Lucrarea misionară medicală
Acționați cu grijă
Sunt bărbați care nu acționează în mod înțelept. Ei sunt nerăbdători să facă o impresie grozavă și consideră că înfățișarea exterioară va fi cea care va avea influență. În lucrul lor, ei nu socotesc mai întâi prețul, să vadă dacă sunt în stare să termine ceea ce au început. În acest fel își arată slăbiciunea. Ei dovedesc că au mult de învățat în ce privește nevoia de a acționa cu grijă și prudență. Fiind prea încrezători în sine, ei fac multe greșeli. În acest fel, multor oameni li s-a făcut un rău de pe urma căruia nu-și vor putea reveni niciodată. Așa a fost cazul mai multor oameni, care s-au crezut capabili să întemeieze și să conducă sanatorii. Au dat faliment ... și s-au trezit înglodați în datorii.... LMM 156.4
Mulțumire prin creștere lentă
Bărbați care ar fi putut avea succes, dacă s-ar fi consacrat lui Dumnezeu, dacă ar fi fost doritori să lucreze încet, în umilință, mărindu-și afacerile încet, treptat, și refuzând să-și facă datorii, au ajuns la faliment pentru că nu au lucrat corespunzător. și după ce au dat de greu, au vândut totul ca niște oameni incapabili să administreze. Ei au dorit să scape de presiunea financiară, dar nu s-au gândit la consecințe. LMM 157.1
Cei care îi ajută pe unii ca aceștia să iasă din dificultate sunt ispitiți să-i lege cu niște corzi atât de puternice în forma unor angajamente, încât întotdeauna ei vor simți că sunt robi legați. Rareori se pot descotorosi de reputația de administratori slabi sau faliți. LMM 157.2
Domnul mi-a cerut să spun celor care sunt astfel implicați în datorii: Nu renunțați dacă acționați corespunzător. Munciți cu toată puterea ca să puteți ieși singuri din situația respectivă. Nu aruncați o instituție aflată în încurcătură asupra unei asociații care este deja greu împovărată de datorii. Cel mai bine este ca fiecare sanatoriu să-și asume propriile responsabilități. LMM 157.3
Cei care au răspunderea sanatoriilor noastre ar trebui să acționeze cu precauție. Sunt perioade de timp când se vede puțină înaintare. Ei să acționeze cu înțelepciune și tact și să fie dispuși să se adapteze. Să se gândească și să pună în practică ceea ce a spus Domnul Hristos în legătură cu construirea unui turn. A chibzui înainte este de mult mai mare folos decât a chibzui la urmă, când neglijarea unui calcul înțelept și a unei administrări atente se vede clar că va duce la faliment. Administratorii care sunt leneși, înceți, care nu știu să-și chibzuiască treburile, nu ar trebui să se implice în această lucrare. Asigurați-vă serviciul unor bărbați și femei care să știe să iasă din încurcătură, astfel ca lucrarea să nu se împotmolească. LMM 157.4
Cei care lucrează în cadrul instituțiilor noastre să se umilească înaintea lui Dumnezeu. Să-L roage pe Dumnezeu să-i ajute să facă planuri înțelepte, economice, astfel ca instituțiile să prindă rădăcini adânci și să aducă roade pentru slava lui Dumnezeu. Nu vă bizuiți pe oameni. Priviți la Isus. Continuați să vă rugați și să vegheați în vederea rugăciunii, cu mulțumire. Asigurați-vă că sunteți într-o strânsă legătură cu Hristos. — (Letter 12, 1902). LMM 157.5