Mărturii pentru comunitate, vol. 6
Datoria noastră față de cei din casa credinței
Noi păzitori ai Sabatului
Sunt două categorii de săraci pe care îi avem totdeauna în jurul nostru: aceia care s-au ruinat prin purtarea lor independentă, și care stăruiesc în abaterile lor, și aceia care din cauza adevărului au fost aduși în situații critice. Noi trebuie să-i iubim pe semenii noștri ca pe noi înșine și apoi să facem lucrul cuvenit față de ambele clase, sub călăuzirea sfatului înțelepciunii sănătoase. 6M 269.1
Nici nu se mai pune problema cu privire la săracii Domnului. Ei trebuie să fie ajutați în fiecare caz, când lucrul acesta este spre folosul lor. 6M 269.2
Dumnezeu dorește ca poporul Său să facă cunoscut unei lumi păcătoase faptul că El nu i-a lăsat să piară. Eforturi deosebite trebuie să se depună pentru a-i ajuta pe aceia care din cauza adevărului au fost alungați din familiile lor și sunt obligați să sufere. Din ce în ce mai mult va fi nevoie de inimi mari, deschise, generoase, oameni care se vor lepăda de sine și se vor ocupa de cazul acelora pe care Domnul îi iubește. Săracii din poporul lui Dumnezeu nu trebuie să fie lăsați fără cele necesare acoperirii lipsurilor lor. Trebuie să se găsească o cale, pentru ca ei să-și poată câștiga cele trebuincioase pentru existență. Unii vor avea nevoie să fie învățați să lucreze. Alții, care lucrează din greu și se străduiesc până nu mai pot pentru întreținerea familiilor lor, vor avea nevoie de un ajutor special. Noi trebuie să ne interesăm de cazurile acestea și să-i ajutăm să aibă o ocupație. Ar trebui să fie un fond pentru a ajuta astfel de familii merituoase, dar sărace, care Îl iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Lui. 6M 269.3
Trebuie să avem grijă ca mijloacele necesare pentru lucrarea aceasta să nu fie deviate spre alte scopuri. Este o deosebire între a-i ajuta pe săracii care, prin ținerea poruncilor lui Dumnezeu, sunt aduși în lipsă și suferință și a-i neglija pe aceștia pentru a-i ajuta pe hulitorii care calcă în picioare poruncile lui Dumnezeu. Dumnezeu ia în considerare deosebirea. Păzitorii Sabatului nu ar trebui să treacă pe lângă cei lipsiți și suferinzi ai Domnului, pentru a lua asupra lor povara de a-i îngriji pe aceia care continuă să calce Legea lui Dumnezeu, pe aceia care s-au deprins să aștepte ajutor de la oricine e gata să-i susțină. Nu acesta este adevăratul mod de lucrare misionară. El nu este în armonie cu planul Domnului. 6M 269.4
Oriunde se înființează o comunitate, membrii ei trebuie să facă o lucrare plină de credincioșie pentru credincioșii nevoiași. Dar ei nu trebuie să se oprească aici. Ei trebuie să-i ajute și pe alții, indiferent de credința lor. Ca urmare a unui asemenea efort, unii dintre aceștia vor primi adevărurile speciale pentru timpul de acum. 6M 270.1