Lucrarea misionară medicală
Prin legi naturale
Nu trebuie să se creadă că, pentru ca sămânța să pornească să lucreze, se pune în mișcare o lege sau că frunza apare pentru că ea trebuie să facă aceasta. Dumnezeu are legi pe care El le-a instituit, însă acestea sunt doar lucrătorii prin care El face să se vadă rezultatele. Dar prin acțiunea nemijlocită a lui Dumnezeu, fiecare sămânță mică străbate pământul și prinde viață. Fiecare frunză crește și fiecare înflorește, prin puterea lui Dumnezeu. LMM 9.2
Organismul fizic al omului se află în grija lui Dumnezeu, însă el nu este ca un ceas care este pus în funcțiune și trebuie apoi să meargă singur. Inima bate, puls după puls, respirație după respirație, și întreaga ființă este sub supravegherea lui Dumnezeu. “Voi sunteți casa lui Dumnezeu; voi sunteți clădirea lui Dumnezeu.” În Dumnezeu noi avem viața, mișcarea și ființa. Fiecare bătaie a inimii și fiecare răsuflare provin de la El, care a suflat în nările lui Adam suflarea de viață acea insuflare de la veșnic prezentul Dumnezeu, marele Eu sunt. — (The Review and Herald, 8 noiembrie, 1898). LMM 9.3