Lucrarea misionară medicală

225/381

Considerație pentru cei nechibzuiți

Cei angajați în sanatoriile noastre trebuie să fie oameni care să facă educație. Ei trebuie să facă Evanghelia atrăgătoare prin cuvinte plăcute și fapte amabile. Ca urmași ai lui Hristos, ei trebuie să facă cea mai favorabilă impresie despre religia pe care o susțin și să inspire gânduri nobile. Unii vor fi afectați de influența lor și pentru această viață, și pentru veșnicie. LMM 208.3

Ajutându-i pe alții, putem obține cele mai mari biruințe. Trebuie să ne consacrăm ajutorării acelora care trebuie să se dezvolte, cu un zel neobosit, cu credincioșie, seriozitate, tăgăduire de sine și răbdare. Cuvintele amabile, încurajatoare, vor face minuni. Vor fi mulți care, dacă se depun eforturi serioase pentru ei, fără a-i mustra și a le căuta greșeli, se vor dovedi doritori de a face îmbunătățiri. Cu cât îi criticăm mai puțin pe oameni, cu atât va fi mai mare influența noastră în bine asupra lor. Pentru mulți, prea multe îndemnuri și sfaturi vor face mai mult rău decât bine. Bunătatea asemenea Domnului Hristos să fie transmisă tuturor. LMM 208.4

Este o anumită știință în a lucra cu cei care par slabi în mod special. Dacă dorim să învățăm pe alții, noi înșine trebuie să învățăm mai întâi de la Hristos. Avem nevoie de vederi largi pentru a putea face o adevărată lucrare misionară medicală și pentru a arăta tact lucrând cu mintea oamenilor. LMM 209.1

Cei care par că au cel mai puțin nevoie de ajutorul nostru ar trebui să se bucure de cea mai mare atenție din partea noastră. Însă noi trebuie să dovedim în mod special înțelepciune față de cei care par nesocotiți și nechibzuiți. Unii nu înțeleg caracterul sacru al lucrării lui Dumnezeu. Cei cu cea mai puțină iscusință, cei nechibzuiți și chiar cei indolenți necesită o atenție deosebită și trebuie să ne rugăm pentru ei. Trebuie să dovedim tact față de cei ce par a fi ignoranți și abătuți de pe cale. Prin efort stăruitor pentru ei, îi putem ajuta să ajungă de folos în lucrarea Domnului. Ei vor răspunde bucuros, dacă dovedim interes sincer, răbdător și iubitor față de ei. LMM 209.2

Trebuie să cooperăm cu Domnul Isus pentru a-i ajuta pe cei ineficienți și pe cei care greșesc să devină inteligenți și să dea dovadă de curăție. Această lucrare este de aceeași importanță ca și lucrarea de propovăduire a Evangheliei. Dumnezeu face apel la noi să dovedim interes neobosit, răbdător pentru mântuirea acelora care au nevoie de șlefuirea divină. — (Letter 113, 1905). LMM 209.3