Educaţie

8/64

Școlile profeților

“Ei au stat la picioarele Tale, au primit cuvintele Tale.”

Ori de câte ori a fost aplicat în Israel planul de educație al lui Dumnezeu, rezultatele au dat mărturie despre Autorul acestuia. Dar în foarte multe familii, pregătirea hotărâtă de Cer și caracterele dezvoltate în felul acesta erau tot atât de rare. Planul lui Dumnezeu era dus la îndeplinire numai parțial și în mod imperfect. Din necredință și nesocotire a îndrumărilor date de Domnul, israeliții au adus în mijlocul lor ispite cărora numai câțiva aveau putere să li se opună. La instalarea lor în Canaan, “ei n-au nimicit popoarele pe care le poruncise Domnul să le nimicească. Ci s-au amestecat cu neamurile și au învățat faptele lor, au slujit idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei”. Inima lor nu era corectă față de Dumnezeu “și nu erau credincioși legământului Său. Totuși, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea și nu nimicește; Își oprește de multe ori mânia și nu dă drumul întregii Lui urgii. El și-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece și nu se mai întoarce”. Psalmii 106, 34-36; 78, 37-39. Tații și mamele din Israel au devenit indiferenți la obligațiile lor față de Dumnezeu, indiferenți la obligațiile față de copiii lor. Prin necredincioșia în cămin și influențele idolatre din afară, mulți tineri evrei au primit o educație mult diferită de ceea ce plănuise Dumnezeu pentru ei. Ei au deprins căile păgânilor. Ed 45.1

Pentru a ieși în întâmpinarea acestui rău care creștea întruna, Dumnezeu a dispus de alți agenți, ca un ajutor pentru părinți în lucrarea de educare. Încă din cele mai vechi timpuri, profeții fuseseră recunoscuți ca învățători aleși de providența divină. În sensul cel mai înalt, profetul era o persoană care vorbea prin inspirație directă, transmițând poporului soliile pe care le primise de la Dumnezeu. Dar acest nume a fost dat și acelora care, deși nu erau inspirați în mod direct, erau chemați providențial să învețe poporul despre lucrările și căile lui Dumnezeu. Pentru pregătirea unei asemenea categorii de învățători, Samuel, îndrumat de Dumnezeu, a întemeiat școlile profeților. Ed 46.1

Intenția era ca aceste școli să slujească drept stăvilar împotriva stricăciunii larg răspândite, să ajute la bunăstarea mentală și spirituală a tinerilor și să sporească prosperitatea națiunii, dându-i bărbați calificați să acționeze în temere de Dumnezeu, ca lideri și consilieri. În acest scop, Samuel a strâns zeci de tineri evlavioși, inteligenți și studioși. Aceștia au fost numiți fiii profeților. Studiind Cuvântul și lucrările lui Dumnezeu, puterea Sa dătătoare de viață le înviora energia minții și sufletului și studenții primeau înțelepciune de sus. Instructorii erau nu numai buni cunoscători ai adevărului divin, dar se bucuraseră ei înșiși de comuniune cu Dumnezeu și primiseră darul deosebit al Duhului Său. Se bucurau de respectul și de încrederea poporului, atât pentru învățătură, cât și pentru evlavie. În zilele lui Samuel, existau două astfel de școli, una la Rama, căminul profetului, și cealaltă la Chiriat Seir. Mai târziu, au fost întemeiate și altele. Ed 46.2

Elevii acestor școli se întrețineau singuri prin muncă proprie, lucrând pământul sau practicând vreun meșteșug oarecare. În Israel, acest lucru nu era considerat ciudat sau degradant; într-adevăr, era privit ca păcat faptul de a-ți lăsa copiii să crească în neștiință, fără a face o muncă utilă. Fiecare tânăr, fie că părinții lui erau bogați sau săraci, era învățat o meserie. Chiar dacă urma să fie educat pentru slujire sfântă, o cunoaștere a vieții practice era privită ca esențială pentru țelul de a fi de cel mai mare folos. De asemenea, mulți învățători se întrețineau prestând muncă fizică. Ed 47.1

Atât în școală, cât și în familie, o mare parte a învățăturii era transmisă pe cale orală; tinerii învățau, de asemenea, să citească scrierile iudaice, iar sulurile de pergament ale Vechiului Testament erau deschise pentru studiul lor. Subiectele de căpetenie pentru studiu în aceste școli erau Legea lui Dumnezeu, cu instrucțiunile date lui Moise, istoria sacră, muzica sacră și poezia. În rapoartele istoriei sfinte erau descoperite urmele pașilor lui Iehova. Marile adevăruri reprezentate de tipurile din serviciul de la Sanctuar erau scoase în evidență și credința prindea strâns obiectul central al întregului sistem — Mielul lui Dumnezeu, care urma să ridice păcatul lumii. Era nutrit un spirit de evlavie. Nu numai că studenții erau învățați despre datoria de a se ruga, dar erau învățați și cum să se roage, cum să se apropie de Creatorul lor, cum să-și exercite credința în El și cum să înțeleagă și să respecte învățăturile Duhului Său. Intelectul sfințit scotea din vistieria lui Dumnezeu lucruri vechi și lucruri noi, iar Duhul lui Dumnezeu Se manifesta în profeție și cântare sfântă. Ed 47.2

Aceste școli s-au dovedit a fi unul din mijloacele cele mai eficiente pentru sprijinirea neprihănirii “care înalță pe un popor.” Proverbe 14, 34. Și nu mică a fost măsura în care au ajutat ei la punerea temeliei acelei minunate prosperități care a făcut ca domniile lui David și Solomon să fie cu totul deosebite. Ed 47.3

Principiile care se învățau în școlile profeților erau aceleași care au modelat caracterul lui David și au dat formă vieții lui. Cuvântul lui Dumnezeu era învățătorul lui. “Prin poruncile Tale”, spunea el, “mă fac mai priceput”. “Îmi plec inima să împlinesc orânduirile Tale.” Psalmii 119, 104-112. Acesta a fost motivul care L-a făcut pe Dumnezeu să spună despre David, când, în tinerețea acestuia, l-a chemat la tron, că este “om după inima Mea”. Faptele Apostolilor 13, 22. Ed 48.1

Și în viața timpurie a lui Solomon se văd rezultatele metodei divine de educație. În tinerețea lui, Solomon și-a însușit alegerea pe care o făcuse și David. Mai presus de orice bun pământesc, el a cerut de la Dumnezeu o inimă înțeleaptă și pricepută. Iar Domnul i-a dat nu numai ceea ce a căutat acesta, dar și ceea ce nu căuta — și bogăție, și cinste. De puterea priceperii sale, aria cunoașterii lui, slava domniei sale, se minuna întreaga lume. Ed 48.2

În timpul domniilor lui David și Solomon, Israel a atins punctul maxim al măreției sale. Făgăduința dată lui Avraam, și repetată prin Moise, a fost împlinită: “Căci dacă veți păzi toate aceste porunci pe care vi le dau și dacă le veți împlini, dacă veți iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, veți umbla în toate căile Lui și vă veți alipi de El, Domnul va izgoni dinaintea voastră pe toate aceste neamuri și vă veți face stăpâni pe toate aceste neamuri care sunt mai mari și mai puternice decât voi. Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru va fi al vostru; hotarul vostru se va întinde din pustie până la Liban și de la râul Eufrat până la marea de la apus. Nimeni nu va putea să stea împotriva voastră.” Deuteronom 11, 22-25. Ed 48.3

Pericolul era ascuns în mijlocul prosperității. Păcatul făcut de David în anii săi de pe urmă — chiar dacă acesta s-a pocăit și a fost pedepsit greu pentru el — a făcut ca poporul să capete îndrăzneală în călcarea poruncilor lui Dumnezeu. Și viața lui Solomon, după zorii unei mari promisiuni, a fost întunecată de apostazie. Dorința după putere politică și înălțare de sine a dus la alianțe cu națiunile păgâne. Argintul Tarsisului și aurul din Ofir au fost dobândite prin jertfirea integrității morale, prin trădarea adevărurilor sacre. Însoțirea cu cei idolatri, căsătoria cu soții păgâne i-au stricat credința. Barierele pe care le ridicase Dumnezeu pentru siguranța poporului Său au fost astfel culcate la pământ, iar Solomon s-a dedat închinării la dumnezei falși. În vârful Muntelui Măslinilor, față în față cu Templul lui Iehova, au fost ridicate chipuri gigantice și altare pentru slujirea zeităților păgâne. Când a renunțat la loialitatea față de Dumnezeu, Solomon a pierdut controlul asupra propriei persoane. Percepția sa delicată a fost tocită. Spiritul conștiincios, plin de considerație de la începutul domniei sale se schimbase. Mândria, ambiția, risipa și îngăduința de sine au avut ca roade cruzimea și impunerea arbitrară. El, care fusese un cârmuitor drept, plin de compasiune și cu frică de Dumnezeu, a devenit tiranic, opresiv. El, care la consacrarea Templului se rugase pentru poporul său ca inimile lor să fie oferite fără rezervă Domnului, a devenit corupătorul lor. Solomon s-a dezonorat, a dezonorat Israelul și L-a dezonorat pe Dumnezeu. Ed 48.4

Națiunea, a cărei mândrie fusese el însuși, l-a urmat. Deși ulterior s-a pocăit, pocăința sa nu a făcut ca roadele răului pe care-l sădise să nu dea în pârg. Disciplina și educația pe care o hotărâse Dumnezeu pentru Israel ar fi făcut ca ei să fie diferiți de oamenii celorlalte națiuni în toate aspectele viețuirii lor. Această deosebire, care ar fi trebuit să fie privită ca un privilegiu și o binecuvântare deosebită, le era nesuferită. Ei au căutat să schimbe simplitatea și stăpânirea de sine, esențiale pentru dezvoltarea cea mai înaltă, cu pompa și cedarea în fața plăcerilor, specifice popoarelor păgâne. Ambiția lor era “să fim și noi ca toate neamurile”. (1 Samuel 8, 20.) Planul lui Dumnezeu legat de educație a fost lăsat deoparte, iar autoritatea Sa refuzată. Ed 49.1

În urma respingerii căilor lui Dumnezeu în favoarea căilor oamenilor, a început căderea Israelului. Și a continuat în acest fel până când poporul evreu a ajuns pradă chiar națiunilor ale căror practici aleseseră să le urmeze. Ed 50.1

Ca națiune, copiii lui Israel nu au reușit să primească binecuvântările pe care Dumnezeu dorea să li le dea. Ei nu au apreciat scopul urmărit de Domnul și nu au cooperat pentru a-l împlini. Însă cu toate că indivizi și popoare se pot despărți în acest fel de El, scopul Său pentru cei care au încredere în El rămâne neschimbat. “Tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci.” Eclesiastul 3, 14. Ed 50.2

În vreme ce există grade diferite de dezvoltare și manifestări diverse ale puterii Sale pentru satisfacerea nevoilor oamenilor din veacuri diferite, lucrarea lui Dumnezeu este aceeași în orice timp. Învățătorul este același. Caracterul și planul lui Dumnezeu sunt la fel. În El “nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”. Iacov 1, 17. Ed 50.3

Experiențele lui Israel au fost înregistrate pentru învățătura noastră. “Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.” 1 Corinteni 10, 11. În ceea ce ne privește — după cum au stat lucrurile și cu Israelul din vechime — succesul în educație depinde de credincioșia cu care împlinim planul Creatorului. Acceptarea principiilor Cuvântului lui Dumnezeu ne va aduce binecuvântări tot atât de mari precum ar fi adus poporului evreu. Ed 50.4