Mărturii pentru comunitate, vol. 5

82/125

Instituțiile noastre din Battle Creek

Relele apărute din concentrarea atâtor responsabilități în Battle Creek n-au fost puține. Primejdiile sunt multe pentru că cei neconsacrați nu fac decât să aștepte până ce o schimbare a împrejurărilor îi va încuraja să-și pună toată influența lor de partea răului. Dacă toți cei care au legătură cu instituțiile noastre ar fi fost devotați și spirituali, sprijinindu-se mai mult pe Dumnezeu decât pe ei înșiși, ar fi fost o mai mare prosperitate decât am văzut până acum. Dar în timp ce există o astfel de lipsă categorică de încredere umilă și o lipsă totală de dependență de Dumnezeu, nu putem fi siguri de nimic. Astăzi avem mare nevoie de bărbați botezați cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu — bărbați care umblă cu Dumnezeu așa cum a făcut Enoh. Noi nu dorim oameni care să fie atât de înguști în gândire, încât să circumscrie lucrarea, în loc să o lărgească, sau care urmăresc motoul: “Religia este religie; afacerile sunt afaceri”. Avem nevoie de vizionari, care pot să se implice în situații și probleme și care pot să raționeze de la cauză la efect. 5M 555.1