Adevărul despre îngeri
Ani tăcuți
Încă de la anii cei mai fragezi, El [Hristos] a trăit o viață de trudă. Cea mai mare parte a anilor de început ai vieții Sale, Isus i-a petrecut făcând lucrul Său cu răbdare în atelierul de tâmplărie din Nazaret. Îmbrăcat ca un muncitor obișnuit, Domnul vieții a străbătut străzile orășelului în care locuia, ducându-se și întorcându-se de la lucrul Său umil; îngeri slujitori Îl însoțeau când mergea alături de țărani și muncitori, fără să fie recunoscut de nimeni sau onorat. — The Review and Herald, 3 octombrie, 1912.
AÎ 166.2
În copilărie și tinerețe, El [Hristos] a avut un caracter desăvârșit, ceea ce i-a marcat viața de după aceea. El creștea în înțelepciune și cunoștință. Când privea aducerea jertfelor, Duhul Sfânt Îl învăța că viața Sa urma să fie jertfită pentru viața lumii. El a crescut ca o plantă firavă, nu în orașul mare și gălăgios, care era plin de confuzie și conflicte, ci pe văile retrase dintre dealuri. El a fost păzit încă de la cei mai fragezi ani de îngerii cerești și cu toate acestea viața Sa a fost o luptă necontenită împotriva puterilor întunericului. Agenții satanici se uneau cu instrumentele omenești pentru a face ca viața Sa să fie o viață de ispită și încercare. Prin agenți supranaturali, cuvintele Sale, care erau viață și mântuire pentru toți cei care le primeau și le puneau în practică, erau pervertite și interpretate greșit. — The Signs of the Times, 6 august, 1896.
AÎ 166.3
Isus a făcut ca umilele cărări ale vieții omenești să fie sfințite prin exemplul Său. Timp de treizeci de ani, el a fost un locuitor al Nazaretului. Viața Lui a fost o viață de hărnicie și stăruință. El, Maiestatea cerului, mergea pe străzi, îmbrăcat în veșmântul simplu al unui muncitor obișnuit. El trudea urcând și coborând stâncile abrupte, ducându-se și întorcându-se de la munca Lui. Îngerii nu au fost trimiși ca să-L poarte pe aripile lor în urcușurile obositoare sau să-I dea puterea lor pentru a-și îndeplini sarcina umilă. Totuși, atunci când lucra pentru a contribui la susținerea familiei prin truda Lui zilnică, El avea aceeași putere ca atunci când a făcut minunea de a hrăni cele cinci mii de suflete flămânde pe țărmul Galileii. — The Health Reformer, 1 octombrie, 1876.
AÎ 167.1
2025
AÎ
Adevărul despre îngeri
[{"para_id":"2025.2","title":"Cuv\u00e2nt c\u0103tre cititor","mp3":"\/mp3\/2025\/0002_rum_f_cuvant_catre_cititor_2025_4.mp3#duration=240&size=1943630"},{"para_id":"2025.19","title":"Capitolul 1 \u2014 \u00cengerii \u0219i tu \u2014 Scurt\u0103 privire general\u0103","mp3":"\/mp3\/2025\/0005_rum_f_capitolul_1_ingerii_si_tu_scurta_privire_generala_2025_19.mp3#duration=567&size=4557713"},{"para_id":"2025.44","title":"Capitolul 2 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor ast\u0103zi","mp3":"\/mp3\/2025\/0010_rum_f_capitolul_2_lucrarea_ingerilor_astazi_2025_44.mp3#duration=1013&size=8133217"},{"para_id":"2025.90","title":"Capitolul 3 \u2014 \u00cengerii \u00een ceruri \u00eenainte de r\u0103zvr\u0103tire","mp3":"\/mp3\/2025\/0017_rum_f_capitolul_3_ingerii_in_ceruri_inainte_de_razvratire_2025_90.mp3#duration=692&size=5557990"},{"para_id":"2025.139","title":"Capitolul 4 \u2014 Originea r\u0103ului","mp3":"\/mp3\/2025\/0024_rum_f_capitolul_4_originea_raului_2025_139.mp3#duration=1646&size=13198403"},{"para_id":"2025.221","title":"Capitolul 5 \u2014 Alungarea \u00eengerilor r\u0103zvr\u0103ti\u021bi \u0219i c\u0103derea lui Adam \u0219i a Evei","mp3":"\/mp3\/2025\/0034_rum_f_capitolul_5_alungarea_ingerilor_razvratiti_si_caderea_lui_adam_si_a_evei_2025_221.mp3#duration=1836&size=14714691"},{"para_id":"2025.333","title":"Capitolul 6 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor \u00eenainte \u0219i dup\u0103 potopul lui Noe","mp3":"\/mp3\/2025\/0044_rum_f_capitolul_6_lucrarea_ingerilor_inainte_si_dupa_potopul_lui_noe_2025_333.mp3#duration=1160&size=9303804"},{"para_id":"2025.389","title":"Capitolul 7 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor \u00een perioada patriarhal\u0103","mp3":"\/mp3\/2025\/0053_rum_f_capitolul_7_lucrarea_ingerilor_in_perioada_patriarhala_2025_389.mp3#duration=1668&size=13372882"},{"para_id":"2025.472","title":"Capitolul 8 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor \u00een timpul exodului","mp3":"\/mp3\/2025\/0060_rum_f_capitolul_8_lucrarea_ingerilor_in_timpul_exodului_2025_472.mp3#duration=1010&size=8106466"},{"para_id":"2025.522","title":"Capitolul 9 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la Sinai p\u00e2n\u0103 la luarea Ierihonului","mp3":"\/mp3\/2025\/0065_rum_f_capitolul_9_lucrarea_ingerilor_de_la_sinai_pana_la_luarea_ierihonului_2025_522.mp3#duration=1421&size=11391856"},{"para_id":"2025.606","title":"Capitolul 10 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la judec\u0103tori p\u00e2n\u0103 la primii \u00eemp\u0103ra\u021bi","mp3":"\/mp3\/2025\/0073_rum_f_capitolul_10_lucrarea_ingerilor_de_la_judecatori_pana_la_primii_imparati_2025_606.mp3#duration=1366&size=10953178"},{"para_id":"2025.687","title":"Capitolul 11 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la David p\u00e2n\u0103 la captivitatea babilonian\u0103","mp3":"\/mp3\/2025\/0082_rum_f_capitolul_11_lucrarea_ingerilor_de_la_david_pana_la_captivitatea_babiloniana_2025_687.mp3#duration=1269&size=10176035"},{"para_id":"2025.753","title":"Capitolul 12 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la captivitate p\u00e2n\u0103 la Ioan Botez\u0103torul","mp3":"\/mp3\/2025\/0089_rum_f_capitolul_12_lucrarea_ingerilor_de_la_captivitate_pana_la_ioan_botezatorul_2025_753.mp3#duration=1542&size=12364029"},{"para_id":"2025.840","title":"Capitolul 13 \u2014 \u00centruparea \u0219i primii ani ai vie\u021bii lui Hristos","mp3":"\/mp3\/2025\/0104_rum_f_capitolul_13_intruparea_si_primii_ani_ai_vietii_lui_hristos_2025_840.mp3#duration=1405&size=11268690"},{"para_id":"2025.910","title":"Capitolul 14 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor la botezul lui Isus \u0219i \u00een pustie","mp3":"\/mp3\/2025\/0113_rum_f_capitolul_14_lucrarea_ingerilor_la_botezul_lui_isus_si_in_pustie_2025_910.mp3#duration=1068&size=8567009"},{"para_id":"2025.977","title":"Capitolul 15 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor buni \u0219i a celor r\u0103i \u00een timpul lucr\u0103rii lui Hristos","mp3":"\/mp3\/2025\/0121_rum_f_capitolul_15_lucrarea_ingerilor_buni_si_a_celor_rai_in_timpul_lucrarii_lu_2025_977.mp3#duration=1222&size=9802400"},{"para_id":"2025.1047","title":"Capitolul 16 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la patimile lui Hristos p\u00e2n\u0103 la moartea sa","mp3":"\/mp3\/2025\/0132_rum_f_capitolul_16_lucrarea_ingerilor_de_la_patimile_lui_hristos_pana_la_moarte_2025_1047.mp3#duration=1565&size=12546021"},{"para_id":"2025.1134","title":"Capitolul 17 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la \u00eenvierea lui Hristos p\u00e2n\u0103 la \u00een\u0103l\u021barea sa","mp3":"\/mp3\/2025\/0138_rum_f_capitolul_17_lucrarea_ingerilor_de_la_invierea_lui_hristos_pana_l_2025_1134.mp3#duration=1699&size=13620693"},{"para_id":"2025.1233","title":"Capitolul 18 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la Rusalii p\u00e2n\u0103 \u00een zilele din urm\u0103","mp3":"\/mp3\/2025\/0146_rum_f_capitolul_18_lucrarea_ingerilor_de_la_rusalii_pana_in_zilele_din_urma_2025_1233.mp3#duration=2599&size=20825013"},{"para_id":"2025.1373","title":"Capitolul 19 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor \u00een experien\u021ba lui Ellen White","mp3":"\/mp3\/2025\/0165_rum_f_capitolul_19_lucrarea_ingerilor_in_experienta_lui_ellen_white_2025_1373.mp3#duration=1381&size=11077735"},{"para_id":"2025.1442","title":"Capitolul 20 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor \u00een criza final\u0103","mp3":"\/mp3\/2025\/0175_rum_f_capitolul_20_lucrarea_ingerilor_in_criza_finala_2025_1442.mp3#duration=2244&size=17983820"},{"para_id":"2025.1568","title":"Capitolul 21 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor \u00een ve\u0219nicia cea m\u0103rea\u021b\u0103","mp3":"\/mp3\/2025\/0189_rum_f_capitolul_21_lucrarea_ingerilor_in_vesnicia_cea_mareata_2025_1568.mp3#duration=1856&size=14873357"},{"para_id":"2025.1663","title":"Epilog","mp3":"\/mp3\/2025\/0196_rum_f_epilog_2025_1663.mp3#duration=372&size=3004054"}]