Lucrarea misionară medicală
Să-L înălțăm pe Domnul Hristos
Scopul instituțiilor noastre de sănătate nu este în primul rând și înainte de toate acela de a fi spitale. Instituțiile de sănătate, în strânsă legătură cu încheierea lucrării Evangheliei pe pământ, trebuie să apere marile principii ale Evangheliei în deplinătatea lor. Domnul Hristos trebuie să fie descoperit, prin intermediul tuturor instituțiilor legate de încheierea lucrării, însă nici una dintre acestea nu poate face acest lucru atât de deplin ca instituția de sănătate în care bolnavii și cei în suferință vin pentru alinare și eliberare atât de boala fizică, cât și de cea spirituală. Mulți dintre aceștia au nevoie, ca și slăbănogul din vechime, în primul rând de iertarea păcatelor, și ei trebuie să învețe în ce fel, după ce vor pleca, “să nu mai păcătuiască”. LMM 27.4
Dacă sanatoriul legat de încheierea soliei dă greș în a-L înălța pe Domnul Hristos și principiile Evangheliei așa cum au fost dezvoltate în întreita solie îngerească, acesta dă greș în a-și aduce la îndeplinire cea mai importantă menire și își contrazice însuși obiectivul existenței sale. — (The Review and Herald, 29 octombrie, 1914). LMM 28.1