Istoria Mântuirii

Manifestarea prezenței lui Dumnezeu cu măreție înfricoșătoare

“A treia zi dimineața, au fost tunete, fulgere și un nor gros pe munte; trâmbița suna cu putere și tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă.” Oastea îngerească ce însoțea Maiestatea divină a convocat poporul printr-un sunet semănând cu cel al trompetei, care răsuna din ce în ce mai tare, până ce tot pământul s-a cutremurat. IM 139.1

“Moise a scos poporul din tabără în întâmpinarea lui Dumnezeu și s-au așezat la poalele muntelui. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălța ca fumul unui cuptor și tot muntele se cutremura cu putere.” Maiestatea divină a coborât pe nor cu o suită de îngeri, ce păreau ca flăcări de foc. IM 139.2

“Trâmbița răsuna tot mai puternic. Moise vorbea și Dumnezeu îi răspundea cu glas tare. Domnul S-a pogorât pe muntele Sinai, și anume, pe vârful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui. Și Moise s-a suit acolo. Domnul a zis lui Moise: ‘Pogoară-te și poruncește poporului cu tot dinadinsul să nu dea buzna spre Domnul ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr din ei. Preoții care se apropie de Domnul să se sfințească și ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea.’” IM 139.3

Domnul a rostit astfel Legea de pe Sinai într-un cadru de o măreție înfricoșătoare, ca poporul să creadă. A însoțit darea Legii cu manifestări grandioase ale autorității Sale, ca ei să știe că El este singurul Dumnezeu viu și adevărat. Lui Moise nu i s-a îngăduit să intre în norul de slavă, ci doar să se apropie și să intre în întunericul des ce înconjura norul. El a stat între popor și Dumnezeu. IM 140.1