Mărturii pentru comunitate, vol. 6

Nevoia bisericii

În timp ce lumea are nevoie de simpatie, în timp ce ea are nevoie de rugăciunile și asistența poporului lui Dumnezeu, în timp ce ea are nevoie să-L vadă pe Hristos în viața urmașilor Săi, poporul lui Dumnezeu are nevoie de ocazii care să atragă simpatiile lor, să dea eficiență rugăciunilor lor și să dezvolte în ei un caracter asemenea aceluia al Modelului divin. 6M 261.1

Tocmai pentru a procura aceste ocazii Dumnezeu i-a așezat în mijlocul nostru pe săraci, pe nenorociți, pe bolnavi și pe suferinzi. Ei sunt moștenirea lui Hristos lăsată bisericii Sale și trebuie să fie îngrijiți așa cum El S-ar fi îngrijit de ei. În felul acesta, Dumnezeu îndepărtează zgura și curăță aurul, dându-ne acea cultură a inimii și a caracterului de care avem nevoie. 6M 261.2

Domnul ar putea să-și facă lucrarea fără conlucrarea noastră. El nu depinde de noi în privința banilor noștri, a timpului nostru sau a ostenelii noastre. Dar biserica este foarte prețioasă înaintea Lui. Ea este caseta care conține giuvaerurile Lui, staulul care înconjoară turma Lui, și El dorește să o vadă fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta. El dorește după ea cu o iubire de nedescris. Pentru motivul acesta, El ne dă ocazii de a lucra pentru El și acceptă ostenelile noastre, ca semn al iubirii și credincioșiei noastre. 6M 261.3

Așezându-i în mijlocul nostru pe săraci și pe cei suferinzi, Domnul ne pune la probă pentru a ne descoperi ceea ce este în inima noastră. Noi nu ne putem abate de la principiu, fiind totuși în siguranță, nu putem încălca dreptatea, nu putem neglija îndurarea. Când vedem un frate căzând în nenorocire, nu trebuie să trecem pe lângă el pe partea cealaltă a străzii, ci trebuie să facem eforturi hotărâte și imediate pentru a împlini Cuvântul lui Dumnezeu, ajutându-l. Noi nu putem lucra împotriva îndrumărilor speciale ale lui Dumnezeu, fără ca rezultatul lucrării noastre să nu se răsfrângă asupra noastră. Ar trebui să fie bine fixat, înrădăcinat și întemeiat în conștiință faptul că orice lucru ce-L dezonorează pe Dumnezeu în cursul acțiunii noastre nu ne poate fi de folos. 6M 261.4

Ar trebui să fie scris în conștiință, așa cum scrii cu un priboi de fier pe o stâncă, faptul că acela care trece cu vederea îndurarea, mila și neprihănirea, acela care îi neglijează pe săraci, care nu ia seama, ignoră nevoile omenirii suferinde, care nu e blând și curtenitor, se poartă în așa fel, încât Dumnezeu nu poate să conlucreze cu el la dezvoltarea caracterului. Cultivarea minții și a inimii este mai ușor realizată atunci când simțim o simpatie atât de gingașă pentru alții, încât dăm beneficiile și privilegiile noastre pentru a le acoperi lipsurile. Apucarea și păstrarea numai pentru noi a tot ce se poate, aceasta duce la sărăcia de suflet. Dar toate atributele lui Hristos așteaptă primirea din partea acelora care vor face exact lucrarea rânduită de Dumnezeu, lucrând după modelul lui Hristos. 6M 262.1

Răscumpărătorul nostru îi trimite pe solii Săi să ducă o mărturie poporului Său. El spune: “Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine”. (Apocalipsa 3, 20.) Dar mulți refuză să-L primească. Duhul Sfânt așteaptă să îmblânzească și să domolească inimile, dar ei nu sunt dispuși să deschidă ușa și să-L lase pe Mântuitorul să intre, de teamă că El va cere ceva de la ei. Și așa, Isus din Nazaret trece pe alături. El dorește să reverse asupra lor bogatele binecuvântări ale harului Său, dar ei refuză să le primească. Ce lucru îngrozitor este acela de a-L exclude pe Hristos din propriul Său templu! Ce pierdere pentru biserică! 6M 262.2

*****

Faptele bune ne costă jertfă, cer sacrificii, dar tocmai prin aceste sacrificii ele aduc disciplină. Aceste obligații ne aduc în conflict cu sentimentele și pornirile firești. Și, îndeplinindu-le, câștigăm biruință după biruință asupra trăsăturilor rele ale caracterului nostru. Lupta continuă, și în felul acesta noi creștem în har. Noi reflectăm asemănarea cu Hristos și suntem pregătiți pentru un loc printre fericiții din Împărăția lui Dumnezeu. 6M 262.3

*****

Binecuvântări — atât materiale, cât și spirituale — îi vor însoți pe aceia care împart celor în lipsă ceea ce primesc de la Domnul. Isus a săvârșit o minune pentru a-i hrăni pe cei cinci mii, o mulțime obosită și flămândă. El a ales un loc plăcut, unde să așeze poporul, și le-a poruncit să șadă. A luat cele cinci pâini și cei doi peștișori. Fără îndoială, s-au făcut multe observații cu privire la imposibilitatea de a-i hrăni pe cei cinci mii de bărbați flămânzi, în afară de femei și copii, din provizia aceea mică. Dar Isus a mulțumit și a pus hrana în mâinile ucenicilor pentru a fi distribuită. Ei au dat mulțimii, hrana înmulțindu-se în mâinile lor. Iar după ce mulțimea a fost hrănită, ucenicii înșiși s-au așezat și au mâncat împreună cu Hristos din belșugul dat de cer. Aceasta este o lecție valoroasă pentru fiecare dintre cei care Îl urmează pe Hristos. 6M 263.1

*****

Religia curată și neîntinată este “să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim neîntinați de lume”. (Iacov 1, 27.) Membrii comunităților noastre au mare nevoie de a cunoaște practica evlaviei. Ei au nevoie să practice lepădarea de sine și jertfirea de sine. Ei au nevoie să dea dovadă înaintea lumii că sunt creștini. De aceea lucrarea pe care Hristos o cere de la ei nu trebuie să fie făcută printr-un altul, punând asupra vreunui comitet sau vreunei instituții povara pe care ei înșiși ar trebui să o poarte. Ei trebuie să devină asemenea lui Hristos în caracter, dând din mijloacele și din timpul lor, din simpatia și strădania lor personală, pentru a-i ajuta pe bolnavi, pentru a-i mângâia pe cei îndurerați, pentru a-i ajuta pe săraci, pentru a-i încuraja pe cei abătuți, pentru a lumina sufletele care se află în întuneric, pentru a îndrepta atenția păcătoșilor la Hristos, pentru a înscrie în inimi obligația Legii lui Dumnezeu. 6M 263.2

Oamenii îi urmăresc și cântăresc pe aceia care pretind a crede adevărurile speciale pentru acest timp. Ei urmăresc să vadă în ce privință viața și purtarea lor Îl reprezintă pe Hristos. Angajându-se umil și sârguincios în lucrarea de a face bine tuturor, poporul lui Dumnezeu va exercita o influență care va avea trecere în fiecare târg și în fiecare oraș unde a pătruns adevărul. Dacă toți cei ce cunosc adevărul vor săvârși lucrarea aceasta așa cum se prezintă ocaziile, făcând zi după zi mici fapte de iubire în vecinătatea unde trăiesc, Hristos Se va descoperi față de vecinii lor. Evanghelia se va descoperi ca o putere vie, și nu ca niște povești meșteșugit alcătuite sau ca simple speculații. Ea se va descoperi ca o realitate, nu ca un rezultat al imaginației și al entuziasmului. Aceasta are o însemnătate mai mare față de predicile și mărturisirile de credință. 6M 264.1

*****

Satana joacă jocul vieții pentru fiecare suflet. El știe că simpatia practică este dovada curăției și a lipsei egoismului din inimă și el va face orice efort cu putință pentru a ne închide inima față de nevoile altora, pentru ca, în cele din urmă, să nu mai fim mișcați la vederea suferinței. El va introduce multe lucruri pentru a împiedica manifestarea iubirii și a simpatiei. În felul acesta a ruinat el pe Iuda. Iuda își făcea mereu socoteala cum să tragă foloase personale din legătura lui cu Hristos. În privința aceasta, el reprezintă o mare clasă a unor așa-ziși creștini de astăzi. De aceea este nevoie să studiem cazul lui. Noi suntem tot atât de aproape de Hristos ca și el, totuși, dacă la fel ca în cazul lui Iuda legătura cu Hristos nu ne face una cu El, dacă ea nu cultivă înăuntrul inimii noastre o sinceră simpatie pentru aceia pentru care Hristos și-a dat viața, noi suntem în aceeași primejdie ca și Iuda de a fi fără Hristos, jucăria ispitelor lui Satana. 6M 264.2

Noi avem nevoie să ne ferim de cea dintâi abatere de la neprihănire, deoarece o singură călcare a legii sau o singură neglijare de a da pe față spiritul lui Hristos deschide calea pentru încă una și apoi încă una, până ce mintea este copleșită de principiile vrăjmașului. Spiritul egoismului, dacă este cultivat, devine o pasiune devorantă, pe care nimeni n-o poate supune, decât numai puterea lui Hristos. 6M 265.1