Lucrarea misionară medicală

68/381

Dumnezeu, eficiența medicului

Domnul trebuie să constituie eficiența oricărui medic. Dacă în sala de operații medicul simte că el este doar mâna de ajutor vizibilă prin care Domnul lucrează, atunci Marele Medic va fi prezent pentru a susține cu mâna Lui invizibilă mâna uneltei omenești și de a o călăuzi în mișcările pe care le face. Domnul știe cu câtă teroare suportă mulți pacienți o operație, ca pe unica șansă de a-și salva viața. El știe că ei sunt într-un pericol mai mare decât au fost vreodată. Ei simt că viața lor se află în mâinile unuia pe care îl consideră un medic iscusit. Însă, atunci când îl văd pe medicul lor plecat pe genunchi pentru a-I cere lui Dumnezeu să-i dea izbândă în operația critică, atunci rugăciunea le inspiră, atât lor, cât și medicului, nădejde și încredere puternică. Această încredere, chiar în cele mai critice cazuri, constituie un mijloc de a avea succes în operații. Mintea va fi impresionată cu ceea ce Dumnezeu dorește.... LMM 34.5

Deși o asemenea rugăciune poate fi făcută în fața necredincioșilor și chiar a necreștinilor, totuși aceasta înlătură umbrele cu care Satana a întunecat mintea, iar când suferindul trece prin criză, adevărul ia locul îndoielii și necredinței. Negura scepticismului care a întunecat mintea este împrăștiată. — (Manuscript 26, 1902). LMM 35.1