Mărturii despre Sabat

17/26

Capitolul 13 — Sabatul și conversațiile

(...) Dumnezeu ne cere să ne abținem de la munca fizică în Sabat, iar mintea să ne fie instruită să stăruie asupra subiectelor sacre. Porunca a patra este efectiv călcată prin discuții despre lucrurile lumești sau prin conversație ușoară și lipsită de importanță. A vorbi despre orice sau despre tot ce ne trece prin minte înseamnă a ne deda la flecării. Fiecare abatere de la ea ce este drept ne duce în robie și la condamnare. — (Gospel Workers, 207; Testimonies for the Church 2:702.) MS 66.1

(...) “Nededându-te la flecării”, spune profetul. Cei care discută probleme de afaceri sau fac planuri în ziua Sabatului sunt priviți de Dumnezeu ca și când s-ar fi angajat în mod real în afacerile respective. Pentru a păstra cu sfințenie Sabatul, trebuie să nu îngăduim nici chiar minții noastre să se ocupe de lucrurile cu un caracter vremelnic. Porunca cuprinde tot ceea ce se află înăuntrul porților casei noastre. Cei ce locuiesc în familie trebuie să lase la o parte preocupările lor vremelnice în timpul orelor sacre. Toți trebuie să se unească în a-L onora pe Dumnezeu printr-o slujire de bunăvoie în ziua Sa cea sfânta. — (Patriarchs and Prophets, 307.) MS 66.2

(...) Adesea, tu n-ai reușit să-ți “aduci aminte de ziua Sabatului, ca s-o sfințești” (Exod 20, 8); ai uitat adesea și ai vorbit propriile cuvinte în ziua sfințită a lui Dumnezeu. Tu nu te-ai păzit și, în Sabat, te-ai unit în conversație despre subiecte obișnuite ale zilei, cum sunt: câștigurile și pierderile, recoltele, rezervele și proviziile. Prin aceasta, exemplul tău îți vatămă influența. Trebuie să faci o reformă. — (Testimonies for the Church 2:703.) MS 66.3

(...) Aceia care nu sunt pe deplin convertiți la adevăr lasă adesea ca mintea lor să alerge liberă la afaceri lumești și, cu toate că pot să se odihnească de munca fizică în Sabat, limba lor exprimă ceea ce este în mintea lor; din cauza aceasta, au loc aceste discuții despre vite, recolte, pierderi și câștiguri. Toate acestea constituie o călcare de Sabat. Dacă mintea aleargă după treburile lumești, limba va descoperi acest lucru; pentru că din prisosul inimii vorbește gura. — (Testimonies for the Church 2:703.) MS 67.1

Dragi copii, depuneți voi toate eforturile pentru a respecta Sabatul așa cum trebuie? Pentru a sfinți această zi, nu trebuie doar să încetați lucrul vostru sau să evitați distracțiile. Dacă, în această zi, faceți planuri cu privire la ce veți face după încheierea Sabatului sau discutați despre munca voastră, despre distracții și haine, viciați atmosfera Sabatului. — (Yl, 01 februarie 1853.) MS 67.2

Îndeosebi pastorii trebuie să fie atenți în această privință. În Sabat, ei trebuie să-și limiteze cu conștiinciozitate discuțiile la teme religioase, cum ar fi: adevărul prezent, datoria noastră, speranțele și temerile creștinilor, încercări, lupte și suferințe, biruința finală și răsplata viitoare. — (Gospel Workers, 208.) MS 67.3

Slujitorii lui Hristos trebuie să stea ca o mustrare pentru cei care nu-și aduc aminte de Sabat, ca să îl sfințească. Ei trebuie ca, în mod amabil și solemn, să-i mustre pe cei care se angajează în conversație lumească în Sabat și, în același timp, să pretindă ca ei să fie păzitori ai Sabatului. Ei trebuie să încurajeze consacrarea în ziua Sa cea sfântă. — (Gospel Workers, 208; Testimonies for the Church 2:704.) MS 67.4

Respectați cu sfințenie poruncile Sale! Nu vorbiți în Sabatul sfânt despre lucrurile voastre, ci despre cele cerești. Vorbiți despre Isus, despre frumusețea și slava Sa, despre dragostea Sa eternă pentru voi și lăsați ca inima voastră să-și manifeste dragostea și recunoștința față de Acela care a murit, ca să mântuiască. (...) — (The Youth's Instructor, 1 decembrie, 1852.) MS 67.5

(...) Aveți grijă cum vorbiți și cum umblați! Nici o vorbă ușuratică sau de nimic să nu se audă de pe buzele voastre. Aceasta este ziua lui Dumnezeu. El a binecuvântat ziua a șaptea, ca Sabat al Său, pentru a fi respectată cu sfințenie. — (The Review and Herald, 8 iunie, 1897.) MS 68.1

Când vorbiți despre speranța voastră în Dumnezeu, despre Isus, despre venirea Lui în curând și despre frumusețea Noului Pământ, discuția voastră nu are caracter pământesc. Despre lucrurile acestea puteți discuta în voie în Sabat. În cele șase zile puteți discuta despre afacerile voastre și puteți face toate planurile necesare, dar Sabatul este un timp sfânt și toate gândurile lumești trebuie înlăturate din minte în această zi. Astfel vă veți putea bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu, de dulcea mângâiere a Spiritului Său și vă veți putea apropia cu încredere de tronul harului. — (The Youth's Instructor, 01 februarie, 1853.) MS 68.2