Lucrarea misionară medicală
Ascunderea eului în Hristos
Dr. John Cheyne nu și-a uitat obligațiile față de Dumnezeu atunci când a ajuns într-o poziție înaltă în profesia sa. El a scris odată unui prieten: “Poate vrei să știi care este starea mea sufletească. Mă umilesc până în țărână la gândul că s-ar putea să existe o singură faptă în viața mea atât de ocupată care să nu suporte privirea unui Dumnezeu sfânt. Însă, când meditez la invitația Mântuitorului: Veniți la Mine, la faptul că am acceptat această invitație și, mai mult decât atât, la faptul că și conștiința mea dă mărturie că eu doresc cu stăruință ca voința mea să se conformeze în toate lucrurile voinței lui Dumnezeu, atunci am pace; am făgăduința odihnei promise de Acela în care nu s-a găsit vicleșug”. LMM 51.4
Înainte de moartea sa, acest eminent medic a poruncit să se ridice un monument lângă locul în care avea să fie așezat trupul său, pe care să fie scrise aceste texte, ca un glas din ceruri: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3, 16.) “Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”. (Matei 11, 28.) “Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Evrei 12, 14.) LMM 52.1
Și, în timp ce dr. Cheyne se străduia astfel, chiar din mormânt, să-i atragă pe păcătoși la Mântuitorul și la slavă, el și-a tăinuit numele, neînscriindu-l deloc pe acel monument. El nu s-a abținut să spună, adresându-se astfel trecătorului: “Numele și profesia aceluia al cărui trup zace aici, dedesubt, sunt de mică importanță, însă s-ar putea ca tu să știi că, prin harul lui Dumnezeu, el a ajuns să privească la Domnul Isus ca la singurul Mântuitor al păcătoșilor și că, privind astfel la Isus, Acesta a adus pace sufletului său”. “Rugați-vă lui Dumnezeu, rugați-vă lui Dumnezeu”, scrie mai departe, “ca să puteți fi învățați din Evanghelie; și să fiți siguri că Dumnezeu vă va da Duhul Sfânt, singurul care învață adevărata înțelepciune pe aceia care îi cer acest lucru.” Acest monument a avut menirea de a îndrepta atenția tuturor spre Dumnezeu și a trece cu vederea omul. LMM 52.2
Acest om nu a adus nici o ocară asupra cauzei lui Hristos. Îți spun, iubite frate, noi putem face totul în Hristos. Este o încurajare să ne aducem aminte că au existat medici consacrați lui Dumnezeu, care au fost călăuziți și învățați de Dumnezeu; și că astfel de oameni pot exista și în acest veac medici care să nu înalțe eul, ci să lucreze și să acționeze, având ca țintă numai slava lui Dumnezeu, oameni care să fie hotărâți la principiu, credincioși la datorie, privind totdeauna la Isus pentru lumină.... LMM 52.3
Când examinăm rapoartele din trecut, vedem că s-au ridicat mult medici în fața noastră, dotați cu capacitatea de a sluji atât pentru suflet, cât și pentru trup, și unii fac acest lucru și în momentul de față. Conștienți de primejdiile pe care le implică profesia lor, ei au căutat înțelepciune de la Dumnezeu și au fost călăuziți de Duhul Sfânt, pe cărarea ce duce în slavă.... LMM 52.4
Medicul temător de Dumnezeu, medicul care Îl iubește pe Dumnezeu tânjește să Îl descopere pe Domnul Isus sufletului bolnav de păcat și să îi spună cât de generoase și desăvârșite sunt măsurile luate de Mântuitorul care iartă păcatele. Îndurările Sale pline de milă se revarsă peste toate lucrările Sale; însă pentru omenire s-au luat măsuri mai ample și făgăduința care îndreaptă către Isus, ca fântână deschisă pentru păcat și necurăție, este îndestulătoare. Ce ar putea da atâta ușurare inimii, ce ar putea răspândi atât de mult soare în suflet ca simțământul păcatelor iertate? Pacea lui Hristos înseamnă viață și sănătate. LMM 53.1
Apoi, medicul să fie conștient de responsabilitatea sa și să folosească ocaziile pe care le are de a-L descoperi pe Domnul Hristos ca Mântuitor iertător. Să privească cu considerație sufletele și să facă tot ce-i stă în putere pentru a le câștiga la Hristos și la adevăr. Fie ca Domnul să trimită Duhul Său asupra medicilor noștri și să-i ajute să lucreze cu inteligență pentru Mântuitorul, pentru că ei Îl iubesc pe Isus și sufletele pentru care a murit Hristos. — (Manuscript 17, 1890). LMM 53.2