuri contrarii cu El. El ne va ajuta să facem să crească orice talent care ne-a fost încredințat și să-l folosim de comun acord cu voința Dătătorului. Zile, luni și ani sunt adăugați la existența noastră, ca să putem prinde ocaziile și avantajele de a lucra la propria noastră mântuire și, ca prin viața noastră neegoistă, să promovăm binele altora. În felul acesta, noi dezvoltăm Împărăția lui Hristos și facem să se manifeste slava lui Dumnezeu. 6M 379.1

*****

Lucrarea de evanghelizare și lucrarea misionară medicală trebuie să meargă împreună. Evanghelia trebuie să fie legată de principiile reformei sanitare. Creștinismul trebuie să fie adus în viața practică. Trebuie să se facă o lucrare de reformă sârguincioasă și deplină. Adevărata religie biblică este o revărsare a iubirii lui Dumnezeu pentru omul decăzut. Poporul lui Dumnezeu trebuie să înainteze pe linii directe pentru a impresiona inima acelora care umblă după adevăr, care doresc să-și facă bine partea în această epocă deosebit de intensă. Noi avem de prezentat oamenilor principiile reformei sanitare, făcând tot ce ne stă în putere pentru a-i conduce pe bărbați și pe femei să vadă necesitatea acestor principii și să le practice. 6M 379.2