Lucrarea misionară medicală

313/381

Spre slava lui Dumnezeu

Sub inspirația Duhului lui Dumnezeu, apostolul Pavel scrie că “tot ce faceți”, deci chiar și actul acesta natural de a mânca sau a bea, trebuie făcut nu pentru satisfacerea unui apetit pervertit, ci având un simțământ de responsabilitate; “să faceți totul spre slava lui Dumnezeu”. Fiecare parte a omului trebuie păzită; trebuie să ne ferim ca nu cumva ceea ce introducem în stomac să alunge din minte gândurile înalte și sfinte. LMM 275.3

Drepturile individuale

“Să nu fac ceea ce-mi place?” întreabă unele persoane, ca și când noi am căuta să le lipsim de un mare bine, atunci când căutăm să le prezentăm necesitatea de a mânca în mod înțelept și de a-și pune în acord obiceiurile cu legile pe care le-a dat Dumnezeu. Sunt drepturi care aparțin fiecărui individ. Noi avem o individualitate și o influență proprii. Nimeni nu-și poate cufunda această identitate într-a altuia. Fiecare trebuie să acționeze pentru el însuși, potrivit cu ceea ce îi dictează propria lui conștiință. LMM 275.4

În ce privește responsabilitatea și influența noastră, noi vom da socoteală lui Dumnezeu, pentru că avem viața de la El. Aceasta n-o putem căpăta de la oameni, ci numai de la Dumnezeu. Noi suntem ai Săi prin creațiune și răscumpărare. Trupurile noastre nu ne aparțin, ca să ne purtăm cu ele așa cum ne place, să le schilodim prin obiceiuri care le distrug și să nu-L mai slujim pe Dumnezeu în mod desăvârșit. Viețile noastre și toate facultățile noastre îi aparțin Lui. El ne poartă de grijă în fiecare clipă; El menține în funcțiune mașinăria vie; dacă am fi lăsați să o conducem noi o singură clipă, am muri. Noi suntem cu totul dependenți de Dumnezeu. LMM 275.5

Învățăm o mare lecție atunci când înțelegem relația noastră cu Dumnezeu și relația Lui cu noi. Cuvintele: “Voi nu sunteți ai voștri”, “căci ați fost cumpărați cu un preț” ar trebui să fie fixate în minte, pentru ca să putem recunoaște întotdeauna dreptul lui Dumnezeu asupra talentelor noastre, asupra bunurilor noastre, asupra influenței noastre și asupra noastră înșine. Noi trebuie să învățăm cum să tratăm aceste daruri care vin de la Dumnezeu mintea, sufletul și trupul pentru ca, fiind bunul cumpărat de Domnul Hristos, să-I putem aduce o slujire plăcută. LMM 276.1

Integritatea lui Daniel

De ce au refuzat Daniel și tovarășii lui să mănânce la masa împăratului? De ce au refuzat ei cărnurile și vinurile? Pentru că fuseseră învățați că această categorie de alimente nu avea să păstreze mintea și organismul în cea mai bună stare de sănătate pentru a-I putea sluji lui Dumnezeu.... LMM 276.2

Ei erau foarte atenți să se mențină continuu în legătură cu Dumnezeu. Se rugau și studiau, iar în viața practică, mintea lor era foarte conștiincioasă, umilă. Ei au umblat cu Dumnezeu așa cum a umblat Enoh. Cuvântul lui Dumnezeu era mâncarea și băutura lor. “În toate lucrurile care cereau înțelepciune și pricepere și despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți vrăjitorii și cititorii în stele care erau în toată împărăția lui”. (Daniel 1, 20.) LMM 276.3

În lumina acestei întâmplări din Scriptură, orice mărturie omenească în privința avantajelor dietei cu carne sau a unei mari varietăți de alimente nu ar trebui să aibă nici cea mai mică influență asupra vreunei ființe omenești. Când copiii credinței se vor consacra lui Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare, fără rezervă, atunci Domnul le va onora credința și îi va binecuvânta cu o minte clară. — (Letter 73, 1896). LMM 276.4