Lucrarea misionară medicală
Obiectivele și condițiile bunăstării rămân neschimbate
De la moartea lui Ellen White, în 1915, lumea medicală a făcut mari progrese. În timp ce aceste progrese au adus anumite adaptări în privința medicinii, totuși acestea nu au scos din uz și nu au făcut să fie considerată demodată, învechită, “valoarea aerului curat, a mișcării fizice, a alimentației corespunzătoare, a folosirii apei” și “încrederii în puterea divină”, pe care Ellen White le enumera ca fiind “adevăratele remedii”. În timp ce metodele moderne de diagnosticare rapidă și tratamentul bolii au scurtat timpul de ședere al pacienților în instituțiile medicale, ceea ce a avut implicații asupra funcționării instituțiilor adventiste de ziua a șaptea, principiile de bază expuse în sfaturile lui Ellen White constituie un ghid sigur, eficient și astăzi. Meditând la acest lucru și scriind, Ellen White a declarat: LMM xiii.2
“În timp ce lucrarea noastră s-a extins și instituțiile noastre s-au înmulțit, scopul lui Dumnezeu cu privire la înființarea lor rămâne același. Condițiile în vederea bunăstării rămân neschimbate”. — (Testimonies for the Church 6:224). LMM xiii.3
Putem fi siguri de valabilitatea pentru toate timpurile a acestor sfaturi în domeniul medical. În timp ce se afla în fața Conferinței Generale, sesiunea din 1909, Ellen White a spus: LMM xiii.4
“Mi-a fost arătat că principiile care ne-au fost date în anii de început ai soliei noastre sunt la fel de importante și astăzi și ar trebui să fie privite cu tot atâta conștiinciozitate astăzi cum au fost atunci”. — (Testimonies for the Church 9:158). LMM xiii.5
Principiul nu se schimbă, deși schimbarea împrejurărilor poate face necesare anumite adaptări la unul dintre principii. Într-adevăr, Ellen White a scris cu privire la lucrarea școlii de curând înființate la Loma Linda: LMM xiii.6
“Nu putem trasa o linie precisă care să fie urmată necondiționat. Se vor ivi împrejurări și situații urgente pentru care Domnul trebuie să dea sfaturi speciale, însă, dacă începem să lucrăm, depinzând în totul de Domnul, veghind, rugându-ne și umblând în armonie cu lumina pe care El ne-o trimite, nu vom fi lăsați să umblăm în întuneric”. — (Ellen White, Letter 192, 1906). LMM xiii.7