Lucrarea misionară medicală
Luați-vă timp pentru comuniunea cu Dumnezeu
Medicul care este convertit cu adevărat nu-și va lua responsabilități care să-l împiedice în lucrarea pentru suflete. Este o greșeală a pune asupra medicului creștin, pe care Dumnezeu l-a rânduit să-L reprezinte într-un anume fel, atât de multe responsabilități, încât el să nu aibă timp pentru comuniunea cu Dumnezeu, prin citirea Cuvântului Său și prin rugăciune. Domnul Hristos spune: “Fără Mine nu puteți face nimic”. Atunci, cum s-ar putea angaja oare medicul misionar cu succes în lucrarea atât de importantă rânduită pentru el, fără să caute cu stăruință pe Domnul în rugăciune? Rugăciunea și studiul Cuvântului aduc viață și sănătate lucrătorului credincios. — (Manuscript 159, 1899). LMM 41.1