Lucrarea misionară medicală

Eforturi zilnice în câștigarea de suflete

În privința ocaziilor pe care le avem de a-i îndrepta pe oameni spre Mântuitorul, ca fiind singura lor nădejde, credința noastră în realitățile veșnice este slabă, iar simțul datoriei noastre, redus. Noi nu trebuie să fim reci și indiferenți în ce privește acordarea de tratamente eficiente pentru vindecarea sufletului. Este de datoria noastră să facem cunoscut adevărul, nu în propria noastră putere, ci în tăria credinței, asigurării și încrederii pe care o dă Dumnezeu. LMM 190.2

În sanatoriile noastre, nu trebuie să treacă nici o zi fără a se face ceva pentru salvarea de suflete. Noi trebuie să facem rugăciuni speciale pentru bolnavi, atât atunci când suntem de față cu ei, cât și atunci când suntem departe de ei. Apoi, când ne vor întreba în legătură cu remediul pentru păcat, propriile noastre suflete, înmuiate de Duhul Sfânt, vor fi aprinse de dorința de a-i ajuta să-și predea inimile lui Dumnezeu.... LMM 190.3

Slujire credincioasă

Toate surorile medicale și întregul personal medical trebuie să facă tratamentele și orice alte îndatoriri într-un mod atât de delicat, plin de respect și totodată atât de trainic, deplin și optimist, încât sanatoriul să se dovedească a fi un refugiu de odihnă. LMM 190.4

În mod individual, fiecare lucrător trebuie să lucreze ca un creștin în orice înseamnă tratament al bolnavului și al celor în suferință într-o instituție medicală. El trebuie să lucreze astfel ca lumina să strălucească în fapte bune. Cuvintele sale trebuie să-L proslăvească pe Domnul nostru Isus Hristos. În loc să aștepte ocazii mari pentru a face ceva, el trebuie să întrebuințeze cât poate mai bine aptitudinile pe care i le-a dat Dumnezeu, pentru ca acestea să sporească mereu. El nu trebuie să creadă că trebuie să păstreze tăcerea în privința subiectelor religioase. Oriunde s-ar afla, acela este câmpul lui, în care trebuie să reprezinte cu seriozitate, prin cuvânt și faptă, puterea mântuitoare a adevărului. El nu trebuie să aștepte să vadă ce fac alții. Are propria lui ocazie și este răspunzător înaintea Domnului Hristos, al cărui slujitor este, pentru fiecare cuvânt și faptă. El trebuie să fie atât de atent și credincios la datorie, ca și când ar auzi vocea Mântuitorului: “Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaș va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor”. LMM 190.5

Purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu

Este extrem de important să știm cum să-i abordăm pe bolnavi cu mângâierea nădejdii câștigate prin credința în Domnul Isus Hristos și prin acceptarea făgăduințelor Sale. Când conștiința trezită strigă: “Doamne, ai milă de mine, păcătosul, fă-mă copilul Tău”, fiți gata să-i spuneți celui în suferință sau celui indiferent că există nădejde pentru el și că va găsi un refugiu în Domnul Isus. LMM 191.1

Mântuitorul îi invită pe toți: “Priviți la Mine și veți trăi. Veniți la Mine și veți găsi odihnă”. Cei care, cu blândețe și iubire, prezintă nădejdea Evangheliei sufletelor întristate, care au atât de mare nevoie de această speranță, sunt purtătorii de cuvânt ai Celui care S-a dat pe Sine pentru toți oamenii, ca să poată fi un Mântuitor care vindecă, plin de iubire, simpatie și milă. Să fie căutate toate mijloacele cu putință pentru ca salvarea de suflete să fie în centrul atenției în instituțiile noastre medicale. Aceasta este lucrarea noastră. Dacă lucrarea spirituală este lăsată nefăcută, nici nu mai este nevoie să se facă apel la poporul nostru să construiască astfel de instituții. Cei care nu au o dorință aprinsă de a salva suflete nu trebuie să lucreze în sanatoriile noastre. — (Letter 159, 1902). LMM 191.2