Hristos Lumina Lumii
Capitolul 81 — “A înviat Domnul”
Capitol bazat pe textele din Matei 28, 2-4.11-15.
Noaptea zilei dintâi a săptămânii trecuse încetul cu încetul. Ora cea mai întunecată, chiar înainte de revărsatul zorilor, venise. Hristos încă era captiv în strâmtul Său mormânt. Piatra cea mare era la locul ei; sigiliul roman era încă nerupt, străjerii romani făceau mereu de pază. Mai erau și paznicii nevăzuți. În jurul acelui loc erau adunate oști de îngeri răi. Dacă ar fi fost cu putință, domnul întunericului, cu oștirea lui decăzută, ar fi ținut pentru totdeauna sigilat mormântul în care Se afla Fiul lui Dumnezeu. Dar o oaste cerească înconjura mormântul. Îngeri care excelau în putere păzeau mormântul și așteptau să salute pe Domnul vieții. HLL 779.1
“Și iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer.” Îmbrăcat cu armura lui Dumnezeu, îngerul acesta a părăsit curțile cerești. Razele strălucitoare ale slavei lui Dumnezeu mergeau înaintea lui și-i luminau cărarea: “Înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui și au rămas ca niște morți.” HLL 779.2
Acum dar, preoți și conducători, unde este puterea străjii voastre? Ostași încercați, care nu s-au temut niciodată de puterea omenească, sunt acum ca niște prinși de război luați fără să se fi folosit spada sau sulița. Fața pe care o privesc ei acum nu este fața unui luptător pieritor, ci este fața celui mai tare înger din oștirea Domnului. Solul acesta este cel care ocupă poziția de pe care a căzut Satana. Este acela care, pe dealurile Betleemului, a vestit nașterea lui Hristos. Pământul tremură la apropierea lui, oștile întunericului pier și, atunci când rostogolește piatra, se pare că cerurile coboară pe pământ. Ostașii îl văd cum îndepărtează piatra, ca și cum ar fi o pietricică, și-l aud cum strigă: “Fiul lui Dumnezeu, vino afară; Tatăl Tău Te cheamă”. Acum, ei Îl văd pe Isus cum iese din mormânt și-L aud cum rostește asupra mormântului deschis: “Eu sunt învierea și viața”. În timp ce vine afară în măreție și slavă, oastea îngerilor se pleacă până la pământ în adorare înaintea Răscumpărătorului și-L salută cu cântări de laudă. HLL 779.3
Un cutremur de pământ a marcat momentul în care Hristos și-a depus viața și un alt cutremur a semnalat clipa când a reluat-o în triumf. Acela care biruise moartea și mormântul a ieșit din mormânt având semnele unui biruitor, în mijlocul zguduirii pământului, al fulgerelor care alergau în toate părțile urmate de bubuitul tunetelor. Când va reveni pe pământ, El va zgudui “nu numai pământul, ci și cerul”. “Pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă.” “Cerurile sunt făcute sul ca o carte”, “trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde.” “Dar Domnul este scăparea poporului Său, și ocrotirea copiilor lui Israel.” (Evrei 12, 26; Isaia 24, 20; 34, 4; 2 Petru 3, 10; Ioel 3, 16.) HLL 780.1
La moartea lui Isus, ostașii văzuseră pământul înfășurat în întuneric la miezul zilei; dar, la înviere, ei au văzut strălucirea îngerilor luminând în noapte și au auzit pe locuitorii cerului cum cântă cu mare bucurie și în triumf: “Tu ai biruit pe Satana și puterile întunericului; Tu ai înghițit moartea în biruință”. HLL 780.2
Hristos a ieșit din mormânt proslăvit și garda romană a putut să-L privească. Privirea soldaților a rămas ațintită la fața Aceluia pe care ei, cu puțin înainte, Îl luaseră în râs și batjocură. În această Ființă proslăvită ei vedeau pe Captivul pe care-L văzuseră în odaia de judecată, pe Acela pentru care ei împletiseră o coroană de spini. El era Acela care, fără să Se împotrivească, a stat în fața lui Pilat și a lui Irod și a lăsat ca trupul Lui să fie sfâșiat de loviturile biciului. El era Acela care fusese pironit pe cruce, la care preoții și conducătorii, plini de mulțumire de sine, dăduseră din cap, zicând: “Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui!” (Matei 27, 42.) Acesta este Cel care fusese pus în mormântul cel nou al lui Iosif. Decretul cerului eliberase pe Captiv. Dacă munți ar fi fost îngrămădiți peste munți deasupra mormântului Său, nu L-ar fi putut împiedica să iasă. HLL 780.3
La vederea îngerilor și a Mântuitorului în slavă, păzitorii romani leșinaseră și arătau ca niște morți. Când strălucirea cerească s-a ascuns de ochii lor, ei s-au ridicat și, cât puteau să-i ducă de repede picioarele lor tremurânde, și-au făcut drum către poarta grădinii. Clătinându-se ca niște oameni beți, se grăbiră spre cetate, spunându-le celor pe care-i întâlneau noutățile minunate. S-au dus la Pilat, dar cele spuse de ei au fost raportate autorităților iudaice și mai marii preoților și conducătorii au trimis după ei ca să fie aduși mai întâi înaintea lor. Ostașii aceștia aveau o înfățișare ciudată. Tremurând de spaimă, cu fața palidă, au mărturisit că Hristos a înviat. Ostașii au spus totul așa cum văzuseră; nici nu au avut timp să gândească sau să vorbească altceva decât adevărul. De-abia vorbind, ei au spus: Cel care a fost răstignit a fost Fiul lui Dumnezeu; am auzit cum un înger Îl numea Maiestatea Cerului, Împăratul Măririi. HLL 781.1
Fețele preoților erau ca acelea ale morților. Caiafa încerca să spună ceva. Buzele i se mișcau, dar nu ieșea nici un sunet. Soldații erau gata să părăsească sala de consiliu, când un glas îi opri. În cele din urmă, Caiafa își regăsi glasul. “Stați, stați”, spuse el, “să nu spuneți nimănui ce ați văzut.” HLL 781.2
În gura soldaților a fost pus un raport mincinos. “Spuneți așa”, au zis preoții: “Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, și L-au furat”. Aici, preoții s-au încurcat rău. Cum puteau spune ostașii că ucenicii au venit și au furat trupul în timp ce ei dormeau? Dacă dormeau, cum au putut să știe? Iar dacă ucenicii ar fi fost vinovați de furtul trupului lui Hristos, n-ar fi fost preoții cei dintâi care să-i învinuiască? Iar dacă santinelele ar fi dormit la mormânt, nu s-ar fi dus preoții la Pilat să-i pârască? HLL 781.3
Ostașii erau îngroziți la gândul de a se acuza singuri că au dormit în post. Vinovăția aceasta se pedepsea cu moartea. Era bine ca ei să ducă mărturia aceea mincinoasă, înșelând poporul și punându-și viața în primejdie? Nu păziseră ei toată noaptea aceea obositoare fără să doarmă? Cum ar fi putut să facă față procesului, chiar de dragul banilor, dacă nu spuneau adevărul? HLL 782.1
Pentru a face să nu se mai vestească lucrurile de care se temeau, preoții le-au făgăduit străjerilor că vor avea grijă să nu fie pedepsiți, zicând că nici Pilat n-ar fi dorit să se vestească lucrurile în felul acesta, cum nici ei nu doreau. Ostașii romani și-au vândut cinstea pentru bani. Au venit în fața preoților încărcați cu povara celui mai surprinzător adevăr și au plecat de la ei încărcați cu bani și cu un raport mincinos, născocit de preoți. HLL 782.2
Între timp, vestea despre învierea lui Hristos fusese dusă la Pilat. Cu toate că era răspunzător pentru faptul că Îl dăduse pe Hristos la moarte, Pilat era destul de nepăsător. Deși Îl osândise pe Domnul fără să vrea și cu un sentiment de milă, până acum nu simțise nici o mustrare. Îngrozit, acum el se închise în casă, hotărât să nu vadă pe nimeni. Dar preoții au reușit să ajungă în fața lui, i-au povestit lucrurile așa cum le născociseră ei și au stăruit să nu țină seama de neglijența în serviciu a soldaților. Înainte de a consimți la aceasta, el i-a luat deoparte pe străjeri și i-a cercetat. Temându-se pentru viața lor, aceștia n-au îndrăznit să ascundă ceva și i-au povestit lui Pilat tot ce se întâmplase. El nu a mai continuat cercetările, dar de atunci nu a mai avut liniște. HLL 782.3
Când Isus a fost pus în mormânt, Satana a triumfat. El îndrăznea să creadă că Mântuitorul nu-și va mai relua viața. Pretindea trupul lui Hristos ca prizonier. S-a înfuriat grozav pentru că îngerii lui au fugit la apropierea trimisului ceresc. Când L-a văzut pe Hristos ridicându-Se plin de biruință, și-a dat seama că împărăția sa va avea sfârșit și că el trebuie să moară în cele din urmă. HLL 782.4
Prin faptul că dăduseră pe Hristos la moarte, preoții se făcuseră unelte ale lui Satana. Acum erau cu totul în puterile lui. Se prinseseră într-o cursă din care nu vedeau altă scăpare decât să lupte mai departe împotriva lui Hristos. Când au auzit vestea despre învierea lui Hristos, s-au temut de furia poporului. și-au dat seama că însăși viața lor era în primejdie. Singura lor nădejde era aceea de a face să se creadă că Isus era un înșelător, tăgăduind învierea Lui. I-au mituit pe soldați și au câștigat tăcerea lui Pilat. Ei au răspândit știrile lor mincinoase pretutindeni. Dar au fost și martori pe care nu-i puteau face să tacă. Mulți auziseră cele spuse de soldați cu privire la învierea lui Hristos. Și unii dintre morții care au înviat o dată cu Hristos s-au arătat la mulți și au declarat că El a înviat. Preoților li s-au adus rapoarte despre oameni care văzuseră pe cei înviați și auziseră mărturisirea lor. Preoților și conducătorilor le era continuu teamă ca nu cumva, mergând pe stradă sau fiind în locurile tainice din casele lor, să-L întâlnească pe Hristos. Simțeau că pentru ei nu exista un loc sigur. Zăvoarele și drugii erau apărări slabe împotriva Fiului lui Dumnezeu. Zi și noapte le stătea în față scena aceea îngrozitoare din odaia de judecată, când ei strigaseră: “Sângele lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri.” (Matei 27, 25.) Niciodată nu va mai putea să fie ștearsă din mintea lor amintirea acelei scene. Niciodată nu vor mai putea să doarmă liniștiți. HLL 785.1
Când glasul îngerului puternic s-a auzit la mormântul lui Hristos zicând: “Tatăl Tău Te cheamă”, Mântuitorul ieși din mormânt prin viața care era în Sine Însuși. Acum s-a adeverit ceea ce El spusese mai înainte: “Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau.... Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși”. Acum s-a împlinit profeția pe care El o rostise în fața preoților și conducătorilor: “Stricați templul acesta, și în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 10, 17-18; 2, 19.) HLL 785.2
Deasupra mormântului deschis al lui Iosif, Hristos proclamase biruitor: “Eu sunt învierea și viața”. Cuvinte de felul acesta numai Dumnezeirea putea rosti. Toate făpturile create trăiesc numai prin voința și puterea lui Dumnezeu. Ele sunt dependente de viața lui Dumnezeu. De la serafimul cel mai de sus și până la cea mai neînsemnată ființă însuflețită, toate își primesc viața de la Izvorul vieții. Numai Acela care este una cu Dumnezeu putea să spună: “Am puterea să-Mi dau viața, și am putere să o iau din nou”. În dumnezeirea Sa, Hristos avea puterea de a rupe legăturile morții. HLL 785.3
Hristos a înviat din morți ca cel dintâi rod al celor adormiți. El era antitipul snopului de legănat, iar învierea Lui a avut loc tocmai în ziua de care snopul de legănat trebuia să fie adus înaintea Domnului. Timp de mai mult de o mie de ani s-a făcut această ceremonie simbolică. Se adunau din câmpurile gata de secerat primele spice de grâu copt, iar, când oamenii mergeau la Ierusalim pentru Paște, snopul din cele dintâi roade era legănat înaintea Domnului ca un dar de mulțumire. Numai după ce se aducea acest dar se putea secera grâul, ca apoi să poată fi adunat în snopi. Snopul înfățișat Domnului preînchipuia secerișul. Tot astfel și Hristos, ca întâiul rod, înfățișa marele seceriș spiritual ce trebuia să se adune pentru Împărăția lui Dumnezeu. Învierea Lui este tipul și garantul învierii tuturor celor neprihăniți, care au adormit. “Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.” (1 Tesaloniceni 4, 14.) HLL 785.4
Atunci când Hristos a înviat, El a eliberat din mormânt o mulțime de captivi. Cutremurul de la moartea Lui deschisese mormintele și, când El a înviat, ei au venit afară cu El. Aceștia fuseseră conlucrători cu Dumnezeu și, cu prețul vieții lor, mărturisiseră despre adevăr. De astă dată, urmau să fie martori pentru Acela care îi înviase din morți. HLL 786.1
În timpul lucrării Sale, Isus readuse morții la viață. Înviase pe fiul văduvei din Nain, pe fiica unui bărbat de frunte și pe Lazăr. Dar aceștia nu erau îmbrăcați în nemurire. După învierea lor, erau încă supuși morții. Dar aceia care au ieșit din mormânt la învierea lui Hristos erau ridicați la viață veșnică. Ei s-au înălțat cu El, ca trofee ale biruinței Sale asupra morții și mormântului. “Aceștia”, a spus Hristos, “nu mai sunt robii lui Satana, i-am răscumpărat. I-am adus din mormânt ca cel dintâi rod al puterii Mele, pentru a fi cu Mine acolo unde sunt și Eu, să nu mai vadă niciodată moartea și să nu mai guste suferința.” HLL 786.2
Aceștia au mers în cetate și s-au arătat multora, spunând: “Hristos a înviat din morți, și noi am înviat cu El”. În felul acesta a fost imortalizat adevărul sfânt al învierii. Sfinții înviați au mărturisit că sunt adevărate cuvintele: “Morții Tăi vor învia! Trupurile Tale moarte se vor scula!” Învierea lor a fost o ilustrare a împlinirii profeției: “Treziți-vă și săriți de bucurie, cei ce locuiți în țărână! Căci roua ta este o rouă dătătoare de viață și pământul va scoate iarăși afară pe cei morți.” (Isaia 26, 19.) HLL 786.3
Pentru cel credincios, Hristos este învierea și viața. În Mântuitorul nostru s-a recâștigat viața care se pierduse prin păcat, deoarece El are viață în Sine pentru a învia pe acela pe care El voiește. El este învestit cu dreptul de a da nemurire. Viața pe care a depus-o în firea omenească o ia din nou și o dă omenirii. “Eu am venit”, zicea El, “ca ei să aibă viață, și s-o aibă din belșug.” “Oricine va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va mai fi sete, ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va țâșni în viața veșnică.” “Cine mănâncă trupul Meu și bea din sângele Meu, are viața veșnică; și Eu îi voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 10, 10; 4, 14; 6, 54.) HLL 786.4
Pentru credincioși, moartea este ceva de mică însemnătate. Hristos vorbește despre ea ca și cum ar fi o clipă. “Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.” Pentru creștini, moartea nu este decât un somn, o clipă de tăcere și de întuneric. Viața este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, și “când Se va arăta Hristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă.” (Ioan 8, 51.52; Coloseni 3, 4.) HLL 787.1
Glasul care a strigat de pe cruce: “S-a isprăvit” a fost auzit de cei morți. El a străbătut zidurile mormântului și i-a îndemnat pe cei adormiți să se ridice. Tot așa se va întâmpla și atunci când glasul lui Hristos se va auzi din cer. Glasul acela va pătrunde în morminte și le va deschide încuietorile, iar cei morți în Hristos vor învia. La învierea lui Hristos, s-au deschis câteva morminte, dar, la a doua Lui venire, toți morții cei scumpi vor auzi glasul Lui și se vor arăta la viață plină de slavă nepieritoare. Aceeași putere, care L-a înviat pe Hristos din mormânt, va învia și biserica Lui și o va proslăvi împreună cu El, punând-o mai presus de toate domniile, de toate puterile, de orice nume care se numește, nu numai în lumea aceasta, dar și în lumea viitoare. HLL 787.2