Istoria Mântuirii
O solie solemnă
Cea mai înfricoșătoare amenințare adresată vreodată muritorilor este cuprinsă în solia îngerului al treilea. Păcatul care provoacă mânia lui Dumnezeu neamestecată cu milă trebuie să fie unul teribil. Oamenii nu trebuie lăsați în întuneric cu privire la această chestiune; avertizarea împotriva acestui păcat trebuie dată lumii înainte să cadă pedeapsa judecăților lui Dumnezeu, ca toți să poată ști de ce va veni aceasta și să aibă ocazia să scape de ea.
IM 383.2
În cadrul marii lupte se diferențiază două clase distincte și opuse. Una “se închină fiarei și chipului ei și primește semnul ei”, aducând astfel asupra sa judecățile grozave cu care amenință îngerul al treilea. Oamenii din cealaltă categorie, în puternic contrast cu lumea, “țin poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” Apocalipsa 14, 9.12.
IM 383.3
Acestea au fost adevărurile importante descoperite înaintea celor care au primit solia îngerului al treilea. Când și-au revizuit experiența, de la prima proclamare a celei de a doua veniri a Domnului Hristos și până la trecerea timpului așteptat în 1844, ei au văzut explicația dezamăgirii lor, iar speranța și bucuria le-au însuflețit iarăși inimile. Lumina de la sanctuar strălucea asupra trecutului, prezentului și viitorului, iar ei au cunoscut că Dumnezeu îi condusese prin providența Lui care nu greșește niciodată. Cu un nou curaj și o credință mai fermă, ei s-au alăturat vestirii soliei de avertizare a celui de-al treilea înger. Din anul 1844, ca împlinire a profeției îngerului al treilea, atenția lumii a fost atrasă către adevăratul Sabat și un număr tot mai mare de oameni se întorc la ținerea zilei sfinte a lui Dumnezeu.
IM 383.4
2002
IM
Istoria Mântuirii
[{"para_id":"2002.2","title":"Iubirea lui Dumnezeu triumf\u0103toare \u00een cele din urm\u0103","mp3":"\/mp3\/2002\/0002_rum_m_iubirea_lui_dumnezeu_triumfatoare_in_cele_din_urma_2002_4.mp3#duration=289&size=2079395"},{"para_id":"2002.17","title":"Capitolul 1 \u2014 C\u0103derea lui Lucifer","mp3":"\/mp3\/2002\/0005_rum_m_capitolul_1_caderea_lui_lucifer_2002_17.mp3#duration=1026&size=7237197"},{"para_id":"2002.46","title":"Capitolul 2 \u2014 Crea\u021biunea","mp3":"\/mp3\/2002\/0007_rum_m_capitolul_2_creatiunea_2002_46.mp3#duration=473&size=3365541"},{"para_id":"2002.62","title":"Capitolul 3 \u2014 Consecin\u021bele r\u0103zvr\u0103tirii","mp3":"\/mp3\/2002\/0009_rum_m_capitolul_3_consecintele_razvratirii_2002_62.mp3#duration=1153&size=8125907"},{"para_id":"2002.102","title":"Capitolul 4 \u2014 Ispita \u0219i c\u0103derea","mp3":"\/mp3\/2002\/0013_rum_m_capitolul_4_ispita_si_caderea_2002_102.mp3#duration=1348&size=9488952"},{"para_id":"2002.147","title":"Capitolul 5 \u2014 Planul de m\u00e2ntuire","mp3":"\/mp3\/2002\/0017_rum_m_capitolul_5_planul_de_mantuire_2002_147.mp3#duration=1342&size=9445848"},{"para_id":"2002.193","title":"Capitolul 6 \u2014 Cain, Abel \u0219i jertfele lor","mp3":"\/mp3\/2002\/0022_rum_m_capitolul_6_cain_abel_si_jertfele_lor_2002_193.mp3#duration=639&size=4530039"},{"para_id":"2002.214","title":"Capitolul 7 \u2014 Set \u0219i Enoh","mp3":"\/mp3\/2002\/0024_rum_m_capitolul_7_set_si_enoh_2002_214.mp3#duration=660&size=4674246"},{"para_id":"2002.237","title":"Capitolul 8 \u2014 Potopul","mp3":"\/mp3\/2002\/0026_rum_m_capitolul_8_potopul_2002_237.mp3#duration=1291&size=9089697"},{"para_id":"2002.286","title":"Capitolul 9 \u2014 Turnul Babel","mp3":"\/mp3\/2002\/0031_rum_m_capitolul_9_turnul_babel_2002_286.mp3#duration=312&size=2234840"},{"para_id":"2002.297","title":"Capitolul 10 \u2014 Avraam \u0219i s\u0103m\u00e2n\u021ba f\u0103g\u0103duit\u0103","mp3":"\/mp3\/2002\/0032_rum_m_capitolul_10_avraam_si_samanta_fagaduita_2002_297.mp3#duration=1190&size=8386848"},{"para_id":"2002.342","title":"Capitolul 11 \u2014 C\u0103s\u0103toria lui Isaac","mp3":"\/mp3\/2002\/0038_rum_m_capitolul_11_casatoria_lui_isaac_2002_342.mp3#duration=421&size=3003159"},{"para_id":"2002.358","title":"Capitolul 12 \u2014 Iacov \u0219i Esau","mp3":"\/mp3\/2002\/0040_rum_m_capitolul_12_iacov_si_esau_2002_358.mp3#duration=921&size=6503128"},{"para_id":"2002.392","title":"Capitolul 13 \u2014 Iacov \u0219i \u00eengerul","mp3":"\/mp3\/2002\/0043_rum_m_capitolul_13_iacov_si_ingerul_2002_392.mp3#duration=880&size=6212440"},{"para_id":"2002.421","title":"Capitolul 14 \u2014 Copiii lui Israel","mp3":"\/mp3\/2002\/0046_rum_m_capitolul_14_copiii_lui_israel_2002_421.mp3#duration=1630&size=11462617"}]