Mărturii pentru comunitate, vol. 5

Cum să primești mustrarea

“Cei care sunt mustrați de Duhul lui Dumnezeu n-ar trebui să se ridice împotriva umilului instrument. Este Dumnezeu, și nu un muritor supus greșelii, Acela care a vorbit pentru a-i salva de la ruină.” [Testimonies for the Church 3:257 (1873).] Firii omenești nu-i place să fie mustrată, să primească mustrarea și nici nu este posibil pentru inima omului, neluminată de Duhul lui Dumnezeu, să-și dea seama de necesitatea de a mustra sau de a binecuvânta. Când omul se supune ispitei și se complace în păcat, mintea lui devine întunecată. Simțul moral este pervertit. Avertizările conștiinței sunt desconsiderate și vocea ei se aude din ce în ce mai slab. Treptat, el pierde puterea de a face deosebire între bine și rău, până când nu mai are nici un simțământ al adevăratei lui stări înaintea lui Dumnezeu. El poate să păzească forma religiei și în mod zelos să păstreze taina ei, în timp ce este lipsit de spiritul ei. Starea sa este aceea descrisă de Martorul credincios: “Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic’; și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol”. Când Duhul lui Dumnezeu, prin solia de mustrare, declară că aceasta este condiția sa, el nu poate vedea că solia este adevărată. El trebuie să respingă avertizarea din cauza aceasta? NU! Dumnezeu a dat suficiente dovezi, ca toți cei care doresc să facă astfel să poată să-și înțeleagă singuri problema în legătură cu caracterul Mărturiilor; și, recunoscându-le ca fiind de la Dumnezeu, este de datoria lor să accepte mustrarea, chiar dacă nu văd starea păcătoasă a umblării lor. Dacă își dau seama pe deplin de starea lor, atunci de ce să mai fie nevoie de mustrare? Dar pentru că nu o cunosc, Dumnezeu, în mila Sa, o așează înaintea lor, astfel încât să se poată pocăi și să facă o reformă în viața lor, mai înainte de a fi prea târziu. “Cei care disprețuiesc avertizările vor fi lăsați în întuneric pentru a se înșela singuri. Dar cei care i-au dat ascultare și, în mod zelos, au început să se despartă de păcatele lor, pentru a avea parte de harul de care au nevoie, vor deschide porțile inimilor lor, astfel încât scumpul lor Mântuitor să intre și să locuiască cu ei.” [Testimonies for the Church 3:257 (1873).] “Cei care sunt cel mai strâns legați de Dumnezeu sunt aceia care Îi cunosc vocea atunci când le vorbește. Cei care sunt spirituali recunosc lucrurile spirituale. Unii ca aceștia vor fi recunoscători pentru faptul că Domnul le-a arătat greșelile.” [Mărturia nr. 31, Testimonies for the Church 5:134.] 5M 682.1

“David a învățat înțelepciunea din modul în care Dumnezeu S-a purtat cu el și s-a plecat în umilință sub pedeapsa Celui Prea Înalt. Portretul fidel al adevăratei sale stări, așa cum a înfățișat-o profetul Natan, l-a făcut pe David să-și cunoască propriile sale păcate și l-a ajutat să se depărteze de ele. El a acceptat în mod smerit sfatul și s-a umilit înaintea lui Dumnezeu. ‘Legea Domnului’, exclamă el, ‘este desăvârșită și înviorează sufletul’.” [Testimonies for the Church 4:14, 15 (1876)]. 5M 683.1

“Dacă ați fi scutiți de pedeapsa de care sunt toți părtași, atunci n-ați fi ... fii.” Domnul nostru a spus: “Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te”. “Pentru prezent, nici o pedeapsă nu pare să fie primită cu bucurie, ci cu întristare; cu toate acestea, după aceea se văd roadele aducătoare de pace ale neprihănirii, pentru aceia care le exercită.” Deși disciplinarea este amară, ea a fost lăsată de un Tată blând și iubitor, “ca să putem fi părtași de sfințenia Lui”. 5M 683.2