Lucrarea misionară medicală

240/381

Să clădim armonios

Nici unul dintre noi nu își poate permite să păcătuiască. Este prea scump. Păcatul orbește într-atât ochii, încât răul nu se poate discerne, și prin faptele lor neglijente, cei orbiți astfel devin instrumente ale nelegiuirii, care lucrează pentru Satana.... LMM 217.1

Vegheați ca să nu păcătuiți. Țineți-vă în frâu limba. Căutați ocazii de a face bine și de a binecuvânta pe oameni privind totdeauna la Domnul Isus, crescând în harul și cunoștința adevărului. Dacă doriți viața de sus, trebuie să trăiți acum viața de sus în viața de jos, din această lume. Noi lucrăm pentru această viață și pentru veșnicie. O viață bine clădită se formează viețuind după planul adăugirii, adunând har după har în fapte bune, în credință, răbdare, cumpătare, bunăvoință, curaj și tăgăduire de sine. Voi sunteți casa lui Dumnezeu. Voi sunteți clădirea lui Dumnezeu. Dacă învățați de la Hristos, nu veți fi o combinare dezordonată de lucruri opuse și neconsecvente astăzi serioși și evlavioși, mâine nepăsători și ușuratici. LMM 217.2

Domnul Hristos a luat toate măsurile pentru ca, prin caracterul care v-a fost dat, caracterul vostru să fie armonios. Atunci clădiți-l în armonie. Să se înalțe clădirea, piatră cu piatră. Apucați razele de lumină divină de la Domnul Isus și faceți ca acestea să strălucească pe cărarea celor care se află în întuneric. Întregul Univers al lui Dumnezeu privește la noi cu deosebit interes. — (Letter 6a, 1890). LMM 217.3