Adevărul despre îngeri
Moise în Madian
Dacă ochii lui [Moise] ar fi putut fi deschiși, el ar fi putut vedea solii lui Dumnezeu, îngerii cei curați și sfinți aplecându-se cu iubire asupra lui, revărsându-și lumina asupra lui. — The Signs of the Times, 19 februarie, 1880.
AÎ 90.1
În timp ce își vedea de lucrul lui, el [Moise] a văzut un tufiș, ramuri, frunze și trunchi, arzând cu totul, dar care nu se mistuia. El s-a apropiat mai mult, ca să vadă priveliștea aceea minunată, când o voce i s-a adresat din mijlocul rugului. Era glasul lui Dumnezeu. El fusese Acela care, ca înger al legământului, se descoperise părinților săi în vremurile trecute. Moise a început să tremure, fiind cuprins de spaimă când Domnul l-a strigat pe nume. Cu buzele tremurânde, el a răspuns: “Iată-mă”. El fusese avertizat să nu se adreseze Creatorului său într-un mod nepotrivit: “Scoate-ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt”. “Moise și-a ascuns fața; căci se temea să privească pe Dumnezeu”. — The Signs of the Times, 26 februarie, 1880.
AÎ 90.2
Împreună cu soția sa și cu copiii, Moise a plecat în călătorie [către Egipt].... Pe acest drum, pornind din Madian, Moise a primit o avertizare uimitoare și înfricoșătoare cu privire la voința Domnului. I s-a înfățișat un înger, într-un mod înspăimântător, ca și când avea de gând să-l nimicească pe dată. Nu i-a fost dată nici o explicație; însă Moise și-a adus aminte că a nesocotit una din cerințele lui Dumnezeu; cedând puterii de convingere a soției sale, el a neglijat să aducă la îndeplinire ritualul circumciziunii fiului său mai mic. El nu se conformase condiției în virtutea căreia copilul său putea beneficia de binecuvântările legământului lui Dumnezeu cu Israel.... Sefora, temându-se că soțul ei va fi ucis, a îndeplinit ea însăși acel ritual și îngerul l-a lăsat apoi pe Moise să-și continue călătoria. În misiunea lui înaintea lui Faraon, Moise avea să se afle într-o poziție ce implica un mare pericol; viața lui putea fi apărată numai prin protecția sfinților îngeri. Dacă ar fi neglijat datoriile care îi erau cunoscute, el nu avea să fie în siguranță; căci n-ar mai fi putut fi apărat de îngerii lui Dumnezeu. — Patriarchs and Prophets, 255, 256.
AÎ 90.3
Aaron, fiind înștiințat de îngeri, a plecat să-și întâmpine fratele, de care fusese despărțit atât de mult timp; s-au întâlnit în pustiu, lângă Horeb.... Împreună au călătorit spre Egipt; iar când au ajuns în ținutul Gosen, ei i-au adunat pe bătrânii lui Israel. — Patriarchs and Prophets, 257.
AÎ 91.1
2025
AÎ
Adevărul despre îngeri
[{"para_id":"2025.2","title":"Cuv\u00e2nt c\u0103tre cititor","mp3":"\/mp3\/2025\/0002_rum_f_cuvant_catre_cititor_2025_4.mp3#duration=240&size=1943630"},{"para_id":"2025.19","title":"Capitolul 1 \u2014 \u00cengerii \u0219i tu \u2014 Scurt\u0103 privire general\u0103","mp3":"\/mp3\/2025\/0005_rum_f_capitolul_1_ingerii_si_tu_scurta_privire_generala_2025_19.mp3#duration=567&size=4557713"},{"para_id":"2025.44","title":"Capitolul 2 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor ast\u0103zi","mp3":"\/mp3\/2025\/0010_rum_f_capitolul_2_lucrarea_ingerilor_astazi_2025_44.mp3#duration=1013&size=8133217"},{"para_id":"2025.90","title":"Capitolul 3 \u2014 \u00cengerii \u00een ceruri \u00eenainte de r\u0103zvr\u0103tire","mp3":"\/mp3\/2025\/0017_rum_f_capitolul_3_ingerii_in_ceruri_inainte_de_razvratire_2025_90.mp3#duration=692&size=5557990"},{"para_id":"2025.139","title":"Capitolul 4 \u2014 Originea r\u0103ului","mp3":"\/mp3\/2025\/0024_rum_f_capitolul_4_originea_raului_2025_139.mp3#duration=1646&size=13198403"},{"para_id":"2025.221","title":"Capitolul 5 \u2014 Alungarea \u00eengerilor r\u0103zvr\u0103ti\u021bi \u0219i c\u0103derea lui Adam \u0219i a Evei","mp3":"\/mp3\/2025\/0034_rum_f_capitolul_5_alungarea_ingerilor_razvratiti_si_caderea_lui_adam_si_a_evei_2025_221.mp3#duration=1836&size=14714691"},{"para_id":"2025.333","title":"Capitolul 6 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor \u00eenainte \u0219i dup\u0103 potopul lui Noe","mp3":"\/mp3\/2025\/0044_rum_f_capitolul_6_lucrarea_ingerilor_inainte_si_dupa_potopul_lui_noe_2025_333.mp3#duration=1160&size=9303804"},{"para_id":"2025.389","title":"Capitolul 7 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor \u00een perioada patriarhal\u0103","mp3":"\/mp3\/2025\/0053_rum_f_capitolul_7_lucrarea_ingerilor_in_perioada_patriarhala_2025_389.mp3#duration=1668&size=13372882"},{"para_id":"2025.472","title":"Capitolul 8 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor \u00een timpul exodului","mp3":"\/mp3\/2025\/0060_rum_f_capitolul_8_lucrarea_ingerilor_in_timpul_exodului_2025_472.mp3#duration=1010&size=8106466"},{"para_id":"2025.522","title":"Capitolul 9 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la Sinai p\u00e2n\u0103 la luarea Ierihonului","mp3":"\/mp3\/2025\/0065_rum_f_capitolul_9_lucrarea_ingerilor_de_la_sinai_pana_la_luarea_ierihonului_2025_522.mp3#duration=1421&size=11391856"},{"para_id":"2025.606","title":"Capitolul 10 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la judec\u0103tori p\u00e2n\u0103 la primii \u00eemp\u0103ra\u021bi","mp3":"\/mp3\/2025\/0073_rum_f_capitolul_10_lucrarea_ingerilor_de_la_judecatori_pana_la_primii_imparati_2025_606.mp3#duration=1366&size=10953178"},{"para_id":"2025.687","title":"Capitolul 11 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la David p\u00e2n\u0103 la captivitatea babilonian\u0103","mp3":"\/mp3\/2025\/0082_rum_f_capitolul_11_lucrarea_ingerilor_de_la_david_pana_la_captivitatea_babiloniana_2025_687.mp3#duration=1269&size=10176035"},{"para_id":"2025.753","title":"Capitolul 12 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la captivitate p\u00e2n\u0103 la Ioan Botez\u0103torul","mp3":"\/mp3\/2025\/0089_rum_f_capitolul_12_lucrarea_ingerilor_de_la_captivitate_pana_la_ioan_botezatorul_2025_753.mp3#duration=1542&size=12364029"},{"para_id":"2025.840","title":"Capitolul 13 \u2014 \u00centruparea \u0219i primii ani ai vie\u021bii lui Hristos","mp3":"\/mp3\/2025\/0104_rum_f_capitolul_13_intruparea_si_primii_ani_ai_vietii_lui_hristos_2025_840.mp3#duration=1405&size=11268690"},{"para_id":"2025.910","title":"Capitolul 14 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor la botezul lui Isus \u0219i \u00een pustie","mp3":"\/mp3\/2025\/0113_rum_f_capitolul_14_lucrarea_ingerilor_la_botezul_lui_isus_si_in_pustie_2025_910.mp3#duration=1068&size=8567009"},{"para_id":"2025.977","title":"Capitolul 15 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor buni \u0219i a celor r\u0103i \u00een timpul lucr\u0103rii lui Hristos","mp3":"\/mp3\/2025\/0121_rum_f_capitolul_15_lucrarea_ingerilor_buni_si_a_celor_rai_in_timpul_lucrarii_lu_2025_977.mp3#duration=1222&size=9802400"},{"para_id":"2025.1047","title":"Capitolul 16 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la patimile lui Hristos p\u00e2n\u0103 la moartea sa","mp3":"\/mp3\/2025\/0132_rum_f_capitolul_16_lucrarea_ingerilor_de_la_patimile_lui_hristos_pana_la_moarte_2025_1047.mp3#duration=1565&size=12546021"},{"para_id":"2025.1134","title":"Capitolul 17 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la \u00eenvierea lui Hristos p\u00e2n\u0103 la \u00een\u0103l\u021barea sa","mp3":"\/mp3\/2025\/0138_rum_f_capitolul_17_lucrarea_ingerilor_de_la_invierea_lui_hristos_pana_l_2025_1134.mp3#duration=1699&size=13620693"},{"para_id":"2025.1233","title":"Capitolul 18 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor de la Rusalii p\u00e2n\u0103 \u00een zilele din urm\u0103","mp3":"\/mp3\/2025\/0146_rum_f_capitolul_18_lucrarea_ingerilor_de_la_rusalii_pana_in_zilele_din_urma_2025_1233.mp3#duration=2599&size=20825013"},{"para_id":"2025.1373","title":"Capitolul 19 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor \u00een experien\u021ba lui Ellen White","mp3":"\/mp3\/2025\/0165_rum_f_capitolul_19_lucrarea_ingerilor_in_experienta_lui_ellen_white_2025_1373.mp3#duration=1381&size=11077735"},{"para_id":"2025.1442","title":"Capitolul 20 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor \u00een criza final\u0103","mp3":"\/mp3\/2025\/0175_rum_f_capitolul_20_lucrarea_ingerilor_in_criza_finala_2025_1442.mp3#duration=2244&size=17983820"},{"para_id":"2025.1568","title":"Capitolul 21 \u2014 Lucrarea \u00eengerilor \u00een ve\u0219nicia cea m\u0103rea\u021b\u0103","mp3":"\/mp3\/2025\/0189_rum_f_capitolul_21_lucrarea_ingerilor_in_vesnicia_cea_mareata_2025_1568.mp3#duration=1856&size=14873357"},{"para_id":"2025.1663","title":"Epilog","mp3":"\/mp3\/2025\/0196_rum_f_epilog_2025_1663.mp3#duration=372&size=3004054"}]