Mărturii pentru comunitate, vol. 5

Criticarea pastorilor

O greșeală generează altă greșeală. Frații noștri trebuie să învețe să se miște în mod inteligent, și nu din impuls. Sentimentul nu trebuie să fie un criteriu. O neglijare a datoriei, îngăduința unei simpatii necuvenite vor fi urmate de o neglijare a considerației ce în mod cuvenit trebuie să se dea acelora care lucrează pentru a zidi, a întări cauza lui Dumnezeu. Isus spunea: “Eu am venit în Numele Tatălui Meu, și nu Mă primiți; dacă va veni un altul, în numele lui însuși, pe acela îl veți primi”. 5M 298.1

Mulți nu privesc predicarea ca fiind mijlocul stabilit de Dumnezeu pentru instruirea poporului Său și de aceea ea trebuie să aibă totdeauna o înaltă considerație. Ei nu simt că predica este Cuvântul Domnului ce li se adresează și nu-L apreciază după valoarea adevărurilor rostite; ci îl judecă așa ca și când ar fi vorbirea unui avocat la bară — după iscusința argumentației prezentate și după puterea și frumusețea limbajului. Pastorul nu este infailibil, dar Dumnezeu l-a onorat, făcându-l mesagerul Său. Dacă îl ascultați ca și când n-ar fi chemat și însărcinat de sus, atunci nu veți respecta cuvintele lui și nici nu le veți primi ca fiind solia lui Dumnezeu. Sufletele voastre nu se vor hrăni atunci cu mana cerului; se vor ridica îndoieli cu privire la unele lucruri care nu plac inimii firești și veți judeca predica așa cum judecați unele remarci ale unui lector sau vorbitor politic. De îndată ce întâlnirea s-a terminat, sunteți pregătiți cu unele observații sau remarci sarcastice, arătând astfel că solia, oricât de adevărată și necesară ar fi ea, nu v-a fost de folos. N-ați mâncat-o; v-ați format obiceiul să criticați și să găsiți greșeli și astfel strângeți și alegeți și poate că respingeți chiar lucrurile de care aveți nevoie cel mai mult. 5M 298.2

Se manifestă foarte puțin respect pentru lucrurile sfinte atât în Conferința Columbia de Sud, cât și în Conferința Pacificului de Nord. Instrumentele lui Dumnezeu întărite prin binecuvântare sunt aproape cu totul pierdute din vedere. Dumnezeu n-a instituit o nouă metodă de a ajunge la fiii oamenilor. Dacă ei se rup de instrumentele numite de Dumnezeu să le mustre păcatele, să le corecteze greșelile și să le arate calea datoriei, atunci nu mai există nici o cale prin care cerul să comunice cu ei. Sunt lăsați în întuneric, prinși în cursă și luați de vrăjmaș. 5M 298.3

Slujitorului lui Dumnezeu i se poruncește: “Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirea lui, casei lui Iacov păcatele ei”. 5M 299.1

Domnul spune despre acești oameni: “În toate zilele Mă întreabă și vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea”. Aici este un popor care se înșeală singur, care are o neprihănire a lui și este mulțumit de el; slujitorului lui Dumnezeu i se poruncește să strige tare și să le arate nelegiuirea lor. În toate veacurile, această lucrare a fost făcută pentru poporul lui Dumnezeu și este necesară acum mai mult decât oricând. 5M 299.2

Cuvântul Domnului a venit la Ilie; el n-a căutat să fie solul lui Dumnezeu, dar Cuvântul a venit la el. Dumnezeu are totdeauna oameni cărora le încredințează solia Sa. Duhul Său le mișcă inimile și îi constrânge să vorbească. Stimulați printr-un zel sfânt și motivați puternic de un impuls divin, ei pășesc să-și aducă la îndeplinire datoria fără să calculeze la rece consecințele faptului că spun poporului cuvintele primite de la Domnul. Dar slujitorul lui Dumnezeu este, nu peste mult timp, conștient de faptul că a riscat ceva. El personal și mesajul său au devenit subiecte de critică. Felul său de a fi, viața sa, avutul său, toate sunt cercetate și comentate. Solia sa este disecată și respinsă în cel mai îngust și nesfințit spirit pe care oamenii, în judecata lor limitată, îl consideră potrivit. Și-a făcut oare solia aceea lucrarea pe care Dumnezeu a dorit să o facă? Nu; în mod vădit, a dat greș pentru că inimile ascultătorilor erau nesfințite. 5M 299.3

Dacă fața slujitorului lui Dumnezeu nu este ca de cremene, dacă el nu are o credință și un curaj de neînfrânt, dacă inima lui nu este întărită printr-o continuă comuniune cu Dumnezeu, va începe să-și modeleze mărturia în așa fel, încât să placă urechilor și inimilor nesfințite ale acelora cărora se adresează. În strădania de a evita să mai fie criticat, el se desparte de Dumnezeu și pierde astfel sentimentul favorii divine și mărturia lui devine blândă și lipsită de viață. El află astfel că, în ceea ce-l privește, curajul și credința au dispărut și lucrarea lui este fără putere. Lumea este plină de măgulitori și ipocriți care au cedat în fața dorinței de a plăcea; dar cei credincioși, care nu caută interesul lor, ci iubesc pe frații lor prea mult ca să sufere păcatul în viața lor, sunt într-adevăr puțini. 5M 299.4

Este scopul hotărât al lui Satana acela de a tăia orice comuniune dintre Dumnezeu și poporul Său, pentru ca el să-și poată folosi cursele lui înșelătoare, fără să-i avertizeze nimeni de primejdie. Dacă îi poate face pe oameni să nu aibă încredere în sol sau să nu alăture nici o sfințenie soliei, el știe atunci că ei nu se vor simți obligați să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu adresat lor. Și când lumina este dată la o parte ca fiind întuneric, Satana are atunci lucrurile așa cum dorește el. 5M 300.1

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos; cu El nu te poți juca. Lui, care a făcut toate lucrurile după sfatul propriei Sale voințe, I-a plăcut să-i așeze pe oameni în diferite împrejurări, să așeze asupra lor îndatoriri și obligații adecvate timpului și condițiilor în care trăiesc. Dacă vor aprecia lumina ce le-a fost dată, atunci capacitățile lor vor fi foarte mult dezvoltate și înnobilate și o mai largă înțelegere a adevărului va fi deschisă înaintea lor. Taina lucrurilor veșnice și în mod deosebit harul minunat al lui Dumnezeu, manifestat în planul de mântuire, vor fi desfășurate minții lor, pentru că lucrurile spirituale sunt înțelese în mod spiritual. 5M 300.2

Nu trebuie să uităm niciodată că Domnul Hristos ne învață prin slujitorii Săi. Poate exista convertire și fără mijlocirea unei predici. În situația în care persoanele sunt în așa fel așezate, încât sunt lipsite de orice mijloc al harului, atunci Duhul lui Dumnezeu lucrează asupra lor și-i convinge de adevăr prin studierea Cuvântului; dar mijlocul folosit de Dumnezeu pentru salvarea sufletelor este prin “nebunia propovăduirii crucii”. Deși sunt oameni și se confruntă cu slăbiciunile neamului omenesc, sunt totuși solii lui Dumnezeu; și scumpul nostru Mântuitor este întristat când se realizează atât de puțin prin lucrarea lor. Fiecare slujitor al lui Dumnezeu care merge în marele câmp al secerișului ar trebui să-și onoreze slujba. Ar trebui nu numai să caute să-i aducă pe oameni la cunoașterea adevărului, ci ar trebui să lucreze așa cum a lucrat Pavel. “Sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om cu toată înțelepciunea”, pentru ca “să înfățișăm pe orice om, desăvârșit în Hristos”. 5M 300.3

Omul trebuie să fie privit și onorat numai ca ambasador al lui Dumnezeu. A aduce laude omului este un lucru neplăcut lui Dumnezeu. Solia pe care el o aduce trebuie să fie supusă probei Sfintelor Scripturi. “La lege și la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta”. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu trebuie judecat după un standard omenesc. Se va vedea că cei a căror minte este modelată după cele pământești, cei care au o experiență creștină limitată și nu cunosc decât foarte puțin din lucrurile lui Dumnezeu sunt cei care au cel mai puțin respect pentru slujitorii lui Dumnezeu și pentru solia pe care El le poruncește să o transmită. Aceștia ascultă o vorbire cercetătoare de inimi și merg apoi la casele lor, pregătiți să o judece, și impresia vorbirii dispare imediat din mintea lor, ca roua dimineții înaintea soarelui. Dacă predica are un caracter emoțional, ea va afecta sentimentele, dar nu inima și conștiința. O astfel de predică nu va aduce un bine durabil, ci adesea ea câștigă inimile oamenilor, face apel la simpatia lor pentru omul de care le place. Ei uită că Dumnezeu a zis: “Nu vă încredeți dar în om, în ale cărui nări nu este decât suflare”. 5M 301.1

Isus așteaptă cu o dorință aprinsă să prezinte înaintea poporului Său slava ce va însoți a doua Sa venire și să-i conducă mai departe la contemplarea frumuseții binecuvântării. Sunt lucruri minunate care să fie descoperite. O viață lungă de rugăciune și studiere va lăsa încă foarte multe lucruri neexplorate și neexplicate. Dar ceea ce nu știm cum va fi descoperit atunci. Lucrarea de instruire ce a început aici va fi continuată în toată veșnicia. Mielul, în timp ce conduce pe cei mântuiți la Izvorul apei vieții, va împărtăși cunoștințe bogate și profunde. El va face cunoscut taine ale lucrării providenței lui Dumnezeu care n-au fost niciodată înțelese mai înainte. 5M 301.2

Noi nu-L vom găsi niciodată pe Dumnezeu prin cercetare. El nu prezintă planurile Sale înaintea unei minți curioase și iscoditoare. Nu trebuie să încercăm să ridicăm cu o mână îndrăzneață cortina înapoia căreia El și-a acoperit maiestatea. Apostolul exclamă: “Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui, și cât de neînțelese sunt căile Lui!” Este o dovadă a milei Sale faptul că puterea Sa este ascunsă privirii noastre, că El este învăluit în nori teribili de taine și întuneric; căci a ridica cortina ce ascunde prezența divină înseamnă moarte. Nici o minte muritoare nu poate pătrunde taina în care Cel Atotputernic locuiește și lucrează. Noi nu putem înțelege mai mult din relația Lui cu noi și motivele ce-L determină la aceasta decât consideră El că este necesar să descopere. El orânduiește totul în neprihănire și noi nu trebuie să fim nemulțumiți și neîncrezători, ci să ne plecăm într-o supunere plină de respect. El ne va descoperi din planurile Sale atât cât va fi spre binele nostru să cunoaștem; și dincolo de aceasta, trebuie să ne încredem în mâna cea atotputernică, în inima plină de iubire. 5M 301.3