Faptele Apostolilor

Capitolul 23 — Berea și Atena

Capitol bazat pe textele din Faptele apostolilor 17, 11-34.

La Berea, Pavel a găsit iudei care erau doritori să cerceteze adevărurile pe care el le propovăduia. Raportul lui Luca spune despre ei: “Aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este așa. Mulți dintre ei și din femeile cu vază ale grecilor și mulți bărbați au crezut”. FA 231.1

Mintea celor din Berea nu era mărginită din cauza prejudecăților. Ei erau dispuși să cerceteze dacă învățăturile predicate lor de către apostoli erau adevărate. Ei au studiat Biblia nu din curiozitate, ci pentru a putea afla ce fusese scris cu privire la Mesia Cel făgăduit. Ei cercetau zilnic rapoartele inspirate și, în timp ce comparau Scriptură cu Scriptură, îngerii cerului erau lângă ei, luminându-le mintea și influențându-le inima. FA 231.2

Oriunde sunt vestite adevărurile Evangheliei, cei care din sinceritate doresc să facă ce este bine sunt conduși la o sârguincioasă cercetare a Scripturilor. Dacă în timpul evenimentelor finale ale istoriei acestui pământ cei cărora le sunt vestite adevărurile probatoare vor urma exemplul celor din Berea, cercetând zilnic Scripturile și comparând Cuvântul lui Dumnezeu cu soliile aduse lor, astăzi ar fi un număr mult mai mare de ascultători ai preceptelor Legii lui Dumnezeu, acolo unde, comparativ, acum nu sunt decât puțini. Dar, atunci când sunt prezentate adevărurile nepopulare ale Bibliei, mulți refuză să facă această cercetare. Deși sunt neînstare să răstoarne adevărurile lămurite ale Scripturii, totuși ei dau pe față cea mai mare repulsie, cea mai mare împotrivire atunci când este vorba să studieze dovezile prezentate. Chiar dacă aceste învățături sunt realmente adevărate, susțin unii, nu contează prea mult dacă ei primesc sau nu lumina cea nouă și aceștia se agață de basme plăcute, folosite de vrăjmaș pentru a le rătăci sufletele. În felul acesta, mințile lor sunt orbite de rătăcire și ajung să se despartă de cer. FA 232.1

Toți vor fi judecați potrivit luminii ce le-a fost dată. Domnul trimite pe slujitorii Săi cu o solie de mântuire și pe aceia care iau cunoștință de ea El îi va trage la răspundere pentru felul în care au tratat cuvintele servilor Săi. Cei care caută în sinceritate adevărul vor cerceta cu multă grijă, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, învățăturile prezentate lor. FA 232.2

Iudeii necredincioși din Tesalonic, plini de gelozie și ură față de apostoli și nemulțumiți numai cu aceea că îi izgoniseră din cetatea lor, i-au urmărit și la Berea și au stârnit împotriva lor furia clasei celei mai de jos. Temându-se ca să nu-i facă vreun rău lui Pavel, dacă ar rămâne acolo, frații l-au trimis la Atena, însoțit de câțiva dintre bereenii care primiseră de curând credința. FA 232.3

Prigoana urmărea astfel pe învățătorii adevărului din cetate în cetate. Vrăjmașii lui Hristos nu puteau împiedica înaintarea Evangheliei, dar ei au izbutit să facă lucrarea apostolilor deosebit de grea. Și totuși, cu toată împotrivirea și lupta, Pavel se avânta mereu înainte, hotărât să aducă la îndeplinire planul lui Dumnezeu, descoperit lui în viziune, la Ierusalim: “Te voi trimite departe la Neamuri”. (Faptele Apostolilor 22, 21.) FA 233.1

Plecarea în grabă a lui Pavel din Berea l-a lipsit de ocazia pe care el o aștepta, aceea de a-i vizita pe frații din Tesalonic. FA 233.2

Sosind la Atena, apostolii au trimis pe frații bereeni înapoi cu solia pentru Sila și Timotei, aceea ca să vină de îndată și să i se alăture. Timotei sosise în Berea mai înainte de plecarea lui Pavel și, împreună cu Sila, el a rămas pentru a duce mai departe lucrarea așa bine începută acolo, cum și pentru a învăța pe noii convertiți principiile credinței. FA 233.3

Cetatea Atena era metropola păgânismului. Aici, Pavel nu s-a întâlnit cu o populație neștiutoare și credulă, ca la Listra, ci cu niște oameni renumiți pentru inteligența și cultura lor. Pretutindeni, ochiul era izbit de statuile zeilor și ale eroilor istoriei și poeziei, zeificați de ei, în timp ce mărețele lucrări arhitectonice și picturile reprezentau gloria națională și adorarea de către popor a zeităților păgâne. Simțurile oamenilor erau încântate de frumusețea și splendoarea artei. La fiecare colț, sanctuare și temple nespus de costisitoare își ridicau formele lor masive. Victorii de arme și fapte ale oamenilor celebri erau comemorate prin sculpturi, sanctuare și plăci. Toate acestea făceau din Atena o vastă galerie de artă. FA 233.4

Pe când Pavel privea la frumusețea și măreția ce-l înconjura și vedea cetatea dedată cu totul idolatriei, spiritul său a fost întărâtat de gelozie pentru Dumnezeu, pe care el L-a văzut dezonorat în orice loc și inima i-a fost copleșită de milă față de oamenii din Atena, care, cu toată cultura lor intelectuală, erau necunoscători ai Dumnezeului Celui adevărat. FA 234.1

Apostolul nu a fost amăgit de ceea ce a văzut în acest centru al culturii. Natura sa spirituală era atât de obișnuită cu farmecul lucrurilor cerești, încât bucuria și strălucirea bogățiilor, care niciodată nu vor pieri, făceau fără valoare în ochii săi pompa și splendoarea de care era înconjurat. Când a văzut lucrurile cele mărețe din Atena, el și-a dat seama de puterea lor amăgitoare asupra iubitorilor de artă și știință, și mintea lui a fost profund impresionată de importanța lucrării ce-i stătea înainte. FA 234.2

În această mare cetate, unde nu se aducea închinare lui Dumnezeu, Pavel era apăsat de un simțământ de singurătate; și el tânjea după împreuna simțire și ajutorul conlucrătorilor săi. Cât privea prietenia omenească, el se simțea cu totul singur. În epistola sa către Tesaloniceni, el își exprimă simțămintele sale în cuvintele: “Lăsați singuri în Atena”. (1 Tesaloniceni 3, 1.) Piedici ce păreau cu neputință de trecut i se arătau înainte, părând a face aproape cu neputință încercarea să ajungă la inimile oamenilor. FA 234.3

În timp ce îi aștepta pe Sila și pe Timotei, Pavel nu a stat fără să facă nimic. “În sinagogă stătea de vorbă cu iudeii și cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piață stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea”. Însă lucrarea sa principală în Atena era aceea de a duce vestea mântuirii la aceia care aveau o înțelegere luminată cu privire la Dumnezeu și la planul Său față de lumea căzută. În curând, apostolul avea să întâmpine păgânismul în forma cea mai subtilă și atrăgătoare. FA 234.4

Nu după multă vreme, bărbații de seamă din Atena au aflat despre prezența în cetatea lor a unui învățător singuratic, care prezenta oamenilor învățături noi și neobișnuite. Unii dintre aceștia l-au căutat pe Pavel și au intrat în discuție cu el. În scurt timp, o mare mulțime de ascultători s-a strâns în jurul lor. Unii erau gata să își bată joc de apostol, ca unul care era sub nivelul lor atât din punct de vedere social, cât și intelectual, și aceștia vorbeau batjocoritor între ei: “Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alții, când l-au auzit că vestește pe Isus și învierea, ziceau: “Pare că vestește niște dumnezei străini”. FA 235.1

Printre cei care l-au înconjurat pe Pavel în piață erau “unii din filozofii epicurieni și stoici”; însă aceștia, cum și toți ceilalți care au venit în legătură cu el, au văzut curând că Pavel avea o bogăție de cunoștințe chiar mai mare decât a lor. Puterea lui intelectuală a impus respect învățaților; în timp ce argumentarea plină de căldură și logică, cum și puterea lui oratorică țineau încordată atenția tuturor celor care ascultau. Ascultătorii săi au recunoscut că el nu era un necunoscător, ci că era în stare să prezinte tuturor claselor argumente convingătoare în sprijinul învățăturii pe care o dădea. Astfel, apostolul a stat foarte curajos, întâmpinând pe potrivnicii săi pe propriul lor teren, înfruntând logica cu logică, filozofia cu filozofie și elocvența cu elocvență. FA 235.2

Potrivnicii săi păgâni i-au atras atenția asupra soartei lui Socrate, care, din pricină că a prezentat dumnezei străini, fusese osândit la moarte; și ei îl sfătuiau pe Pavel să nu-și primejduiască viața în felul acesta. Însă discursurile lui Pavel au cucerit atenția oamenilor și înțelepciunea sa simplă a câștigat respectul și admirația lor. El nu a fost adus la tăcere de știința și ironia filozofilor; și, văzând că el era hotărât să-și desfășoare misiunea sa în mijlocul lor și să le spună, cu orice preț, povestea lui, ei s-au hotărât să-l asculte în liniște. FA 236.1

Prin urmare, ei l-au condus la Areopag (pe muntele lui Marte). Acesta era unul din cele mai sacre locuri din toată Atena, iar amintirile și gândurile în legătură cu el erau astfel, încât să fie privit cu o venerație superstițioasă, care, în mințile unora, se schimba chiar în teamă. În locul acesta, problemele privitoare la religie erau deseori luate în atenție cu multă grijă de către oameni care lucrau ca judecători supremi în toate problemele morale și civile mai importante. FA 236.2

Aici, departe de zgomotul și îmbulzeala trecătorilor și de gălăgia discuțiilor obișnuite, apostolul putea fi auzit fără întrerupere. În jurul lui s-au adunat poeții, artiștii și filozofii, savanții și înțelepții Atenei, care i s-au adresat în felul acesta: “Putem să știm care este această învățătură nouă, pe care o vestești tu? Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz; am dori să știm ce înseamnă toate lucrurile acestea”. FA 236.3

În acel moment, de solemnă răspundere, apostolul era liniștit și stăpân pe sine. Inima lui era împovărată cu o solie importantă și cuvintele care au căzut de pe buzele sale i-au convins pe ascultătorii săi că nu era un palavragiu. “Bărbați Atenieni!” a spus el, “în toate privințele vă găsesc foarte religioși. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră și mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinați voi, am descoperit chiar și un altar, pe care este scris: ‘Unui Dumnezeu necunoscut!’ Ei bine, ceea ce voi cinstiți fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu”. Cu toată inteligența și cunoștința lor generală, ei nu cunoșteau nimic despre Dumnezeul care crease Universul. Însă erau unii dintre ei care doreau mai multă lumină. Ei căutau Nemărginitul. FA 237.1

Cu mâna întinsă spre templul ticsit de idoli, Pavel și-a revărsat povara sufletului său și a arătat înșelăciunea religiei atenienilor. Ascultătorii cei mai înțelepți dintre ei au fost înmărmuriți la auzul raționamentului său. El s-a dovedit un bun cunoscător al lucrărilor lor de artă, al literaturii, cum și al religiei lor. Îndreptându-le atenția spre statui și idoli, el a declarat că Dumnezeu nu poate fi asemenea formelor născocite de oameni. Aceste chipuri sculptate nu pot nici în cea mai slabă măsură să înfățișeze slava lui Iehova. El le-a reamintit că aceste chipuri nu au viață, ci se găsesc sub controlul puterii omenești, mișcându-se numai atunci când le mișcă mâini omenești; și, deci, cei care se închinau lor erau în toate privințele superiori față de idolii la care se închinau. FA 237.2

Pavel a îndreptat mintea idolatrilor lui ascultători dincolo de limitele religiei lor false, la o viziune adevărată a Dumnezeirii pe care ei o numiseră: “Dumnezeu necunoscut”. Ființa aceasta, despre care el le vorbea acum, era independentă de om, neavând nevoie ca mâinile omenești să mai adauge ceva la puterea și slava Sa. FA 237.3

Poporul era copleșit de admirație față de prezentarea plină de căldură și logică a lui Pavel cu privire la însușirile adevăratului Dumnezeu — la puterea Lui creatoare și la existența providenței Sale atotconducătoare. Cu o elocvență zeloasă și fierbinte, apostolul a declarat: “Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului, și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile”. Cerurile nu erau îndestulător de mari pentru a-L cuprinde pe Dumnezeu, cu atât mai puțin erau templele făcute de mâini omenești. FA 238.1

În acea epocă a castelor, când drepturile oamenilor erau deseori nebăgate în seamă, Pavel a reprezentat marele adevăr al frăției omenești, declarând că Dumnezeu “a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului”. Înaintea lui Dumnezeu, toți sunt egali; și fiecare ființă omenească este datoare Creatorului o supunere totală. Apoi, apostolul a arătat cum, prin toată purtarea lui Dumnezeu cu omul, planul Său plin de har și îndurare trece ca un fir de aur. El “le-a așezat anumite vremi și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi”. FA 238.2

Îndreptându-se către persoanele nobile și la vârsta bărbăției, care erau în jurul său, împrumutând cuvinte de la un poet de-al lor, el L-a prezentat pe Dumnezeu ca pe un Tată, ai cărui copii erau ei. “În El avem viața, mișcarea și ființa”, a spus el; “după cum au zis și unii din poeții voștri: ‘Suntem din neamul lui’” Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meșteșugirea și iscusința omului. FA 238.3

“Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”. În veacurile de întuneric dinaintea venirii lui Hristos, conducătorul divin trecuse ușor peste idolatria păgânilor; dar acum, prin Fiul Său, El trimisese oamenilor lumina adevărului; și El aștepta din partea tuturor pocăință spre mântuire, nu numai din partea celor săraci și umili, ci și din partea mândrilor filozofi și a prinților pământului. “Pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morți”. Când Pavel a amintit despre învierea Lui din morți, “unii își băteau joc, iar alții au zis: ‘Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată’”. FA 239.1

În felul acesta s-a terminat lucrarea apostolului la Atena, centrul păgân de cultură, căci atenienii, agățându-se stăruitor de idolatria lor, au întors spatele luminii adevăratei religii. Când un popor este pe deplin satisfăcut cu propriile lui realizări, puțin se mai poate nădăjdui de la el. Cu toate că se mândreau cu învățătura și noblețea lor de caracter, atenienii deveneau din ce în ce tot mai corupți și tot mai mulțumiți cu tainele de neînțeles ale idolatriei. FA 239.2

Printre aceia care au auzit cuvintele lui Pavel erau unii asupra minții cărora adevărurile prezentate au adus convingere; însă ei nu au fost dispuși să se umilească, să-L recunoască pe Dumnezeu și să primească planul mântuirii. Nici frumusețea vorbirii și nici tăria argumentelor nu-l pot converti pe păcătos. Numai puterea lui Dumnezeu poate aduce adevărul în inimă. La acela care întoarce continuu spatele acestei puteri, nu se poate ajunge. Grecii umblau după înțelepciune, iar solia crucii era pentru ei nebunie, din pricină că prețuiau propria lor înțelepciune mai presus decât înțelepciunea care vine de sus. FA 239.3

În faptul că ei se mândreau cu inteligența și înțelepciunea omenească poate fi găsit motivul pentru care solia Evangheliei a avut un succes așa de mic printre atenieni. Înțelepții lumii care vor veni la Hristos ca niște sărmani păcătoși pierduți vor ajunge înțelepți spre mântuire; însă aceia care vin ca niște personalități atotștiutoare, înălțând peste măsură înțelepciunea lor, nu vor izbuti să primească lumina și cunoștința pe care numai El o poate da. FA 240.1

În felul acesta a întâmpinat Pavel păgânismul din timpul său. Străduințele sale din Atena nu au fost cu totul în zadar. Dionisie, unul din cei mai cu vază cetățeni, cum și alții au primit solia Evangheliei și s-au unit întru totul cu credincioșii. FA 240.2

Inspirația ne-a dat această privire asupra vieții atenienilor care, cu toată știința, rafinamentul și arta lor, erau totuși prea afundați în viciu, ca să mai poată vedea cum Dumnezeu, prin servul Său, a mustrat idolatria și păcatele unor oameni mândri și mulțumiți de ei înșiși. Cuvintele apostolului și descrierea atitudinii lui, cum și a împrejurărilor în care s-a găsit, așa cum sunt amintite de pana inspirată, aveau să fie transmise tuturor generațiilor următoare, dând mărturie despre încrederea lui neclintită, curajul său în singurătate și împotrivire, cum și despre biruința dobândită de el pentru creștinism în chiar inima păgânismului. FA 240.3

Cuvintele lui Pavel cuprind o comoară de cunoștințe pentru biserică. El era într-o poziție din care putea foarte ușor să spună vreun lucru care să irite pe încrezuții săi ascultători și astfel să ajungă în situații dificile. Dacă vorbirea lui ar fi fost un atac direct împotriva zeităților lor și contra oamenilor cu vază din cetate, ar fi fost în primejdie de a se împărtăși de soarta lui Socrate. Dar, cu un tact izvorât din iubirea divină, cu multă băgare de seamă, el le-a îndepărtat mintea de la zeitățile lor păgâne, descoperindu-le pe adevăratul Dumnezeu, care le era necunoscut. FA 241.1

Astăzi, adevărurile Scripturii trebuie duse înaintea oamenilor mari ai lumii, pentru ca ei să poată să aleagă ascultarea de Legea lui Dumnezeu sau supunerea față de prințul răului. Dumnezeu le pune în față adevărul cel veșnic — adevăr care îi va face înțelepți spre mântuire, dar El nu-i silește să-l primească. Dacă ei Îi întorc spatele, El îi lasă în cele ale lor, spre a fi umpluți cu rodul propriilor lor fapte. FA 241.2

“Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: ‘Voi prăpădi înțelepciunea celor înțelepți și voi nimici priceperea celor pricepuți’”. “Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. Și Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt”. (1 Corinteni 1, 18.19.27.28.) Mulți dintre oamenii cei mai de seamă și oamenii de stat, bărbații cei mai cu vază din lume, vor respinge lumina, din pricină că lumea, prin înțelepciunea ei, nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu. Totuși, slujitorii lui Dumnezeu trebuie să folosească fiecare ocazie pentru a face cunoscut acestor oameni adevărul. Unii vor recunoaște neștiința lor în ce privește lucrurile lui Dumnezeu și-și vor lua locul ca umili ucenici la piciorul lui Isus, Maestrul-Învățător. FA 241.3

În orice strădanie de a atinge clasele cele mai înalte, lucrătorul pentru Dumnezeu are nevoie de o credință tare. Aparențele par să fie potrivnice, dar în ceasul cel mai întunecos vine lumină de sus. Puterea celor care iubesc și slujesc lui Dumnezeu va fi reînnoită zi de zi. Înțelepciunea Celui infinit este pusă în slujba lor, pentru ca, în împlinirea planurilor Sale, ei să nu rătăcească. Acești lucrători trebuie să țină cu tărie credința lor până la sfârșit, amintindu-și că lumina adevărului lui Dumnezeu trebuie să strălucească în mijlocul întunericului ce învăluie lumea noastră. Nu trebuie să existe nici descurajare în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu. Credința lucrătorului consacrat va birui orice cercare ce este adusă asupra lui. Dumnezeu este în stare și chiar dorește să reverse asupra servilor Săi toată puterea de care ei au nevoie, să le dea înțelepciunea necesară pentru diferitele lor nevoi. Ea va face mult mai mult decât să împlinească cele mai înalte așteptări ale acelora care își pun încrederea în El. FA 242.1