Mărturii pentru comunitate, vol. 6
O lucrare creștinească
În lucrarea de îngrijire a copiilor, noi nu ar trebui să lucrăm numai din punct de vedere al datoriei, ci din iubire, deoarece Hristos a murit pentru mântuirea lor. Hristos a răscumpărat sufletele acestea, care au nevoie de purtarea noastră de grijă, și El așteaptă ca noi să le iubim, așa cum ne-a iubit El pe noi în păcatele și rătăcirile noastre. Iubirea este mijlocul prin care Dumnezeu lucrează pentru a atrage inima la Sine, deoarece “Dumnezeu este iubire”. În orice acțiune a îndurării, numai principiul acesta poate să dea eficiență; ceea ce este mărginit urmează să se unească cu Cel Nemărginit. 6M 283.2
Lucrarea aceasta pentru alții va cere efort, lepădare și jertfire de sine. Dar ce înseamnă micul sacrificiu pe care noi îl putem face în comparație cu sacrificiul pe care l-a făcut Dumnezeu pentru noi, dăruind pe Unicul Său Fiu? 6M 283.3
Dumnezeu ne dă darurile Sale pentru ca noi, la rândul nostru, să putem da altora. Atunci când Îl rugăm pentru pâinea noastră cea de toate zilele, El privește în inima noastră să vadă dacă noi o vom împărți cu alții care sunt mai lipsiți ca noi. Când ne rugăm: “Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul”, El urmărește să vadă dacă noi dăm pe față milă față de aceia cu care venim în contact. Aceasta este dovada legăturii noastre cu Dumnezeu, că noi suntem miloși așa după cum Tatăl nostru ceresc este milos față de noi. 6M 283.4
Dumnezeu dă fără încetare; și asupra cui sunt revărsate darurile Sale? Asupra acelora care sunt fără greșeală în caracter? El “face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți”. (Matei 5, 45.) În ciuda păcătoșeniei naturii umane, în ciuda faptului că noi rănim atât de deseori inima lui Hristos și ne dovedim cât se poate de nevrednici, totuși, atunci când Îi cerem iertare, El nu ne alungă. Iubirea Lui ne este dată cu dragă inimă și El ne îndeamnă: “Să vă iubiți unii pe alții, așa cum v-am iubit Eu”. (Ioan 13, 34.) 6M 284.1
Fraților și surorilor, vă rog să cercetați lucrurile acestea cu grijă. Gândiți-vă la nevoile celor fără tată și fără mamă. Nu sunt inimile voastre mișcate atunci când vedeți suferințele lor? Vedeți dacă nu cumva se poate face ceva pentru îngrijirea acestor ființe neajutorate. Pe cât vă stă în putere, pregătiți un cămin pentru cei lipsiți de cămin. Fiecare să fie gata să ia parte la aducerea la îndeplinire a acestei lucrări. Domnul i-a spus lui Petru: “Paște mielușeii Mei”. Porunca aceasta ne revine și nouă și, deschizând ușa căminului nostru pentru orfani, ajutăm la împlinirea ei. Nu lăsați ca Isus să fie dezamăgit de voi. 6M 284.2
Luați acești copii și înfățișați-i lui Dumnezeu ca o jertfă plăcut mirositoare. Cereți binecuvântarea Lui asupra lor, și apoi modelați-i și fasonați-i după rânduiala lui Hristos. Va primi poporul nostru această sfântă sarcină? Din cauza evlaviei noastre găunoase și a ambiției noastre lumești, se cade ca aceia pentru care a murit Hristos să fie lăsați să sufere și să meargă pe căi greșite? 6M 284.3
Cuvântul lui Dumnezeu abundă de învățături cu privire la felul cum trebuie să tratăm pe văduvă, pe orfan, pe cel lipsit și pe săracii suferinzi. Dacă toți ar asculta de învățăturile acestea, inima văduvei ar cânta de bucurie, copilașii flămânzi ar fi hrăniți, cei goi ar fi îmbrăcați, iar cei gata să piară ar fi reînsuflețiți. Ființele inteligente ale cerului privesc, și atunci când, umpluți de un zel sfânt pentru onoarea lui Hristos, ne așezăm pe noi înșine pe cărarea providenței divine, solii aceștia cerești ne vor transmite o nouă putere spirituală, așa că noi vom fi în stare să combatem dificultățile și să triumfăm asupra obstacolelor. 6M 284.4
Și ce binecuvântare îi va răsplăti pe lucrători! Pentru mulți care acum sunt indolenți, egoiști și egocentriști, aceasta va fi ca o înviere din morți. Printre noi ar avea loc o redeșteptare a iubirii, înțelepciunii și zelului ceresc. 6M 285.1